Are România un sistem de guvernanta adecvat la un nivel teritorial imediat inferior nationalului? În structura unui sistem teritorial, indiferent de scara la care ne referim (locala, regionala sau nationala), reteaua de asezari reprezinta subsistemul cel mai vizibil, dar si forma „cea mai persistenta care intra în alcatuirea sistemul spatial al unei societati” (Archeomedes, (1998), Des oppida aux métropoles). Ori reteaua de asezari, rezultata din multiplele negocieri cotidiene ale grupurilor umane cu distanta si cu mediul, desfasurate timp de secole, urmeaza liniile de forta ale spatiului geografic fizic: marile vai ale râurilor si fluviilor, depresiunile intramontane sau intracolinare, zonele de contact geografic (litorale, piemonturi). Modul în care structurile majore ale spatiului pe care se muleaza reteaua de asezari - principala tehnica de încadrare teritoriala (geograful francez Pierre Grou e parintele conceptului) - se înscrie în timp în arhitectura teritoriala si are în orice prezent al unei entitati teritoriale de tip politico-administrativ (comuna, judet, regiune, stat) un dublu efect: - în primul rând, este vorba de logica „naturala” a constructiei interne: o câmpie sau o retea convergenta de vai catre o mare depresiune interna faciliteaza controlul politic si militar sau administrarea centralizata a resurselor social-economice cu o anumita eficienta energetica, pe când un teritoriu fragmentat din perspectivele fizico-geografice sau identitare va îngreuna în mod considerabil functionarea unei structuri centralizate si va conduce de cele mai multe ori la un sistem administrativ federal sau regionalizat; relativizând si schematizând, Elvetia, Italia sau Germania pot fi bune exemple în acest sens, însa mai evident este cazul statelor de întinderi uriase (SUA, Rusia, India etc.) unde, alaturi de distanta, eterogenitatea cadrului natural impune o maniera policentrica de gestionare a spatiului si sisteme federale; - în al doilea rând, odata cu diminuarea frânei distantei prin inventarea tehnicilor de eficientizare a consumurilor energetice si a dezvoltarii sistemului de circulatie, sistemul teritorial se vede din ce în ce mai integrat în sisteme de rang superior, ele însele cu propriile lor structuri spatiale ordonatoare. Iata ca, odata schitat cadrul teoretic, putem raspunde la întrebarea: daca guvernanta în România la nivelul administrativ imediat inferior nationalului (judetul) e adecvata sau nu? Si nu e! În primul rând, teritoriul României se suprapune unui spatiu fragmentat, Carpatii, în special, comportându-se adesea ca bariere în calea relatiilor inter-teritoriale. Teoretic nu ar fi insurmontabile, dar practic, insuficienta infrastructurii de transport creeaza sincope în ceea ce priveste polarizarea urbana. Chiar si în cazul României extracarpatice, Moldova nu e suficient de bine conectata la infrastructura de transport a sudului tarii. Lipsa, timp de mai bine de un secol si jumatate, a unui nivel administrativ regional (nu punem la socoteala foarte scurtele intervale interbelice si nici regiunile de tip sovietic) care sa intermedieze relatia dintre teritoriul national si teritoriile judetene, s-a repercutat asupra structurilor regionale ale statului nostru. Din perspectiva sistemului urban, vorbim de insuficienta functionala a marilor orase si, mai ales, de fragilitatea a ceea ce numim, poate cu prea multa generozitate, „metropole regionale” - Cluj, Iasi si Timisoara. Nu trebuie sa cautam prea departe metehnele sistemului teritorial al României. Debutul pandemiei în tara noastra a demonstrat, pe de o parte, cât de putin pregatiti institutional suntem, iar pe de alta parte, necesitatea unui nivel regional de decizie. Judetul s-a dovedit un nivel teritorial prea mic si neputincios în rezolvarea problemelor ivite. Si nu e vorba doar de sutele sau de miile de cazuri SARS-CoV 2 internate în centrele medicale de importanta regionala, lasând Bucurestiul la o parte, de la Iasi, Cluj, Timisoara sau Craiova. E vorba (mai ales!) de gravele probleme structural-teritoriale ale sistemului sanitar. Avem o ierarhie a centrelor spitalicesti (aici ma refer la asezarile cu spitale) specifica unor state cu structuri regional-administrative, dar nu avem si institutiile care sa le coordoneze. Ierarhia centrelor medicale din România e mult mai echilibrata decât în cazul altor domenii. Pe primul loc se afla Bucurestiul (22 K paturi în spitalele publice si private - inclusiv în centre de sanatate si 11,3 K medici în spitale - cf. TEMPO-INSSE), urmat de trei aglomeratii de talie asemanatoare: Iasul (6,3 K paturi, respectiv 3,2 K medici în spitale - în aglomeratia urbana), Clujul (5,4 K paturi, respectiv 3,1 K medici în spitale - în aglomeratia urbana) si Timisoara (3,9 K paturi, respectiv 3,4 K medici). La aceste patru orase se adauga si alti câtiva poli situati într-o pozitie intermediara (între centrele regionale si cele judetene), ce sunt importanti nu numai pentru propriul judet, ci si pentru unul, doua judete vecine: Craiova, Tg. Mures, Constanta, Oradea sau Brasov. Toate acestea se reflecta si în gradul de deservire teritoriala. Astfel, în privinta paturilor de spital, la nivel NUTS3 (judete si municipiul Bucuresti), capitala, Clujul si Iasul se instaleaza confortabil pe primele trei locuri, cu 120 de paturi la 10 000 locuitori, respectiv 97 si 94 de paturi la 10 000 locuitori. Daca ar fi existat directii regionale sanitare sau echivalentul unor prefecturi la nivel regional, cu siguranta nu ar fi fost nevoie de reactia (si aceasta întârziata a) centrului national, obligat sa intervina prin intermediul institutiilor militarizate pentru a completa vidul de putere la nivelul teritorial regional. La nivelul regiunii noastre, au fost asigurate conduceri militarizate spitalelor judetene din Suceava, Piatra Neamt sau Focsani. Ceea ce e interesant e ca aveam resursele necesare la nivel regional pentru a reechilibra sistemele sanitare ale judetelor cele mai afectate. Dovada sta faptul ca spitalele au fost redeschise si au functionat prin detasarea în primul rând a medicilor din municipiul Iasi, centru santar ce concentreaza mai bine de jumatate dintre medicii de spital ai Regiunii de Dezvoltare Nord-Est. E mai eficient sa rezolvi problemele la cea mai mica scara posibila (în cazul de fata, cea regionala), si sa nu antrenezi întreaga structura nationala. (Pe saptamâna viitoare) George Turcanasu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
