Îmi displac profetiile si, de-a lungul anilor, m-am straduit sa emit judecati nepartizane bazate pe analize comparative si pe gândire critica filtrata de ideologii. Ma surprinde totusi cât de actuale au ramas unele analize ale mele din trecut. Bunaoara aceasta, publicata în noiembrie 2015, tot în acest colt de pagina: „În noaptea de 17 februarie 1987, s-a petrecut la Iasi cel mai important eveniment care a dat fiori regimului comunist: studentele din caminele universitatii din Puskin, revenite din vacanta si confruntate cu camine înghetate, fara curent si apa, au iesit sa se dezmorteasca la «Balena». Apoi au urcat Copoul si i-au trezit pe baietii din Tîrgusor Copou. Si toti s-au îndreptat veseli spre campusul Institutului Politehnic din Tudor Vladimirescu, unde deja securistii alertasera profesorii colaborationisti care, în miez de noapte, încuiasera intrarile în camin si încercau sa îi împiedice pe studenti sa sara pe geam. Degeaba! Coloana masiva care brazdase orasul ascuns în tacere si lasitate, s-a reîntors în piata Palatului, în fata Comitetului Judetean PCR, unde primul-secretar al partidului a fost obligat sa le satisfaca cererile. Au urmat luni de anchete, cu sanctiuni, cu amenintari cu exmatricularea care vor fi detaliate într-un volum ce urmeaza sa apara gratie cercetarilor întreprinse de profesorul Sorin Bocancea. Ceea ce m-a surprins, citind astazi la Arhive rapoartele din sedintele de înfierare organizate în Universitatea «Al.I.Cuza», a fost ca cei mai duri, cu profesorii si studentii, au fost politrucii din facultatile reale (geografia, geologia, matematica), în timp ce la facultatile ideologice sau umaniste s-a pus, artistic, batista pe tambal speriati ca vor fi trasi la raspundere pentru lipsa de efect a îndoctrinarii. Cu exceptia ragetelor animalice ale secretarului cu propaganda de a doua zi din biroul rectorului, tonul general a fost mai curând sumbru si soptit-amenintator. Pâna la urma însa, nimeni nu a patit mai nimic grav, ba chiar dupa 1989, câtiva lideri mai mult sau mai putin informali au devenit politicieni de frunte ai FSN-ului (în toate articulatiile lui, PSD, PRM etc.) în judetul Vaslui, facându-ne sa ne ridicam sprânceana a mirare. Daca istoria recenta vorbeste doar despre replica augmentata a acestui protest, adica revolta muncitorilor de la Brasov, izbucnita pe 14 noiembrie 1987, este pentru ca revolta absolut spontana a studentilor (flash mob de manual!) nu a generat, din nefericire, mai nimic pe termen lung în rândul cetatenilor orasului nostru. Studentilor li s-a dat rapid drumul la caldura si la curent, si usor, usor, toata lumea a vrut sa uite de acel incindent nefericit care putea sa aduca atâtea necazuri generatiei care a stat, la blocurile de pe Independentei, dupa perdele, cu lumina stinsa, asteptând, cu inima cât un purice, sa vada ce se întâmpla. Singuri ramasi, studentii au fost lesne înfrânti. În 1989, a fost altceva. Reactia furibunda a strazii, declansata, desigur, de vestea ca dictatorul a fugit si amorsata de cea foarte profesionist construita «revolutie la televizor» (pentru ca mai nimeni nu voia sa stie în realitate ce se întâmplase la Timisoara si la Bucuresti) a creat vreo doua saptamâni de deranj pentru toata lumea. Dupa care, încet, încet, «cataratorii de profesie» s-au raliat omului antrenat sa introduca si la noi Glasnost-ul, el parând a fi singurul capabil sa centreze puterea (pentru ca fusese antrenat înca din studentia de la Moscova sa faca asta) folosindu-se de elanul real si curat al strazii. De unde uriasa dezamagire care a generat fenomenul Pietii Universitatii. Din nefericire, nici Revolutia, nici Piata Universitatii nu erau ca azi plimbari de sanatate, multi dintre cei prezenti acolo sfârsind la morga sau la spital ca urmare a lunetistilor neidentificati nici pâna în prezent sau a minerilor dirijati de securisti (identificati, dar fara folos). Apoi piata a devenit un declansator pentru toti manipulatorii politici, galeriile formatiilor de fotbal si kaghebistii odihniti la pensie ai colonelului Dogaru fiind, contra-cost, gata de închiriat oricând. Lor li s-au adaugat, totusi, în ultimii ani, dincolo de smintitii obisnuiti, egolatri si nestapâniti, care acompaniaza astfel de scandaluri publice împreuna cu inevitabilii interlopi, o alta categorie de manifestanti. Tineri educati, în pas cu modele timpului, atenti, informati si având la dispozitie mijloacele comunicare si relationare rapida oferite de tehnologie. Ei au dat un alt chip reactiei civice si dincolo de orice critici sau observatii inevitabile, au început sa se constituie, dupa modelul stângist occidental, într-un corp social gata sa reactioneze la derapajele puterii. Ei au reusit sa anihileze corporatiile venite aici, în lumea a treia, sa ia pe nimic resursele naturale, dupa un prealabil târg cu jupânii de la cârma. (E absolut ametitor sa îl vedem azi pe fostul presedinte, probabil cel mai important beneficiar al unui astfel de troc, schimbând-se nonsalant la fata si devenind, brusc, alergic la americani, în încercarea sa sinistra de rebranduire politica pentru a deveni un nou Vadim Tudor - minus antisemitism, desigur, ca devii nefrecventabil.) Am vazut zilele astea o mobilizare rationala a protestatarilor din Iasi care se deosebeste de tot ce s-a întâmplat pâna acum la statuia lui Cuza, loc de confruntare mai degraba a sustinatorilor de partid care au tot organizat ba manifestatii, ba contra-manifestatii, de-a lungul celor douazeci si cinci de ani de tranzitie. Cred ca e un semn bun de maturizare, desi ciudatii nu vor lipsi niciodata de la astfel de proteste. Înlocuirea completa a clasei politice actuale este, desigur, un deziderat utopic. La fel ca si guvernul de tehnocrati, care nu ar putea functiona niciun minut în absenta unui program politic minimal, negociat cu tot spectrul politic si sustinut în Parlament. Vocea strazii, prin natura ei, nu poate fi decât cacofonica, dar ea transmite deja un semnal puternic: ca asa nu se mai poate. Cred ca rolul de mediator al presedintelui ales ar trebui sa se vada aici, în stabilirea unui program minimal care sa modifice legislatia electorala si care sa anuleze privilegiile neconstitutionale si sfidatoare ale parlamentarilor. Si, odata stabilit acest program minimal de redresare a tarii, sa fie investit un guvern de specialisti, mandatati cu o misiune clara pâna la urmatorul scrutin legal, când ar fi timpul sa pretindem partidelor sa elimine de pe liste figurile compromise si triste care au trimis tara în saracie si coruptie în ultimele decenii. Altfel, vocea strazii va hauli din ce în ce mai sters, permitând demagogilor de serviciu, ascunsi acum si tematori, sa revina nestingheriti pe scena. Pâna la urmatorul dezastru, pe care, vorba lui Lucian Dîrdala, îl asteptam cu încredere.” Post scriptum. Azi stim ca lunetistii au fost cadrele Securitatii din grupa operativa „Rezistentii” a Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista, condusi de colonelul Gh. Ardeleanu, a caror misiune de lupta era razboiul de gherila urbana daca rusii ar fi venit sa-l dea jos pe „Tovarasul”. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
