Aceasta nu depinde de calificarea la Cupa Mondiala, nici de soarta lui Radoi sau Burleanu, ci de continuarea unui proces evolutiv care se deruleaza deocamdata în doze homeopatice. Când va aparea acest text în „Ziarul de Iasi” meciul Germania - România va fi istorie. Indiferent de ceea ce s-a întâmplat în cursul serii trecute, partida care urmeaza cu Armenia este cruciala, daca ne gândim cu predilectie la locul II în grupa de calificare pentru „Cupa Mondiala”. Calificarea mult râvnita pentru Qatar ar deveni la fel de dificila chiar si în îndeplinirea acestui obiectiv. Ar urma doua baraje într-o singura mansa, dintre care primul va fi sigur în deplasare (e greu de crezut ca România va fi cap de serie), iar al doilea cum o vrea soarta, adica sortii. Nu sansele de calificare reprezinta acum problema primordiala a nationalei tricolore. În august, nationala era la nadirul activitatii sale din ultimii ani. Ne batusera armenii, iar selectionerul Mirel Radoi devenise vecin cu stâlpul infamiei. Dispretul sau, fie chiar si aparent, pentru siguranta defensiva dadea tonul la cântec refrenelor nostalgice gen „Operatiunea Autobaza” sau „fundul în poarta si mingea la Hagi” (ca tot a aparut Ianis). Ca trendul în fotbalul contemporan este cu totul altul, generat de marile cluburi multinationale, dar preluat de multe selectionate, n-are importanta. În loc de „sa învatam si noi de la cei mari”, noi spunem „n-avem cum sa ne punem cu cei mari”, filosofând mioritic despre „capul ce se pleaca”. Din fericire, în primul rând pentru selectioner, recentul Euro2020 a dovedit ca fotbalul reactiv-defensiv n-a disparut înca de pe firmament, iar Mirel Radoi a trebuit sa se redefineasca, fara a-si trada crezul fotbalistic. A venit septembrie cu cele sapte puncte ale sale si încrederea în selectioner a mai sporit cu vreo câteva liniute. Chiar daca a trebuit sa mai caute niste jucatori, sau niste solutii. Daca România va iesi onorabil din aceasta campanie (chiar fara calificare), nationala ar putea trai un eveniment nemaîntâlnit de pe vremurile lui „tata Puiu” Iordanescu: doua campanii de calificare complete cu acelasi selectioner la timona. Ceea ce - strict în viziunea autorului - ar fi un semnal benefic. La fel precum soarta calificarii, nici soarta vremelnicului selectioner nu este problema principala a nationalei. Recent, au aparut în „Gazeta Sporturilor” doua opinii interesante. Una a unui român stabilit în Germania, alta a unui tehnician german la fel de vremelnic legat de fotbalul românesc. Marele fotbalist Marcel Raducanu, fostul selectioner al României, Christoph Daum. Ambii, fara sa comunice, sustin acelasi lucu: calitatea modesta a campionatului autohton, care a condus implicit la rezultatele pe care le stim cu totii ale cluburilor în Europa, aceasta este cauza regresului echipei nationale. Chiar daca multi argumenteaza ca acele vremuri de neuitat ale nationale din anii '90 au fost contemporane cu faimoasa epoca a „cooperativelor” padureano-pinaltiste de sub obladuirea lui Mitica de la Liga. Invers, scurta perioada a „Eurofantasticilor” de la începutul mileniului n-a prea coincis cu o perioada similara la echipa nationala. În ciuda acestor disonante, calitatea campionatului intern este legata strâns de nationala. E drept, conta mai putin atunci când „tricolorii” erau titulari la mari cluburi, dar acum, când orice jucator care pleaca într-un campionat puternic da lustru bancii de rezerva, baza este campionatul nostru care este cum este. Iar reverberatia la echipa nationala implica scaderea ofertelor pentru talentele românesti, atâtea care exista. Mergând mai adânc, se poate vorbi de munca cu juniorii si copii, de selectiile pe pile de pe la cluburi. FRF îsi da seama de aceste lucruri, dar multe masuri luate au fost privite cu reticenta, chiar ostilitate, de cavalerii tristelor figuri: regula U21, obligativitatea cluburilor de a-si crea „academii”, atentia acordata talentelor din diaspora, care au reverberat în câteva performante la nivelul nationalelor mai mici. Lucrurile se misca, în directia dorita, chiar daca se misca lent, româneste, uneori cu fluctuatii nedorite. Toti asteptam o calificare mare, pentru a certifica acest proces deocamdata homeopatic, dar - la fel ca si la cluburi - astfel de evolutii necesita timp. Bineînteles, nici soarta vremelnicului presedinte Razvan Burleanu nu este o problema primordiala. Radoi poate fi înlocuit, Burleanu poate fi invalidat, dar procesul trebuie sa continue. Cu sau fara Razvan, cu sau fara Mirel. Si aceasta este conditia sine qua non pentru ca nationala noastra sa mai aiba un viitor cât de cât onorabil în fotbalul acestor vremuri. În rest, indiferent de rezultatul de aseara de la Hamburg, nu trebuie sa lipseasca niciodata din inima noastra cele doua cuvinte „Hai România”.
