Dintotdeauna s-a spus asta si se va repeta la nesfârsit, atât timp cât va exista pe lume aceasta institutie la care credem cu totii ca ne pricepem, pentru simplul fapt ca am trecut prin ea, în diverse etape ale vietii si la diverse niveluri de educatie. Este, poate, în natura umana, sa vorbim favorabil despre scoala din trecut, sa vorbim critic despre scoala de azi, iar despre scoala viitorului sa ne fie cam teama sa ne exprimam! Este, poate, o atitudine cât se poate de normala! Nimeni nu va spune ca a facut o scoala proasta sau ca a avut profesori slabi, deoarece ar fi ca si cum si-ar clama în piata publica propria nestiinta. Pentru multi dintre noi scoala pe care am facut-o este cea mai buna si singura dintre scolile posibile, iar cea de-acum este departe de raiul pierdut, care înseamna scoala copilariei si tineretii noastre! Bineînteles ca scoala de acum este altfel, si îsi poate imagina cineva cum ar fi daca s-ar importa în prezent scoala dintr-un trecut nu prea îndepartat, care era populata cu destule personaje ce erau convinse de viabilitatea acelei mostre de „întelepciune” populara conform careia „bataia e rupta din rai!”? (De fapt, se exprima, în mod involuntar, un adevar indubitabil - asa e, bataia este rupta, adica exclusa din rai, n-are nimic în comun cu raiul!) Se mai practicau diverse alte forme de rafinament educational, precum trimiterea copiilor „la colt” în diverse pozitii, toate acestea având la origine apetenta noastra catre pedepse si nu spre recompense, pentru ca, oare, ce este mai preferabil, sa dai o punga cu galbeni, sau sa administrezi zece vergi pe spate? Se mai vorbeste despre examenul de admitere la facultate, care garanta, asa este, o selectie serioasa a candidatilor, un examen extrem de greu, cu o miza uriasa! Nu prea se mai vorbeste de faptul ca, în caz de esec, baietii mergeau sa faca „armata lunga”, adica un an si patru/ sase luni, sau, la unele arme, doi ani. Interval de timp suficient de lung astfel încât sa se piarda exercitiul muncii intelectuale, fapt pentru care cei care treceau printr-o astfel de experienta puteau spera ulterior, cel mult, la o facultate urmata la seral sau la fara frecventa. Fetele încercau de câteva ori, dupa care se maritau, faceau copii si se refugiau, de regula, în maternitate, în casnicie si în profesii care necesitau o pregatire de nivel mediu. România avea atunci cel mai redus numar de studenti din Europa, de aici rezultând dificultatea examenului de admitere, deoarece statul comunist nu avea nevoie de intelectuali, acestia având prostul obicei sa fie interesati de chestii care nu trebuiau, în mod normal, sa-i priveasca. Este poate greu de crezut, dar universitatile au produs în 2017 un numar aproape dublu de absolventi încadrati la „Inginerie, prelucrare si constructii” si „Tehnologiile informatiei si comunicatiilor” - 35.140, comparativ cu 18.119, în 1989 (Mariana Bechir, S-a întors inginerul, Curs de Guvernare, nr. 95, 2020). În facultate erau constrângeri care astazi ar parea un atentat la libertatea umana. Un examen nepromovat însemna repetarea anului, iar, în anul întâi, se aplica o masura mai blânda, adica exmatricularea. Bineînteles ca erau cai de eludare a regulamentului, una dintre acestea fiind o adeverinta medicala, folclorul studentesc retinând povestea a doi tineri care s-au cunoscut pe aleile de la Spitalul Socola, amândoi în anul întâi, amândoi cu restante, amândoi perfect sanatosi, s-au împrietenit, s-au îndragostit, s-au casatorit, nu stiu daca e adevarat, dar e perfect credibil! Bineînteles, scoala s-a facut (normal, doar am urmat si eu scoala asta!). Datoram acest lucru profesorilor, care stiau ce trebuie sa predea, uneori netinând cont de manuale, care, unele, erau complet inepte, apoi erau colegii, care se ajutau reciproc cu generozitatea specifica vârstei si mai era si industria meditatiilor, fara de care era destul de dificil, dar nu imposibil, în nici un caz, sa se acceada la facultate sau sa se promoveze examenele specifice vremii (suna cunoscut, nu? scoli diferite, aceleasi probleme, aceleasi solutii...). Dar ni se spunea si noua, si s-a spus si celor dinaintea noastra, ca ce mult se învata odata, ca ce buna scoala era odata! Atunci, de ce nu s-a mentinut acea scoala ideala din trecut? De ce ne tot raportam la vremuri definitiv apuse? De ce fetisizam trecutul? De ce facem comparatie între sisteme de învatamânt total diferite, care functionau în societati diferite, în vremuri diferite? Aici gresim, de multe ori, când masuram trecutul cu valorile prezentului si invers! Este foarte interesant faptul ca, în timp ce se tot discuta despre nemultumirile legate de scoala de azi, elevii si studentii nu prea sunt interesati de chestiile astea, pentru ca ei au destule pe cap, au de dat teze, lucrari, proiecte, examene etc. Cu siguranta ca peste un numar de ani le vor explica, plini de nostalgie, propriilor lor copii, ca ce scoala minunata au urmat, ca ce buni profesori au avut si cât de mult se învata pe vremea lor! Da, asa e, scoala nu mai e ce-a fost! Si e bine ca-i asa! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
