Bârfa este si o încercare de a comunica cu cel de lânga tine, e conectorul nostru social: o folosim ca punte pentru a deschide dialogul cu o persoana, astfel încât sa avem ceva în comun, sa ne împrietenim sau pentru placerea de a vorbi atunci când poate nu mai exista picanterie în dialog. Si, dincolo de ce mai gatesti, unde mai pleci în vacanta, ce carte sau ce pantofi ti-ai mai cumparat, nu exista nimic mai bun ca subiect decât viata, trecutul sau vulnerabilitatile celorlalti. Vorbind despre celalalt suntem, ca place sau nu ideea, mai aproape de persoana cu care vorbim despre cineva datorita faptului ca avem un subiect de dialog care uneste si, de ce nu, si o perspectiva similara asupra problemei, gusturi similare, convingeri comune. Este aproape sigur ca în adâncul trecutului nostru, într-o zi ca multe altele, un grup de hominizi Homoerectus, stând în jurul unui vânat, folosindu-se de un limbaj aflat departe de complexitatea graiurilor de astazi, gângureau dezaprobator la adresa vreunui membru al grupului care, mai încet la minte si picior, nu fusese capabil sa îsi foloseasca abilitatile de vânator în ziua cu pricina. Ne teleportam imaginar un milion de ani în timpurile noastre si suntem, iata, într-un scenariu similar. Gânguritul dezaprobator s-a transformat în bârfa, iar bârfa de la birou este vie, curge liber în pauze si este la fel de naturala ca o conversatie obisnuita între colegi, un dialog care face placere, aduce relaxare si, adeseori, zâmbetul sarcastic pe buze. Unii psihologi sustin ca bârfa i-ar fi ajutat pe stramosii nostri sa supravietuiasca. Robin Dunbar a fost primul care a comparat bârfa cu puricatul în rândul primatelor. În loc sa scoatem purici din blana unii altora pentru a socializa, explica acesta, acum vorbim, ne exprimam opiniile despre celalalt, iar discutiile mai ales despre alti oameni au un rol important pentru societate, acela ca transmite informatii sociale. „Daca nu am fi capabili sa ne angajam în discutii despre aceste probleme [sociale si personale], nu am fi capabili sa sustinem tipurile de societati pe care le avem”, a explicat el în cartea Grooming, Gossip, and the Evolution of Language (1996). Bârfa, în acest sens larg, joaca, deci, un numar de roluri diferite în mentinerea de-a lungul timpului a grupurilor functionale social. Potrivit expertului, atunci când stramosii nostri s-au adunat în grupuri mici, au facut schimb de informatii în context confidential pentru a crea legaturi. Astfel, pe baza acestor informatii, cei din grup aveau o viziune mai ampla cu privire la membrii grupului, la persoanele care prezentau încredere, la persoanele slabe, vulnerabile, incapabile etc. Informatiile despre cine face ce si cu cine ne servesc atunci când ne planificam propriile miscari prin peisajul social. Am putea avea probleme serioase daca nu am sti cine este interesat de cine din punct de vedere sentimental, sau daca nu am afla cine e tovarasul politic influent cu care te ameninta X ca te va „aranja” la serviciu etc. Bârfa este, de asemenea, o sursa de învatare si chiar de definire a normelor sociale. De exemplu, daca exista cineva care si-a înselat sotia si se afla, oamenii încep sa vorbeasca despre acea persoana într-un mod negativ, spune Dunbar, pentru ca unii, familisti convinsi, nu se regasesc în acel tip de comportament si este natural sa îl dezaprobe, iar critica colectiva ar trebui, cred ei, sa-i avertizeze pe ceilalti asupra consecintelor acestei întâmplari. Divortul, scandalul, împartirea bunurilor, a casei cu pisici cu tot, suferinta copiilor ar fi câteva consecinte pe care unii, extrapolând aventura potentului Don Juan si conectând-o, inconstient, la propria persoana, nu le pot accepta. Oamenii în mod natural, deci, au o dorinta puternica de a cunoaste vietile si intimitatile altora si a se compara cu acestea. Este fascinatia - adesea condimentata generos cu schadenfreude (din germ. bucuria rautacioasa) - alimentata excesiv în primul rând de mass media care a facut din bârfa celebritatilor o industrie de peste 3 miliarde de dolari. „Viata ta poate ca e mai plina de succes decât a mea”, ne-am putea gândi în timp ce parcurgem articolele de cancan, „dar cel putin eu nu sunt o nefericita în dragoste cum esti tu sau nu sunt un parvenit politic etc”. Comparatia da bine la stima de sine, ne reevaluam valorile si existenta personala, constatând ca ceea ce avem pare mai sanatos moral si etic decât ceea ce are cel de lânga noi. Bârfa este si o încercare de a comunica cu cel de lânga tine, e conectorul nostru social: o folosim ca punte pentru a deschide dialogul cu o persoana, astfel încât sa avem ceva în comun, sa ne împrietenim sau pentru placerea de a vorbi atunci când poate nu mai exista picanterie în dialog. Si, dincolo de ce mai gatesti, unde mai pleci în vacanta, ce carte sau ce pantofi ti-ai mai cumparat, nu exista nimic mai bun ca subiect decât viata, trecutul sau vulnerabilitatile celorlalti. Vorbind despre celalalt suntem, ca place sau nu ideea, mai aproape de persoana cu care vorbim despre cineva datorita faptului ca avem un subiect de dialog care uneste si, de ce nu, si o perspectiva similara asupra problemei, gusturi similare, convingeri comune. „Pentru a bârfi, trebuie sa te simti aproape de oameni”, spune Dunbar. Sa arunce cu piatra cel care nu a facut-o niciodata, desi îi dezaproba vehement pe cei care o fac, asta pentru ca sa cunoastem mai bine ipocritii de lânga noi. Chiar si cei care se apara, bârfesc consistent, observati asta. Este o realitate a vietii: acolo unde sunt grupuri, vor fi bârfe. Tine de libertatea expresiei sa îti exprimi opinia si convingerile, asa suntem construiti. Dar, pentru ca sa nu exageram, e suficient sa întelegem ca orice spunem, când intervin, dincolo de parerile personale, insulta, denigrarea, imaginatia paranoida bazata pe fantezii si nu pe fapte reale, acestea pot fi folosite, într-o zi, moral sau legal, împotriva noastra. Cristina Danilov este psiholog
