Poate ca, într-adevar, într-un viitor destul de apropiat, iluzia va fi hrana noastra cea de toate zilele. Ne vom hrani doar cu magie. Cu lumina si cu bezna ce izvorasc din noi. Dintre toate organele corpului uman se pare ca urechea e cel mai usor de materializat prin intermediul bioimprimantei. Si asta fiindca urechea externa nu e altceva decât un simplu cartilaj nevascularizat, care poate fi produs în laborator fara prea mari complicatii. În cadrul procesului de multiplicare, un rol important îl joaca pregatirea celulelor stem, care sunt tinute pret de câteva zile în conditii speciale. Apoi aceste celule sunt întinse pe o placa pâna când se constata ca gradul de lor de aderenta e unul ridicat. Pe suprafata placii, celule se înmultesc cu usurinta. Celule nu sunt altceva decât cerneala de tipar ce se injecteaza în imprimanta 3D umpluta cu colagen, dupa care, se toarna matrita urechii proiectate pe computer. De la pornirea imprimantei e nevoie de circa doua ore pentru ca urechea sa prinda contur biologic. Conform informatiilor venite de la specialisti, cererea de urechi sintetice la clinicile de specialitate creste exponential în fiecare an, si asta pe de o parte din pricina diferitelor forme de maladii care se extind pe mapamond, pe de alta parte din pricina faptului ca multi oameni au urechi usor deformate pe care le înlocuiesc cu altele ce corespund standardului lor de frumusete. Apoi în materie de productie de cartilagii destinate auzului, exista un domeniul vechi, oarecum infam, destinat celor care stau cu urechile la pânda zi si noapte ascunsi dupa pereti si ziduri nevazute. Pentru ei, specialistii vor crea timpane speciale, menite sa auda si sa memoreze fara prea mare efort tot ce se petrece în jur, pentru a putea transmite organelor competente esantioane de realitate luate de pe teren, cuprinzând convorbirile tainice purtate de diversi subiecti suspecti între patru pereti. Urechile bionice vor putea asculta nu numai convorbirile, ci si gândurile fiecarui om luat sub vizor, astfel ca acest domeniu, denumit cândva „Ochiul si timpanul”, beneficiind de ultimele descoperiri în domeniul biociberneticii îsi va extinde activitatea patrunzând nu numai în spatiul constientului, ci si cel al subconstientului. Pe lânga tiparirea noilor timpane, bioimprimantele vor putea printa si globi oculari a caror vedere vor trece prin pereti. Spre deosebire de urechi, si chiar de ochi, nasurile, desigur, sunt mai greu de reprodus. Si asta fiindca nasul e un organ complex, care comunica printr-un adevarat labirint de canale aproape insignifiante cu laringele, cu urechea interna si cu globii oculari, ba chiar, dupa cum lasa sa se înteleaga însusi Gogol în celebra sa povestire, si cu psihicul uman. Dar cine are nevoie sa reproduca nasul în întregime? În fine, va veni si timpul când se vor produce nasuri cu miros mult mai sensibil decât nasurile pe care le poseda pisicile sau câinii. Dupa cum se stie, câinii au simtul mirosului de 1.000 sau chiar de 10.000 de ori mai dezvoltat decât la om. Pentru a întelege cam cum stau lucrurile, am putea face o comparatie: daca omul ar avea simtul vazului la fel de bun precum simtul mirosului la câini, atunci el ar vedea la o distanta de 5000 de kilometru lucrurile care-i sunt vizibile la distanta de o jumatate de kilometru. Într-un viitor apropiat, prin mutatii genetice sau operatii estetice, oamenii vor avea astfel de nasuri, si atunci vor percepe cu totul altfel lumea decât o percep acum. Diferitele organe ale corpului uman se pot printa folosind atât tesuturi vii, cât si tesuturi provenite de la cadavre. Si faptul acesta aduce noi sperante omenirii, deschizând cercetatorilor noi perspective de creare a organelor pentru viitor. Astfel ca multi dintre ei viseaza cu ochii deschisi sa-si deschida cabinete si laboratoare proiectate sub forma de sfere si dotate cu cele mai moderne aparate în preajma cimitirelor, astfel încât sa poata folosi trupurile neînsufletite ale decedatilor drept materie prima pentru regenerarea diferitelor organe ale corpului uman. Închipuiti-va, de pilda, ca pe lânga cruci sau pietre funerare pe mormintele noastre sau ale urmasilor nostri vor creste nu flori, ci urechi, ochi, dinti, rinichi, cartilagii pentru nasuri si, bineînteles, rinichi, coluri uterine, testicule si inimi. Într-un viitor destul de apropiat, când resursele de materii prime vor fi din ce în ce mai putine, orice particica de materie va fi reciclata. Probabil ca atunci laboratoarele de cercetare de pe Terra vor arata ca niste solarii de legume în interiorul carora însa vor creste în loc de gogosari sau rosii diverse organe umane. Stratul din care îsi vor trage seva printurile pentru organe va fi tot colagenul, dar si diverse tesuturi provenite atât de la pacienti vii, cât si de la trupurile bine conservate sau aflate într-un stadiu incipient de descompunere ale decedatilor. Privelistea pe care o vor oferi aceste sere de organe va fi într-adevar minunata. Iluminate de leduri în interior, amplasate în apropierea cimitirelor sau chiar în incinta lor, ele vor crea privitorului senzatia de irealitate. În materie de imprimare a tesuturilor, imposibilul devine posibil. Cerneala folosita poate sa-ti aduca în fata ochilor, dar mai ales a celorlalte simturi, orice materie vie sau moarta din univers. Lucrurile însa nu se opresc aici. Unii cercetatori, luati de val, au mers mult mai departe, depasind toate limitele propriilor lor fantezii.. Legat însa de carnea artificiala se pune însa o problema de ordin moral. Proliferarea carnii pe baza de tesuturi umane, chiar daca acestea poarta amprenta marilor vedete, poate trezi în noi instinctul canibalic. Consumând o astfel de carne redevenim, la nivel mental, antropofagi. Luând în calcul aceasta ipoteza, unii specialisti si-au potolit entuziasmul initial fata de o astfel de industrie, devenind destul de prudenti. Altii însa merg cu cercetarile mult mai departe, încercând sa suplineasca hrana propriu-zisa prin stimularea unor centri nervosi care sa creeze iluzia satietatii. În fond am putea sa ne asiguram hrana prin intermediul unor stimuli. Sa ne hranim cu un fel de holograme, cu iluzii optice create în creier. Pornind de aici, specialistii vor sa îmbine cercetarea din domeniul industriei tesuturilor cu domeniul magiei reproducerii materii vii. Pentru a întelege mai bine acest fenomen, voi da un exemplu luat din Dictionarul imposibilului al lui Didier van Cauwelaert, care afirma ca exista si „miracole tehnice” de creare a materiei din vid pe calea halucinatiei induse, avansând ideea ca însisi specialistii de la Vatican se folosesc de diferite tehnici magice pentru a produce miracole în serie. Plecând de la Nunta din Cana Galileii sau de la miracolul înmultirii pâinilor si pestilor, autorul Dictionarului se opreste la un eveniment insolit ce s-a produs în Spania, pe 29 ianuarie 1929, la Casa Sfântului Iosif de Olivenza, o institutie caritabila, în care aproximativ cincizeci de copii din familii sarace primeau gratuit hrana. Din pricina retragerii unui furnizor, la bucataria lacasului nu s-a gasit decât o cantitate de 750 de grame de orez. Bucatareasa nu-si pierde însa cumpatul, ci invocând numele unui facator de minuni al locului, mort de câteva veacuri, pune orezul la fiert. Orezul fierbe umplând toata oala, iar când bucatareasa desarta continutul constata ca de pe fundul oalei continua sa izvorasca orez crud, care fierbe treptat si umple iarasi continutul oalei. Mirajul dureaza doua ore neîntrerupte, în fata zecilor de martori strânsi la bucatarie ca la balamuc. „Saizeci de copii au fost hraniti în ziua aceea - spune autorul - plus o suta de adulti din localitate. Pe la orele 17, când toata lumea e satula, preotul care nu parasise nici o clipa bucataria striga aragazului: Stop. Si imediat, ne asigura martorii, pe fundul primei oale, au încetat sa mai apara alte boabe de orez.” O comisie papala formata din specialisti în domeniul cerealelor, al trucajelor si iluzionismului a analizat fenomenul, ajungând la concluzia ca nu a avut loc nici un fel înselatorie si ca avut loc, într-adevar, un miracol. Drept care facatorul de minuni invocat de femeie a fost canonizat. Miracolele acestea ale înmultirii hranei îsi vor pierde încetul cu încetul câte ceva din aura lor de mister, devenind fapte banale. Într-un viitor ce bate la usa, imprimantele ne vor înmulti hrana, producând-o din nimic sau aproape din nimic. Eu sunt sigur, ca distinsa doamna Ursula, dar si alte fete înalte, preocupate fiind sa ne asigure mijloace de trai cât mai decente si cât mai confortabile, au în vedere dezvoltarea unor astfel de tehnologii. Poate ca, într-adevar, într-un viitor destul de apropiat, iluzia va fi hrana noastra cea de toate zilele. Ne vom hrani doar cu magie. Cu lumina si cu bezna ce izvorasc din noi. Mergând pe aceasta cale, vom ajunge sa traim asemenea îngerilor ce stau în preajma Creatorului, hranindu-se cu razele de lumina siderala ce izvorasc neîncetat de pe chipul lui. Sau poate, de ce nu, tinând cont de tendintele actuale ale desfasurarii evenimentelor, o sa ne hranim cu întunericul, cu bezna primordiala din care se adapa cetele de demoni ce se învârt în jurul imaginii lui Anticrist. Nichita Danilov este scriitor si publicist
