† TEOFAN, PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL IASILOR SI MITROPOLIT AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI Iubitilor preoti din parohii, cuviosilor vietuitori ai sfintelor manastiri si drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iasilor: har, bucurie, iertare si ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslavit – Tatal, Fiul si Duhul Sfânt Iubiti frati preoti, Cinstiti vietuitori ai sfintelor manastiri, Iubiti copii, Drept-maritori crestini, „Nu va temeti! Caci, iata, va vestesc bucurie mare.” (Luca 2, 10) Acestea sunt cuvintele rostite de îngerul Domnului catre pastorii din tinutul Betleemului în noaptea cea sfânta. Hristos Se naste de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria într-o pestera saraca. Pastorii sunt îndemnati sa nu se teama. Dimpotriva, sa mearga la pestera pentru a se închina dumnezeiescului Prunc, bucurându-se cu bucurie mare. De ce sa se bucure? Pastorii – chip al oamenilor dintotdeauna – sunt chemati la bucuria coborârii lui Dumnezeu pe pamânt. Din iubire de oameni, Dumnezeu Se naste ca om pentru a dezlega omenirea de frica, de teama, de neliniste, de moarte. Dumnezeu ia asupra Sa suferinta tuturor oamenilor si o traieste pe aceasta prin Cruce, biruind-o prin Înviere. Devenind urmator al lui Hristos prin Sfintele Taine si vietuire curata, omul primeste putere sa-si asume suferinta, sa nu se lase coplesit de teama, sa dobândeasca adevarata libertate si sa înfrunte cu tarie chiar si perspectiva mortii, încredintat fiind ca sensul existentei sale se împlineste în împartasirea vesnica de viata cea dumnezeiasca. În vremea Nasterii Domnului Hristos, unii oameni se bucurau, iar altii erau cuprinsi de tulburare. Pastorii cei saraci si simpli, precum si magii cei bogati si întelepti se apropiau cu dragoste si credinta de Hristos-Domnul. Regele Irod si cei de un cuget cu el se tulburau, se zbuciumau, faceau planuri necurate. Astazi, precum si atunci, oamenii se raporteaza diferit la sarbatoarea Nasterii Domnului. Pentru crestinii constienti de adevarul mântuitor al Întruparii Fiului lui Dumnezeu, Craciunul este moment de bucurie adânca, împartasire cu Trupul si Sângele Domnului, comuniune sfânta cu cei dragi si cu întreaga lume. Sunt însa si oameni – si nu putini crestini printre ei – pentru care nu exista o legatura reala între bucuria Craciunului si evenimentul însusi al Nasterii lui Hristos. Se raspândeste tot mai mult tendinta de a privi Craciunul aproape exclusiv comercial sau din perspectiva cadourilor, a petrecerilor, a „bucuriilor” strict lumesti. Or, o sarbatoare fara de Hristos, fara o legatura cu adevarata ratiune si adevaratul izvor al sarbatorii, nu este decât o manifestare zgomotoasa, superficiala. O astfel de atitudine nu mângâie inima, nu vindeca ranile mintii, ci, dimpotriva, tulbura sufletul si-l raneste profund. Iubiti credinciosi, Ne apropiem de sfârsitul unui an greu. Preocuparea legata de sanatatea noastra si a celor din jur a adaugat o greutate noua în sufletul si în trupul nostru. Pandemia a pricinuit, pe lânga zbuciumul cotidian de dinainte, mai multa teama, deznadejde, mai multa nesiguranta în privinta zilei de mâine. Exista, parca, o mai mare neîncredere între oameni, au aparut si alte motive de dezbinare între frati pe lânga cele existente pâna acum. Prin cei apropiati care au trecut prin boala, ori au murit, sau prin propria experienta, traim realitatea mortii mai intens acum decât înaintea pandemiei. În fata unei asemenea situatii, oamenii au diferite abordari. Sunt între noi persoane care cauta sa ofere sau sa primeasca raspuns la problemele vietii prin solutii exclusiv omenesti. Se încearca rezolvarea situatiei numai prin mecanisme ce tin de lumea aceasta, absolutizând orice demers stiintific, medical, administrativ. Pentru acestia, raportarea la Dumnezeu, la Sfintele Taine, la dimensiunea tamaduitoare a credintei este vazuta ca atitudine învechita, retrograda, pagubitoare. Din fericire, exista si oameni care, pe lânga manifestarea pretuirii pentru actele medicale autentice, îsi pun, în acelasi timp si mai presus de orice, nadejdea în Dumnezeu. În întelepciunea ei dumnezeiasca, Scriptura ne spune sa-l respectam pe doctor si întreaga lucrarea lui: „Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut Domnul. Ca de la Cel Preaînalt este leacul (...). Stiinta doctorului va înalta capul lui si înaintea celor mari va fi minunat. Domnul a zidit din pamânt leacurile si omul întelept nu se va scârbi de ele” (1). Astfel, suntem chemati sa ne îngrijim sanatatea ca pe un bun de mare pret si sa alegem, în mod liber, fara constrângeri de niciun fel, calea considerata de fiecare ca fiind cea mai potrivita. Deopotriva, Sfânta Scriptura ne arata ca fara de Dumnezeu nu putem face nimic adevarat, frumos si tamaduitor: „Domnul este întarirea mea, si scaparea mea, si izbavitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu (...), aparatorul meu, si puterea mânturii mele, si sprijinitorul meu” (2), zicem împreuna cu psalmistul David. Cu aceasta convingere se raporteaza crestinul adevarat la situatiile dificile cu care se confrunta. Încrederea în Dumnezeu este hrana lui de fiecare zi. Se lupta pe tarâm omenesc, cere ajutor de la oameni, încearca sa se foloseasca de tot ceea ce omeneste este bun pentru sine si pentru cei apropiati, dar nadejdea totala, definitiva n-o are decât în ajutorul lui Dumnezeu. Constatam cu durere ca si între noi, crestinii, exista o tendinta tot mai mare de a ne încrede în noi însine, în mijloace omenesti de rezolvare a problemelor si mai putin în Dumnezeu. Câti dintre noi rostim cu toata convingerea cuvintele Psaltirii si urmam lor: „Domnul este luminarea mea si mântuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi înfricosa?” (3). Trebuie sa recunoastem ca de multe ori ne fundamentam gândurile si deciziile noastre pe cuvinte învatate din întelepciunea omeneasca si nu pe „cuvinte învatate de Duhul Sfânt” (4). De aceea, din pustia Muntilor Apuseni, Parintele Rafail Noica ne trimite cuvânt de întoarcere spre cele ale lui Dumnezeu ca izvor de raspuns la problemele pe care le avem: „Vremea este ca Biserica sa se întoarca întru ale sale, sa ne reînvatam mai multa încredere în Dumnezeu decât în cele vazute si «mai la îndemâna», si sa ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc sa îmbratisam si atitudinile acestei lumi, punând deoparte, fie si provizoriu, poruncile lui Hristos” (5). În situatia dificila în care ne aflam, suntem chemati sa întelegem ca Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul este masura tuturor lucrurilor, în El „traim, si ne miscam, si suntem” (6) si tot în El gasim raspunsul la toate problemele noastre. Ne aflam de multe ori în „noaptea întunecatei rataciri” (7), a încredintarii în noi însine si în strategiile acestei lumi. Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu ne rasare noua si lumii „lumina cunostintei” (8), adica lumina adevarului cu privire la ceea ce se întâmpla în viata noastra si în viata lumii. Orgoliul a patruns adânc în fibra fiintei noastre, convingându-ne ca gasim în noi însine puterea si resursele necesare pentru depasirea momentelor de cumpana prin care trecem. „Pentru trufia ta ti-ai pierdut întelepciunea”, zice Dumnezeu prin glasul profetului Iezechiel (9). Este nevoie de mai multa smerenie în atitudinea noastra fata de greutatea în care se zbate lumea. Asumarea, în duh de pocainta, a pacatelor proprii si a pacatului celorlalti ne asaza în duh de responsabilitate fata de starea de cadere a lumii. Fiecare este chemat sa zica: nu altii sunt vinovati, nu lumea este vinovata, ci eu port raspunderea pentru raul din lume. „Am o singura dorinta arzatoare, zicea Sfântul Sofronie, sa schimb lumea, schimbând un singur om – pe mine însumi.” În momentele de cumpana din istoria omenirii, cei drepti nu s-au distantat de cei pacatosi, ci si-au asumat pacatul celorlalti, bine stiind ca nu este om care sa nu greseasca. Prin aceasta au atras asupra tuturor iertarea si mila lui Dumnezeu. Aflându-se în robia Babilonului, trei tineri cu viata curata se rugau lui Dumnezeu, zicând: „Tu ai dat hotarâri drepte în toate relele ce ai facut sa vina asupra noastra si asupra cetatii celei sfinte a parintilor nostri, Ierusalimul; ca în adevar si dreptate ai adus acestea peste noi din pricina pacatelor noastre: ca am pacatuit, ca am facut faradelege, departându-ne de la Tine. Si am gresit în toate, si poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am pazit, nici le-am facut, dupa cum ne-ai poruncit noua, ca sa ne fie bine. Si câte ai adus si ai facut noua în dreapta judecata sunt” (10). Drept-maritori crestini, Sarbatoarea Nasterii Domnului din acest an nu ne gaseste într-o situatie tocmai fericita. Purtam cu totii rani multe în sufletul si în trupul nostru. Cu toate acestea, nu se cade sa ne pierdem cumpatul, sa cadem prada fricii si nelinistii nemasurate. Au fost vremuri grele si în trecut. Prin credinta si încredintare în purtarea de grija a lui Dumnezeu, românii le-au depasit. Vom trece si acum de piedicile care ne stau în fata. Zice Sfântul Ioan Evanghelistul: „Mai mare este Cel ce este în noi sadica Dumnezeut decât cel ce este în lume sadica puterea întunericului, virusuri, vrajmasii, puneri la cale etc.” (11). Cu aceasta sfânta nadejde, întâmpinam praznicele cele luminoase ale Nasterii si Botezului Domnului Hristos. Traditionalele colinde sa ne bucure sufletul! Împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului Hristos sa ne aduca mângâiere duhovniceasca si putere pentru lupta ce se afla în fata noastra. Bucuria vietii de familie sau a vietii de manastire sa ne fie izvor de întarire sufleteasca, sa ne dea putere în ispite si sa ne insufle curaj marturisitor. Rugaciunea pentru cei bolnavi si pentru cei ce se îngrijesc de ei sa nu lipseasca pentru ca si noi avem nevoie de rugaciunea altora. Venind cu imn de colind binecuvântat în casa fiecarui fiu si fiecarei fiice din Biserica lui Hristos din Moldova, doresc tuturor sarbatoare cu pace întru bucuria Domnului si un An Nou linistit, cu sanatate si gânduri curate! Sarbatoarea Nasterii Domnului cu bucurie! La multi si binecuvântati ani! Al vostru rugator catre Dumnezeu, † Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei (1) Cartea întelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 38, 1-4. (2) Psalmi 17, 1-3. (3) Psalmi 26, 1-2. (4) 1 Corinteni 2, 13. (5) Ierom. Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2012, p. 170. (6) Faptele Apostolilor 17, 28. (7) Utrenia Praznicului, cântarea a 5-a, canonul al doilea, irmosul, în Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2005, p. 440. (8) Troparul Nasterii Domnului, în Mineiul pe decembrie, p. 436. (9) Iezechiel 28, 17. (10) Cântarea celor trei tineri 1, 4-7. (11) 1 Ioan 4, 4.
