Cresterea economica evalueaza expansiunea economiei unei tari si este considerata atât de factorii de decizie politica, cât si de cercetatori, ca o masura a bunastarii si a succesului economic. Cel mai popular indicator al cresterii economice este cresterea Produsului Intern Brut (PIB). Acest indicator estimeaza valoarea adaugata la nivelul unei tari si se calculeaza ca valoarea totala a tuturor bunurilor si serviciilor produse într-o tara minus valoarea bunurilor si serviciilor necesare pentru a le produce. Cresterea economica a generat o crestere a nivelului de trai în întreaga lume. În medie, oamenii bogati sunt mai fericiti decât oamenii mai saraci, iar tarile mai bogate sunt mai fericite decât tarile mai sarace. Si totusi, conform Paradoxului Easterlin, bogatia nationala în crestere nu este întotdeauna însotita de o fericirea nationala în crestere1. Unele tari au înregistrat niveluri de crestere economica ridicate, dar nu au înregistrat si o crestere a fericirii. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca indicatorul standard al cresterii economice, variatia produsul intern brut (PIB), masoara doar dimensiunea economiei la nivelul unei natiuni si nu reflecta bunastarea unei natiuni. Cu toate acestea, factorii de decizie politica si economistii trateaza adesea PIB-ul sau PIB-ul pe cap de locuitor ca o unitate cuprinzatoare pentru a semnifica dezvoltarea unei natiuni, combinând prosperitatea sa economica si bunastarea societatii. Drept urmare, politicile care duc la cresterea economica sunt considerate a fi benefice pentru întreaga societate. Ideea de crestere economica provine din scoala clasica de economie în care cresterea veniturilor nationale reprezinta cresterea bogatiei unei natiuni. Conceptul de crestere economica a câstigat popularitate în timpul revolutiei industriale, când economiile de piata s-au dezvoltat semnificativ. Desi adesea inventia PIB-ului i se atribuie lui Simon Kuznets, laureat al premiului Nobel pentru Economie în 1971, care a scris pe larg pe tema veniturilor nationale încercând sa estimeze venitul national al Statelor Unite în anii ‚30 pentru a întelege amploarea Marii Depresii2 si a propagat utilizarea PIB-ului ca masura a venitului national, definitia moderna a PIB-ului a fost elaborata de John Maynard Keynes în timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial3. Potrivit acestuia, estimarea venitului national ar trebui sa fie suma consumului privat, a investitiilor si a cheltuielilor guvernamentale. El a respins versiunea lui Kuznets care includea veniturile guvernamentale, dar nu si cheltuieli guvernamentale. Metoda lui Keynes de calcul a PIB-ului care include si cheltuielile guvernamentale în veniturile unei tari si care a fost determinata de necesitatile din timpul razboiului, a fost acceptata în întreaga lume chiar si dupa terminarea razboiului si continua a fi utilizata pâna în prezent. Una dintre limitarile indicatorului PIB este ca se adreseaza doar venitului mediu, nereusind sa reflecte modul în care traiesc de fapt majoritatea oamenilor sau a celor care beneficiaza de cresterea economica. Cercetarile recente arata ca o concentrarea exclusiva pe PIB si câstigul economic pentru a masura dezvoltarea ignora efectele negative ale cresterii economice asupra societatii, cum ar fi inegalitatea veniturilor. Thomas Piketty în cartea Capitalul în secolul XXI (2014) analizeaza modul în care bogatia unei societati devine mai concentrata si de ce acest lucru este contraproductiv dezvoltarii. Daca nu sunt corectate inegalitatile economice în crestere, acestea pot determina nu numai o încetinire a cresterii sau o scadere, ci pot genera si instabilitate, si dezordine în societate, reprezentând o amenintare la baza fundamentului democratiei liberale. Predominanta PIB-ului ca masura a cresterii economice se datoreaza partial faptului ca este mai usor de cuantificat productia de bunuri si servicii decât masurarea unui indice multidimensional al dezvoltarii. Un indicator extins, care încearca sa masoare aspectul multidimensional al dezvoltarii este Indicele Dezvoltarii Umane, conceput de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si care este mai potrivit pentru a urmari progresul nu numai al celor bogati, ci si al natiunilor sarace. Indicele progresului social (SPI) dezvoltat de organizatia non-profit, Social Progress Imperative, extinde Indicele Dezvoltarii Umane incluzând o gama larga de domenii, inclusiv nevoile umane de baza, fundamentele bunastarii si oportunitatile de progres. Prin urmare, acest indice este capabil sa sintetizeze cele mai relevante aspecte care determina dezvoltarea. Având în vedere ca scopul final este de a avea o societate mai corecta si mai echitabila, care prospera din punct de vedere economic si care ofera cetatenilor o calitate ridicata a vietii, este necesara o schimbare a ceea ce masuram si percepem ca un barometru al dezvoltarii astfel încât sa ajustam politicile publice. 1 Easterlin, R. A. (1974). Does Economic Growth Improve the Human Lot? Some Empirical Evidence 2 Kuznets, S. (1934). National Income, 1929-1932, National Bureau of Economic Research 3 Keynes, J. M. (2010). How to Pay for the War. In Essays in Persuasion Alin Andries este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
