Devine chiar spectaculos faptul ca doi scriitori sovietici (convinsi, repet, de superioritatea civilizatiei din care provin) reusesc sa nu „devieze” ideologic în multitudinea observatiilor lor (desi, repet si acest lucru, debarca pe pamînt american cu vizibile prejudecati). America fara etaje constituie, prin urmare, o investigatie culturala - una dintre primele de altfel - de prima mâna, nu doar valabila, ci si autentica, asupra americanitatii moderne. Jurnalul de calatorie, scris de Ilia Ilf (Ilia Arnoldovici Fainzilberg) si Evgheni Petrov (Evgheni Petrovici Kataev), intitulat, în traducere româneasca, America fara etaje (Polirom), este o carte singulara pentru momentul în care a aparut. Redactat între 1935 (noiembrie) si 1936 (ianuarie), perioada în care cei doi scriitori au calatorit în Statele Unite, volumul surprinde, macar în teorie, imaginea oferita de însasi inima capitalismului „decadent” unor intelectuali europeni, descinsi din centrul comunismului „progresist”, i.e. prima tara socialista din lume - tânara (pe atunci) URSS. Totusi, eticheta „istoriografica” nu trebuie privita ironic. Ilf si Petrov sunt autori recunoscuti international (în ciuda mortilor lor timpurii: Ilf în 1937, în urma unui TBC galopant, iar Petrov în 1942, într-un accident de avion, în postura de reporter de front) pentru umorul lor mai degraba „destabilizator” într-o societate autoritarista, umor vizibil pregnant în cele doua capodopere semnate împreuna - Douasprezece scaune (1928) si Vitelul de aur (1931). Viziunea lor aici, asupra realitatii americane, chiar „alterata” ideologic pe alocuri, nu ar fi putut asadar sa degenereze în „tezism”. Cumva sarcastici la început, pornind de la stereotipul ca ei vin dintr-o lume (comunista) superioara - macar în plan etic -, cei doi scriitori se lasa „anexati”, pe masura ce intra în interiorul marelui continent, de „Noul Canaan”, care îi învaluie, fara voia lor, într-o atmosfera fabuloasa. Odata captivi în „visul american”, ei se lasa în voia „literaturii”, uitând, practic, de „jurnalul de calatorie”. Oricât de marcati de prejudecati ar fi Ilf si Petrov (prin prisma constructiei lor sovietice, desigur, care îi îndeamna sa critice mâncarea, înca din anii treizeci, se pare, fara gust, a americanilor, sa nu gaseasca adecvata înclinatia locuitorilor Lumii Noi catre religiozitate, ei fiind, se întelege, atei convinsi, sa creada ca anumite spectacole de revista new-yorkeze depasesc limita decentei, „agresând” pudoarea „omului socialist”, cu morala ferma si principii inalienabile, sa se mire de prezumtiva naivitate a localnicilor grabnic socializabili, deschisi spre comunicarea cu strainii s.a.m.d.), nu au cum sa nege evidenta. Au patruns într-un univers fascinant, a carui „realitate” trece de limitele conceptului ca atare, miscându-se catre fabulos si oniric, intrând adica, fara echivoc, în spatiul mitului si al fictionalului. Intuim aici fascinatia oricarui newcomer pe pamânt american, newcomer pozitionat fata de Noul Canaan nu ca fata de o societate, ci mai curând ca fata de un mit. De pilda, calatoria scriitorilor spre Vestul american (alaturi de simpaticul Mr. Adams) capata - mai mult decât sensul unei initieri culturale - semnificatia unei epifanii ontologice. Suntem în fata descoperirii „Americii profunde”, a fiintei de adâncime a Lumii Noi. De aici vine, în fond, meritul cartii lui Ilf si Petrov, din capacitatea de a explora esentele, de a trece dincolo de suprafata „mitului” si de a-i vedea componentele sociale, mentalitare si, nu în ultimul rând, psihologice. Individul american are, indubitabil, o specificitate a lui, derivata din evolutia în interiorul unui sistem lipsit de obsesiile colectiviste ale Europei. Individualismul sau nu e egocentrism, ci, dimpotriva, dorinta (generoasa) de a prelua istoria direct, fara „medierile” etatiste ale comunitatilor traditionale. Ilf si Petrov îl cunosc nemijlocit pe acest ins ilustrativ, care, banal ori sofisticat, sarac sau bogat, simplu ori educat, prietenos sau auster, participa la profilul tipologic de ansamblu al Americii „mitologizate”. Interesant ramâne faptul ca autorii nu vorbesc aproape deloc limba engleza. Perceptia lor este primordial senzoriala. Cu toate acestea, citind imensul volum (peste 450 de pagini), ai sentimentul ca nimic nu scapa ochilor lor jurnalistici formati. Exista un nivel cumva subliminal, la care „mitul” american are acces într-un mod neasteptat, s-ar putea zice. Contactul cu Noul Canaan devine, de aceea, în primul rând, psihologic si, abia apoi, lingvistic si social. „Literaturizarea” nu e o experienta a limbii, ci una psihicului. Ilf si Petrov o parcurg, cu seninatate, pâna la capat, scriind o carte adevarata despre un univers, în latura lui simbolica, hermeneutica, preponderent fictional. Într-un anumit sens, devine chiar spectaculos faptul ca doi scriitori sovietici (convinsi, repet, de superioritatea civilizatiei din care provin) reusesc sa nu „devieze” ideologic în multitudinea observatiilor lor (desi, repet si acest lucru, debarca pe pamînt american cu vizibile prejudecati). America fara etaje constituie, prin urmare, o investigatie culturala - una dintre primele de altfel - de prima mâna, nu doar valabila, ci si autentica, asupra americanitatii moderne. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
