Odata cu începutul tehnocratizarii globale, viata îsi pierde adesea calitatile reale, vii, iar cultura de masa, care capata tot mai mult un caracter general, contribuie la transformarea unei persoane într-un robot, într-un element de viata inert. La aceste concluzii a ajuns Fromm, în urma cu aproape optzeci de ani în urma: dupa opinia lui, societatea modelata de cultura moderna este bolnava. Psihologul considera ca orientarea „de piata” sau „marketingul” culturii este una dintre principalele caracteristici ale unei astfel de societati cu tare criminale. Termenul eufemistic „Solutia finala a problemei evreiesti în Europa” ce se referea la planul nazist de executare sistematica a evreilor în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, i-a apartinut lui Adolf Eichmann. Eichmann – unul dintre cei mai sângerosi nazisti, cel care decidea cine va fi urcat în trenurile ucigase spre Auschwitz sau Treblinka sau cine va fi deportat –, dupa înfrângerea Germaniei naziste, a fugit în Argentina, unde a fost identificat de serviciile secrete israeliene în 1960 si adus pentru a fi judecat în Israel. Oamenii care l-au observat pe Eichmann în închisoare, în timpul anchetei si la proces au constatat un lucru uimitor: Eichmann, cel care a trimis milioane de oameni nevinovati la moarte, nu parea a fi nici sadic, nici fanatic, nici nu suferea de vreo boala psihica. Nu, el era o persoana obisnuita, s-ar putea spune monstruos de obisnuita. Un functionar care, asa cum avea sa marturiseasca, si-a facut datoria cu maxima responsabilitate. Eichmann se pare ca nu-i ura pe evrei, era, pur si simplu, un individ disciplinat, eficient; trimitând milioane de oameni spre camerele de gazare, Eichmann, dupa cum a spus, nu a facut altceva decât sa-si îndeplineasca, în mod exemplar, îndatoririle fata de statul nazist. A fost ceea ce se cheama un „sârguincios”, un sârguincios care a actionat ca un psihopat sadic, nefiind, culmea!, un psihopat. Toata aceasta hilara poveste ne duce cu gândul la ceea ce afirma, cu câteva decenii în urma, Eric Fromm, filosof, sociolog si psiholog de marca al secolului al XX-lea, aceea ca, cel mai teribil pericol pentru umanitate nu-l reprezinta dictatorii, criminalii sadici sau fanaticii religiosi, nici cei care fac experimente crude, în numele stiintei, pe marea masa. Atunci cine, ne vom întreba? Omul timpului nostru, scrie Fromm, dezumanizat, care se comporta din ce în ce mai mult ca un robot, transformându-se într-un instrument social ce urmareste sa execute, fara sa gândeasca, comenzile superiorilor, fie ca aceasta persoana munceste în fabrica, sta în picioare în spatele tejghelei sau sta într-un birou aseptic. Sloganul lui este: „Sunt ceea ce ai nevoie sa fiu!” Odata cu începutul tehnocratizarii globale, viata îsi pierde adesea calitatile reale, vii, iar cultura de masa, care capata tot mai mult un caracter general, contribuie la transformarea unei persoane într-un robot, într-un element de viata inert. La aceste concluzii a ajuns Fromm, în urma cu aproape optzeci de ani în urma: dupa opinia lui, societatea modelata de cultura moderna este bolnava. Psihologul considera ca orientarea „de piata” sau „marketingul” culturii este una dintre principalele caracteristici ale unei astfel de societati cu tare criminale. Sa intram putin, atât cât ne permite spatiul, în miezul afirmatiei sale. În cartea sa „Omul pentru sine”, Fromm scria ca a fi „tu însuti” este o conditie pentru atingerea integritatii fizice si spirituale, adica a fi „pentru sine” si asta în conformitate cu normele de comportament moral, fara egoism si autoritate irationala. Etica umanista, propusa de Fromm, se dorea a fi o alternativa la etica autoritara, motivata de supunere. Moralitatea va avea o alta dimensiune, una data dupa gradul în care ne actualizam potentialul – acesta va fi criteriul în functie de care vom decide ce ne este permis sau interzis din punct de vedere moral într-o societate. Dezvoltând mai mult ideea de baza, Fromm a identificat cinci tipuri de caractere sociale care predomina în societatile moderne. Aceste tipuri sociale, sau forme de relationare cu ceilalti, reprezinta interactiunea nevoilor existentiale si contextul social în care traiesc oamenii. Întrucât Erik Fromm este un neo-freudian, tipologia sa se bazeaza pe modelul etapizat al dezvoltarii psihosexuale al lui Freud, pe care Fromm l-a modificat pe baza valorilor umaniste. Dintre toate personajele, el a identificat patru tipuri distructive si unul productiv pe baza capacitatii de iubire si autenticitate si a capacitatii de a trai schimbul cu lumea exterioara în afara cultului pietei. Totusi, el a mentionat ca niciunul dintre aceste tipuri de caractere nu exista într-o forma pura, deoarece distructivitatea si productivitatea sunt combinate la diferiti oameni în proportii diferite. În consecinta, influenta unui anumit tip de caracter social asupra sanatatii sau bolii mintale depinde de raportul trasaturilor pozitive si negative manifestate la individ. Sa luam, deci, si noi în obiectiv cele cinci tipuri descrise de Fromm, pentru a ne forma o viziune cât de cât clara asupra lor dar mai ales pentru a întelege mai bine la ce s-a referit psihologul atunci când a facut acea teribila afirmatie. Pentru persoanele cu orientare receptiva, sursa tuturor beneficiilor, de pilda, bunastarea materiala, placerea, dragostea, cunoasterea, se afla undeva în afara lui, prin urmare, aceste beneficii pot fi primite de la alte persoane sau cu ajutorul altor persoane. Astfel, oamenii cu o orientare receptiva sunt foarte dependenti de ceilalti din jur. Acesti oameni sunt gata sa se arunce în bratele oricui le ofera ceva asemanator cu iubirea si sunt foarte vulnerabili atunci când celalalt îi respinge. Sunt oameni care asteapta întotdeauna ajutor: de la Dumnezeu, de la primarie, de la vecini, de la stat. Daca sunt lasati în voia lor, singuri, vor fi foarte confuzi si vor experimenta, în mod constant, anxietatea. Le place sa manânce mult – de fapt, mânânca pentru a-si potoli aceasta anxietate. Faptul ca nu-si doresc singuratatea si depind de altii, îi face sa fie prietenosi, modesti si sentimentali. În acelasi timp, acestia, nesiguri pe ei însisi, sunt lipsiti de initiativa, uneori lipsiti de principii si curaj. Persoanele cu orientare exploatatoare iau orice au nevoie prin forta sau ingeniozitate. De asemenea, sunt incapabile de creativitate si, prin urmare, obtin idei si emotii împrumutând toate acestea de la altii. Trasaturile negative ale unui personaj exploatator sunt agresivitatea, aroganta si încrederea în sine, egocentrismul si tendinta de a seduce. Sunt persoane impulsive în relatiile cu cei din jur si au o stima de sine crescuta. Sunt predispuse la invidie, iar ceea ce au altii este întotdeauna mult mai atractiv decât ceea ce au ei. Evalueaza oamenii din punctul de vedere al beneficiilor pragmatice si îsi pierd orice interes pentru ei daca nu are posibilitatea de a i folosi. În relatiile sentimentale, persoana exploatatoare tinde sa aleaga parteneri care sunt deja implicati în alte relatii. Unor astfel de oameni le face placere sa ia pe cineva de la cineva, pentru ca asa se afirma. E similar cu tipul paranoic, pe care îl gasim în alte tipologii. Persoanele acumulatoare încearca sa posede cât mai multa bogatie materiala, putere si iubire, ele se straduiesc din rasputeri sa puna deoparte tot ce dobândesc. Spre deosebire de primele doua tipuri, „acumulatorii” graviteaza mereu spre trecut si sunt speriati de tot ce este nou. Seamana cu personalitatea anal-retentiva a lui Freud: sunt personalitati rigide, suspicioase si încapatânate. O astfel de persoana nu stie sa faca schimb cu lumea, daruind si primind, asa ca îi este teama ca resursele pe care le are nu vor fi suficiente pentru viata lui, transformând protectia lor în strategia sa de viata si sensul vietii sale. Datorita rigiditatii, inertiei si pasiunii pentru constanta, o persoana cu o orientare acumulativa ramâne exceptional de fidela si devotata caii pe care a ales-o cândva, în ciuda faptului ca în viitor i-ar putea cauza un inconvenient. Potrivit lui Fromm, ele au si unele caracteristici pozitive – previziune, loialitate si discretie. Spre deosebire de orientarea neproductiva, ale caror tipuri le-am prezentat, caracterul productiv reprezinta, din punctul de vedere al lui Fromm, scopul final al dezvoltarii umane. Acest tip este independent, cinstit, calm, iubitor, creativ si realizeaza actiuni utile din punct de vedere social. Productivul dezvaluie capacitatea unei persoane de gândire logica, dragoste si munca. În esenta, orientarea productiva în teoria umanista a lui Fromm este starea ideala a unei persoane. Aproape nimeni nu a atins toate caracteristicile unei personalitati productive. Cu toate acestea, Fromm era convins ca, drept urmare a reformei sociale radicale, orientarea productiva poate deveni tipul dominant în orice cultura. Dar Fromm a fost, credem, un visator, el si-a imaginat o societate perfecta, una care, din pacate, nu credem ca va putea exista vreodata. E aceeasi societate pe care o idealiza si Hristos. De ce nu credem ca aceasta societate perfecta poate exista? Fiindca Fromm aduce în discutie si un alt tip de caracter social, cel mai periculos dintre toate: tipul de piata. Iar acest tip îl întâlnim din ce în ce mai des în societatea noastra: în guvern, în primarii, în relatiile sentimentale, în prefecturi, în structura partidelor politice, în institutii, în corporatii. Chiar si la noi pe strada. „Scopul persoanei de piata este sa functioneze corect în circumstante date”, spunea Fromm. Cu eficienta maxima. Si daca circumstantele se arata în asa fel încât aceasta persoana trebuie sa-si distruga rudele, colegii, vecinii, nu va ezita mult timp si o va face. Mai ales atunci când nu trebuie sa decapiteze pe nimeni cu propriile mâini, ci doar sa semneze documentele relevante pentru crima, asa cum o facea Eichmann, sau apasând butonul fatal. Nimic personal, nici o implicare a propriei gândiri, doar responsabilitate fata de circumstante si atât. Pentru a-si creste valoarea, tipul de piata renunta la individualitatea sa. Este gata sa se schimbe la nesfârsit, este ca un cameleon. Azi, daca un sistem politic îi cere sa execute o sarcina, indiferent care e aceasta, sa-si toarne vecinii la securitate, sa însceneze unui prieten de-o viata un delict flagrant, omul „de piata” o va face, fara nici o ezitare. Daca mâine un alt sistem politic îi cere loialitate, i-o va oferi. E ceea ce noi definim a fi omul „care n-are mama, n-are tata”, dar are un Dumnezeu: sistemul caruia îi este loial. Tot ceea ce îi cere doctrina, va executa sârguincios. El îi percepe pe altii ca pe o marfa, el e si vânzator, si marfa totodata. Aceasta persoana se percepe pe sine ca un produs si ca un vânzator al acestui produs în acelasi timp. Si chiar si în dragoste are o pozitie de piata: ce pot oferi si ce pot primi în schimb? Tipul de piata nu tinde sa construiasca relatii profunde si autentice cu ceilalti oameni, întrucât abordarea marfurilor presupune interactiune superficiala la nivelul schimbului reciproc de servicii, si, ca si la piata, dupa ce ai preluat marfa, contactul se epuizeaza în mod natural. De aici relatii superficiale cu oamenii, bazate pe interschimbabilitatea partenerilor. Principala trasatura a unei persoane cu orientare de piata este adaptabilitatea la cerintele celorlalti, de regula la superiori, sensibilitate la asteptarile lor si la conformismul complet. Ar parea ca seamana mult cu „sclavul înnascut”, despre care am scris un articol, dar nu sunt nici pe departe sinonimi. La oportunist gasim tradare, lipsa de bun simt si educatie, cinism, grandomanie, minciuni si cruzime, infatuare, gândire îngusta, exces de stereotipuri, amestecate între ele în cel mai neasteptat mod. Tipul de piata, asa cum am spus, are doar un slogan: „Sunt ceea ce vrei tu sa fiu!”, uneori fara a avea nici un beneficiu. Unul din beneficiile sale, sa zicem, ar fi acela ca stima sa de sine are nevoie de o confirmare constanta, este complet dependenta de opiniile celorlalti. Iar daca seful, directorul, sistemul politic sau partidul îl mângâie pe crestet pentru faptele sale, el este multumit. Aceasta persoana care nu si-a pastrat individualitatea în sine este cea care, potrivit lui Erich Fromm, reprezinta cel mai teribil pericol pentru umanitate. În ultimele sale cuvinte înainte de executie, functionarul eficient si responsabil, criminalul nazist Adolf Eichmann, nu s-a cait, el era ferm convins ca nu are nici o vina, ca pur si simplu, el a actionat normal, conform circumstantelor si si-a facut cu responsabilitate datoria. Eichmann a murit spânzurat. Dar, nu, nu am scapat de el definitiv: astazi, la vreun birou, într-un cabinet, pe scaunul ministerial, într-un laborator, un alt eichmann, care nu va fi deconspirat, poate, niciodata, exista si executa sarcinile trasate, sârguincios. Doctrine, sefi, sisteme politice, grupari infractionale si guverne corupte au nevoie de sârguinta si loialitatea lui. Cristina Danilov este psiholog
