În milostivenia sa nemarginita Dumnezeu crede în bunatatea oamenilor, deci si a lui Putin. Îsi închipuie cu alte cuvinte ca lui Putin si generalilor sai împlatosati cu decoratii pâna si pe turul pantalonilor le va veni mintea cea de pe urma, se vor înduiosa si vor regreta ce-au facut si ce fac. Însa Putin se încrede în sirul de tari si tari comunisti, de la Ivan cel Groaznic, la alti Ivani, Feodori, Vasili, Borisi sau la Tatucul tuturor tatucilor întru crime - Iosif Vissarionovici, crede cu tarie în atotputernicia hapsâna ruseasca, sovietica si iarasi ruseasca. Caci Putin, ca sa zicem cum spune coana Chirita, este „bucatica taieta” din acestia, adica din dictatorii dinaintea lui. Si în faptul ca toate celelalte neamuri trebuie sa fie krepostnâie (iobagi) ai rusilor. Gorbaciov sau betivanul de Eltîn au fost doar sincope ale istoriei, palide încercari de europenizare, ca sa ascunda raptul rusesc secular de sorginte asiata. Ce-i de facut când Putin este brânza buna în putina de câne? Si, dupa educatia primita, nu are nici o treaba cu Dumnezeu, ci mai degraba cu Celalalt, iar Dictatura este unul din numele acestuia. Caci Putin minte: O tine de coarne si el zice ca e ciuta. Putin îi pasa de rusi, se b. pe ei. Asta cu toate ca s-a învatat ca tiganul cu scânteia (ptiu, iarasi nu-s „corect politic”): sa traga crucioi dupa crucioi la diverse adunari populare si televizii, pentru ca, stie bine, asta da bine la rusi, care-s „pravoslavnici” cât încape. Si pacaleste (sau pacalea, ca de când au intrat în Ucraina...) pe multi europeni. Politicienii francezi, de pilda, în frunte cu fraierul de Macron (ca sa nu zic „prostul”, o vorba slava care vine de la „prostoi” - simplu, simplut, adica cu vazduh în loc de creieri), de pilda, fac temenele corect politice, venerându-i pe politicienii de la Kremlin. Iar nacealnicii rusi îi pupa-n bot pe francezi si le papa tot. În fine, vad ca frantujii si-au mai revizuit conceptia în ultima vreme. Dar Putin se înconjoara cu asa-zisele „elite”, de fapt cu o gasca de impostori si rapaci ca si el. Care trag vânturi pravoslavnice sau nu spre rusii gura-casca: cruci si fâsuri. Nu-i vorba, le merge chestia asta, însala pe multi. Oligarhii, care-l înconjoara pe Putin (nu ceilalti oligarhi, care-s paria în Rusia si tot cad de la etaj) îsi fac mendrele cum vor. Rusul obisnuit stie acestea, vede imoralitatea rânduielii putiniene, vede ca încalcarea legii si abuzul au prins radacini si în sus, si în jos în societate, de la Moskva la Vladivostok. Cu toate astea tace si-l voteaza în continuare pe Putin, îndura „perdioji”-le (besinile) lui. De ce? De ce se poarta cu curva curvelor ca si cu o fata fecioara, sensibila si inocenta? Aici, putem sa facem o comparatie. Ne putem întreba de ce noi, românii, am îndurat atâtia ani pe Ceausescu si regimul sau ticalos, iar urmarile ceausismului se simt si azi, dupa treizeci de ani si mai bine. Mai bine sa tacem mâlc si sa ne rusinam. E drept, eram siliti. Unii analisti mai firoscosi vor spune ca asa este aici, la Portile Orientului: Omul e mai supus, sâ mai sâdem oleaca, olecusoara, olecutâca. Da, dar maretul Stefan? Era, dupa cum spune cronicarul, „degraba varsatoriu de sânge nevinovatu”. Iar Occidentul nu face nimic. Bun, sunt atâtia români care iau calea Occidentului. Dar aceasta nu este o solutie pentru România. Putin îi pasa occidentalului de chestia asta, îl doare mai jos de spate de noi. Când face totusi ceva, o face evropeneste, ca la Bruxelles: cu declaratii de vorbe goale, ca niste fâsuri aseptice, de casca si mâtele de plictiseala, cu zâmbete îngaduitoare ca pentru un copil neajutorat. Atât. Si tare greu se preface ceva în tarisoara noastra. Nu mai vorbesc de Basarabia. Asa ca în pofida tinerilor avântati, a unor politicieni destupati, tare greu se mai schimba lucrurile în România. Coruptia-i tot coruptie, hotii politicieni de rang înalt sunt tot hoti. Iar când nu sunt hoti, sunt nepriceputi, ca sa nu zic tantalai, preocupati numai de chiverniseala proprie. Daca n-ar fi fost politica ruseasca de secole de rapt si jaf, care a încrâncenat si a trezit ura românilor (si a polonezilor, cei mai antirusi estici; nu e de mirare, românii si polonezii traiesc chiar în coasta rusilor, au avut de-a face cel mai mult cu hâtra vulpe de la Rasarit, caci Dumnezeu nu ne-a prea iubit - ne-a pus aici, la fundul puturos al rusilor) am fi fost si mai navlegi. Si, vorba Eminescului: Din Hotin si pân la mare/ Vin muscalii de-a calare. Scuze, se vede ca sunt un retrograd de estic, nu judec conform cu normele împaciuitoriste europene. Dar mult as vrea sa-l vad pe Macron, de pilda, vecin cu rusnacii. I s-ar împrastia atunci fumurile filoputiniene. De-am fi fost si noi mai departe de Kremlin si kremlinalii rusi probabil am fi fost mai îngaduitori. Si autorul rândurilor de fata ar fi fost mai filotim. Si mi-a mai ramas sa va vorbesc despre ce gândeste Putin. În aceste zile, ale razboiului din Ucraina, îsi da arama pe fata, cum zice românul. Ce poate sa socoteasca în dovleacul lui turcesc de politruc? Ce-a gândit sirul de tari, de boieri (de boi ieri, zice Alecsandri) si de politruci dinaintea lui. Ba ce-au ajuns sa creada chiar multi rusi de rând: ca ei sunt ca „un al doilea Cucuzel, fala crestinatatii”, cum zice Creanga. Ca au o misie sfânta, pravoslavnica, de îndeplinit. Si, uite asa, Putin se b., iar caprele rusesti din bobor trag rusinea. E drept, nu toti rusii obisnuiti gândesc asa, dar sunt destui care cred ca Ivan e musai sa se urce pe divan. Caci de-i dai nas lui Ivan... Iertati-ma ca repet: Eu cred ca Putin nu se dezminte din sirul dictatorilor rusi de-a lungul istoriei, asa cum plosnita nu-si dezminte soiul (soi rau, de buna seama): suge sângele celor carora li se ridica în cap. Si pute! Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
