Când eforturile de apropiere necesita prea multa energie, este necesar sa se analizeze situatia pentru a vedea daca o relatie merita sau nu un asemenea efort. Daca aceasta este o relatie personala semnificativa, atunci putem continua si lupta pentru un dialog sincer. Dar când strainii, vecinii de bloc sau colegii îsi permit sa se comporte astfel, este logic sa va salvati propriile resurse mentale si sa va limitati, pur si simplu, interactiunea cu ele. „Când Lina, vecina mea de la etajul 4, s-a încadrat si a fost detasata la noi în birou, m-am bucurat enorm. Parea o fata modesta, finuta, discreta, totul mergea bine. Plecam împreuna spre serviciu, ne întorceam acasa împreuna. Pâna când, într-o zi, la nici doua luni dupa angajare, i-am spus, în pauza de masa, ca am de platit câteva facturi si nu o pot duce acasa cu masina. «Fa ce stii! Doar nu te retin eu!», mi-a spus pe un ton rece, facând o grimasa si dându-si ochii peste cap. A doua zi, nu a venit în parcare, nici nu a raspuns la apel. M-am gândit ca este bolnava, am urcat la ea, nu a raspuns, asa ca am plecat spre birou singura. Dar Lina, spre surprinderea mea, era deja în birou, teafara, aranja dosarele. Am salutat-o, nu mi-a raspuns la salut, nici mie, nici colegilor. Nu întelegeam ce se întâmpla. «Esti bine? Ai patit ceva?», am întrebat-o, îngrijorata, a doua zi, vazând aceeasi atitudine distanta. «Nu, totul este bine.» «Esti suparata pe mine?» «Nu, totul este în regula», mi-a spus, prefacându-se ca citeste niste acte. Asa a fost o saptamâna, era incomod pentru noi. Trântea usile, pufnea, ne arunca priviri ironice. Nu întelegeam niciunul de ce se comporta astfel. Atmosfera, care altadata era placuta, devenise stresanta. Am vrut sa o destind cu o gluma. A fost suficient ca sa explodeze. «Hm! a pufnit ea pe nas, nesimtirea e la ea acasa aici! Stiu eu ca susotiti pe la colturi despre mine! Iar acum, ce sa zic, faceti glume!» Toti am amutit. Am încercat sa o ascult si sa o calmez – în zadar. O tinea pe a ei. Nu s-a mai putut lucra cu ea, devenise insuportabila, dupa o vreme a fost transferata în alt birou, unde a procedat la fel. Pâna când seful i-a cerut demisia. «Nu ma asteptam sa fiu respectata si înteleasa în institutia asta! Nimanui nu-i pasa de sentimentele mele!», i-a spus pe un ton taios sefului. Cam asta a fost cu Lina. Nici pâna astazi, dupa atâta timp, nu am înteles cum poate cineva sa fie într-un fel si apoi sa se schimbe brusc, fara motiv?!” Multi probabil citind rândurile de mai sus, se vor duce cu gândul la celebra expresie româneasca „S-a suparat ca vacarul pe sat si satul nu stie nimic”. În general, auzind aceasta, lumea ramâne cu impresia ca cel care pierde e suparaciosul vacar. Ce se întâmpla daca vacarul se supara pe sat? Pe de-o parte, omul nu-si mai primeste banii care îi asigurau existenta, iar satenii vor fi nevoiti sa se ocupe singuri de vite, ceea ce ar presupune sa renunte la alte activitati care le aduc bunastarea. Satul va fi si el în pierdere, ca si vacarul, în egala masura. Desigur, am putea privi povestea si dintr-o alta perspectiva: satul angajeaza un alt vacar si vacarul nostru gaseste un alt sat. Sau poate vacarul nu se supara doar pe sat, ci si pe vite. În psihologie, ca si în viata, variantele noastre ar fi posibile. Doar ca, un psiholog si-ar pune întrebarea fireasca: ce anume din adâncul interioritatii sale l-a determinat pe vacar sa manifeste un asemenea comportament pasiv-agresiv? Pe vremea lui Freud, ni s-a spus ca represiunea sexuala a contribuit la aparitia isteriei sau a obsesiilor. În era noastra, în care abunda narcisismul si incertitudinea cu privire la ziua de mâine, asistam la cresterea dependentei, a depresiei, a tulburarilor borderline si a comportamentelor pasiv-agresive. Agresiunea pasiva este considerata un comportament, nu o tulburare, în care o persoana nu-si arata agresivitatea în mod deschis, ci o mascheaza în moduri aprobate social. Sabotajul este una dintre formele cele mai întâlnite. De ce îsi saboteaza o persoana munca? Pentru ca se confrunta cu sarcini pe care nu doreste sa le duca la bun sfârsit, fie din lene, fie din nepricepere, sau cu termene limita pe care nu le poate îndeplini. Atunci agresiunea se va manifesta sub forma amânarii. Vacarul din zicala noastra a lasat un sat balta, suparându-se pe el. Sarcasm, umilire, remarci inversate, complimente insultatoare, omisiuni si iritare, ignorare, insulte, ridiculizare, intrigi, manipulare prin vina si vinovatie, sabotaj. Astfel de forme de violenta psihologica sunt o consecinta a agresiunii neexprimate si a nemultumirilor acumulate. Totul are forma si continut. Orice actiune, orice interactiune. Cele enumerate anterior sunt forme pline de continut ale agresiunii, care, la rândul sau, are o radacina profunda – durere, resentimente, frica si alte experiente emotionale negative. Agresiunea pasiva este întotdeauna o lupta cu sine. Chiar si atunci când nu este profitabil pentru el, pasiv-agresivul, pur si simplu, nu se poate opri: lupta în sine este semnificativa pentru el. El vrea un rezultat, umilirea celuilalt, si rezista. Si toata energia lui e canalizata spre a rezista acestei actiuni. De ce, ne întrebam, trebuie sa aiba dreptate? Pentru ca acesta este comportamentul tipic al unei persoane imature. Aceasta este comportamentul unui adolescent, din pacate, nu al unui adult. E ca atunci când un adolescent întelege ca un parinte îi recomanda ceva, dar energia vârstei sale nu îi permite sa fie de acord cu recomandarea parintelui, pentru ca este perceputa ca o întoarcere la copilarie. Chiar daca îsi da seama ca parintele are dreptate, si ca varianta lui este benefica, de fapt, va face exact opusul. Auzim des: „Sunt nemultumita de sotul meu, e un ticalos, pur si simplu, nu-l mai suport în casa, dar îmi iubesc copilul la nebunie, desi este fiul lui”. Este foarte greu sa-i transmiti autoarei acestor cuvinte ideea ca poate îsi iubeste copilul doar în forma: sa aiba grija de el, sa se joace cu el, sa-i pregateasca masa sau sa-l duca la gradinita – toate acestea sunt forme de iubire, în timp ce ea le umple, în continut, cu ceea ce ea este plina – durere, resentimente, furie la adresa sotului, tatal acestui copil. Si tot mamele sunt, apoi, surprinse: „Îmi iubesc atât de mult copilul, dar el este atât de nerecunoscator!” De ce e nerecunoscator? Fiindca mama a fost doar un mit, nu iubire. Daca o mama pasiv-agresiva se cearta cu sotul ei, tatal copilului, ea cauta sa-l puna într-o pozitie nefavorabila. Tatal pare sa fie acolo, în familie, dar mama îl ignora cu desavârsire, nu-i vorbeste, doarme separat, nu au activitati împreuna. Am întâlnit cupluri care nu si-au vorbit câteva luni, dupa o banala cearta. Copilul nu se simte confortabil într-o asemenea atmosfera, nu întelege cum sa reactioneze la semnalele duble, daca poate comunica cu tatal sau sau daca ar trebui sa se comporte si el „ciudat” ca mama. În orice caz, situatia este ambigua, iar copilul sufera serios. Iar aceste situatii se regasesc în multe casnicii. Acesti copii, cu parinti pasiv-agresivi, devin, mare parte dintre ei, pasiv-agresivi. Multi se întreaba de ce glumele ambigue sunt considerate a fi o forma de agresiune pasiva? Deoarece intentiile glumetului sunt îndreptate uneori spre umilirea ascultatorului, chiar daca, la prima vedere, par distractive. Un exemplu sunt glumele despre persoanele cu handicap în prezenta unei persoane cu handicap sau despre blonde, în prezenta blondelor. Si daca esti blonda si te simti jignita, glumetul îti va spune râzând ca nu ai simtul umorului, dar si-a atins scopul, te-a umilit. Indivizii pasiv-agresivi sunt întotdeauna nefericiti pentru ca nu-si pot defini dorintele si nemultumirile. Seamana cu reactia unui copil jignit care refuza sa vorbeasca sau a unei persoane care actioneaza conform principiului razbunarii vacarului pe sat. Daca începe totusi sa vorbeasca despre ceea ce îl nemultumeste, nu îsi va exprima în mod direct plângerile si nu va îndrazni sa deschida cu sinceritate dialogul. Dar, în schimb, va folosi expresii provocatoare, de tipul „Nimanui nu-i pasa de sentimentele mele!”, „Stiam eu ca esti asa!”, „Totul este clar pentru mine acum!”, „Fa cum stii!”, ca în povestea noastra. De asemenea, poate, de exemplu, sa spuna o poveste cu un anumit mesaj sau sa posteze un citat semnificativ pe retelele de socializare pentru a arata cât de jignit si nemultumit este de un cutare coleg. „Sa nu te pui cu prostul niciodata!”, „Oameni buni sunt putini pe lume, dar binele învinge întotdeauna!” etc. Sau, dimpotriva, te va ignora: rateaza apelurile si mesajele tale, uita „accidental” de cererile tale, se preface ca nu te aude sau ca nu te vede. Uneori scopul tuturor acestor lucruri este sa te provoace si astfel, agresorul pasiv sa aiba în sfârsit posibilitatea de a exprima tot ce gândeste despre tine. Adeseori încearca sentimente de invidie, care vizeaza nu dezvoltarea propriei personalitati, ci discutarea celorlalti si denigrarea reputatiei acestora. De exemplu, un pasiv-agresiv comunica cu acei colegi care nu au reusit sa obtina o promovare, discuta cu ei despre cei care au avut succes în institutie si cauta constant defecte la cei buni. Sau condamna hobby-urile altora, modul cum se îmbraca, viata si relatiile lor personale, de obicei cu persoane care au un palmares plin de esecuri în existenta lor. Adeseori întâlnim pasiv-agresivi care se transforma cu usurinta în persecutori, hartuind pe altii, plângându-se si adresându-le permanent reprosuri. Ei pot obtine placere din suferinta pe care o provoaca celuilalt. Pasivitatea si inertia lor aparenta, concentrarea completa asupra lor însisi ascunde agresivitatea, care izbucneste uneori într-o maniera incontrolabila. Acest lucru se întâmpla atunci când se afla într-o situatie pe care o percepe ca stresanta, desi pentru ceilalti poate parea complet banala. Apoi adopta un comportament infantil si pot începe brusc sa strige la ceilalti, reprosându-le diverse lucruri, fara nici un motiv, nefiind atenti la distrugerea pe care o produc. Când ai de-a face cu persoane pasiv-agresive, nu ar trebui sa încerci sa le faci sa se simta vinovate, deoarece vor întoarce orice cuvânt împotriva ta. Oricine se întâmpla sa fie în apropiere trebuie sa evite cu orice pret capcana pe care o întinde o asemenea persoana. Aceasta capcana e a triunghiului victima-persecutor-salvator, descrisa de psihologul Stephen Karpman, despre care am mai vorbit. Sarcina ta este sa realizezi acest lucru pentru a nu intra într-un joc în care nu exista câstigatori. De aceea, pentru a nu pierde, cel mai bun mod de a rezista agresiunii pasive este sa nu cedezi emotiilor. Scopul manipulatorului este sa te faca sa faci ce vrea el. Raspunzând emotional, pierzi treptat firul logic si cedezi influentei. Întâmplarea face ca sa fi avut cândva parte de o asemenea provocare si, din nefericire, am raspuns. Nu e indicat, da, sa intri în asemenea capcane explozive, chiar si când simti nevoia sa explici celuilalt ca propriile suferinte îl pot conduce spre rationamente eronate privind persoanele din jur. Agresorilor pasivi le place sa fie vazuti ca etalon al corectitudinii, ca martiri, însa nu reusesc sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmpla, asa ca vinovatul pentru situatia conflictuala, daca-i raspunzi cu aceeasi moneda, ai putea fi considerat chiar tu. Agresiunea pasiva este rezultatul educatiei, în special atunci când un copil este învatat sa depinda de o figura care se bucura de autoritate si putere de necontestat. O forma de masochism poate sa fi aparut atunci când un copil nu a putut sa-si exprime nevoile, sa-si exercite independenta, sa descopere cine este pentru ca a fost educat de un parinte coplesitor, posesiv. Este construit înca din copilarie cu ajutorul lumii. Tot ce face, face de ochii lumii, altul decide, lumea decide, prin parintii sai, ce e bine si ce e potrivit pentru el. Familia îi ofera copilului un fel de carapace care îl protejeaza de un mediu extern pe care ea, familia, îl vede ca potential agresiv si care provoaca anxietate. Înca din copilarie e obisnuit sa-si suprime sentimentele. „Nu ai voie sa te superi pe mama!”, „Nu plânge, o sa râda lumea de tine!”, „Tu sa taci, sa vorbesti când o sa spun eu!”. Parintii au ignorat oboseala, sentimentele, interesele personale, dorintele sau frica acelui copil. Daca unui copil i s-a spus sa nu-si exprime furia, sa se calmeze imediat pentru ca se face de râs, îi va fi foarte greu sa vorbeasca deschis despre sentimentele sale. Si acum, adult fiind, pasiv-agresivul nu se asteapta ca cineva sa-i ia în serios sentimentele. Nu stie sa spuna direct ce nu-i convine, sa exprime nemultumirea. Prin urmare, el cauta sa atace si sa devalorizeze persoanele din jur, în loc sa-si exprime dorintele, îi acuza pe altii ca sunt agresivi, nu se gândesc sau nu le pasa de el. În general, când vine vorba de comportamentul pasiv-agresiv, este important sa întelegem ca sub toate aceste remarci si atitudini rautacioase se afla nefericirea profunda. În adâncul lor, pasiv-agresivii striga în tacere: „Vreau sa fiu auzit, vreau sa fiu înteles, vreau sa traiesc fara sa-mi înabus furia!” Cât despre Lina, sau orice nume ar purta, daca nu reuseste în urma provocarii voastre spre un dialog deschis, sa-si exprime sentimentele sau nemultumirea, si va continua sa va ironizeze sau sa faca grimase, atunci, în relatia cu ea, trageti linia rosie. Adica spuneti-i ce este acceptabil pentru voi si ce este prea mult. Când eforturile de apropiere necesita prea multa energie, este necesar sa se analizeze situatia pentru a vedea daca o relatie merita sau nu un asemenea efort. Daca aceasta este o relatie personala semnificativa, atunci putem continua si lupta pentru un dialog sincer. Dar când strainii, vecinii de bloc sau colegii îsi permit sa se comporte astfel, este logic sa va salvati propriile resurse mentale si sa va limitati, pur si simplu, interactiunea cu ele. Cristina Danilov este psiholog
