Propriu regimurilor totalitare este si faptul ca orice discurs disident este condamnat si anulat prin aplicarea unor etichete înjositoare. Neofeminismul declanseaza, în definitiv, un razboi al sexelor si vizeaza instaurarea unei noi ordini, care va consacra revansa femeilor asupra barbatilor. Începe sa devina periculos sa te aventurezi pe un teren ce a intrat în stapânirea noilor ideologii. Am vazut asta în unele reactii la recenta acordare a premiului Nobel pentru literatura, dar nu e câtusi de putin un exemplu izolat. Orice forma de rezistenta în fata triadei magice rasa, clasa, gen si a sacrosantului principiu al intersectionalitatii te claseaza instantaneu printre „conservatori” si „reactionari”. Nu îi voi plictisi aici pe eventualii cititori cu explicatii care sa lumineze aceste concepte „revolutionare”. Frapanta e însa agresivitatea si obstinarea dogmatica a celor care vor sa construiasca o lume noua care ar trebui sa fie, zic ei, un model de toleranta. „Nu ne e frica de ruine, declara un lider ecologist din Franta, noi cei care purtam în inimi o lume noua.” Distrugerea lumii vechi era propovaduita si de italianul Marinetti, teoreticianul futurismului, curent de avangarda care s-a acomodat fara probleme cu fascismul mussolinian. Planuri identice au avut si conducatorii comunisti, Lenin, Stalin, Mao etc., etc., cu rezultatele pe care le cunoastem. Sa nu ne îndepartam însa de subiect. Se mai poate vorbi detasat si, eventual, cu umor despre subiecte care au fost pur si simplu confiscate de noua ideologie? Înca se mai poate, dar greu si asumându-ti riscuri. Am citit o delicioasa recenzie la o carte intitulata Manifest pentru un vin incluziv, carte semnata de feminista Sandrine Goeyvarts. Dupa ce o alta Sandrine, deputata si militanta de frunte, Sandrine Rousseau, decretase ca practica gratarului (cârnaciori, fleici, mititei etc,) este o practica eminamente masculina si sexista, iata ca, dupa Sandrine Goeyvarts, „lumea vinului este preponderent sexista, clasista, rasista, LGBTfoba si validista”. O rapida explicatie de text: „clasista” adica tinând de un privilegiu de clasa, „validista” adica raspunzând prejudecatii ca oamenii trebuie sa raspunda unor criterii de integritate fizica si psihica, ceea ce este profund discriminatoriu. Faptul ca, în cronicile lor, oenologii vobesc de „senzualitatea” unui vin ar arata, o data în plus, cât de adânc înradacinate sunt cliseele sexiste. Exista o parte amuzanta, dar mai importante si mai grave sunt lucrurile serioase, pe care le semnaleaza, într-un exceptional articol din Le Figaro (numarul din 6 octombrie) Bérénice Levet, articol intitulat La cinci ani de la #MeToo, neofeminismul între farsa si Teroare. De formatie filosofica, eseista a abordat, în câteva carti cu larg ecou, teme de actualitate si socotite a fi „dificile”. Dupa cum stim, campania #MeToo a pornit de la afacerea Weinstein, a avut drept corespondent în Franta campania #Da-l în gât pe porcul tau si a pretins ca a îngaduit ca femeile sa se faca auzite. În realitate, spune Bérénice Levet, campania a condus la afirmarea unui feminism identitar, revendicativ, separatist. Apararea femeilor nu era decât un alibi: campania se încadra în cruciada împotriva Occidentului si a reprezentantului sau prin excelenta: barbatul alb heterosexual. Sandrine Rousseau a declarat ca se mândreste ca si-a „deconstruit” sotul: scopul final este însa deconstruirea societatilor occidentale. De aici, subliniaza Levet, frecventa si insistenta cu care revin formulele „masculinitate toxica”, „dominare masculina”, „patriarhat”. Noua ideologie reduce lumea la imaginea barbatului alb, hetero, având drept unica pasiune aservirea a tot ce nu corespunde imaginii sale, de la femei pâna la natura si animale, trecând prin minoritati (etnice, religioase si sexuale). Avem a face cu un nou totalitarism, iar unul din semnele care nu însala este stergerea frontierelor dintre viata publica si viata privata. Tot ce tine de privat este supravegheat si supus controlului. Prezumtia de nevinovatie nu mai conteaza, orice barbat este un violator potential. Sunt condamnate „comportamentele de natura sa distruga sanatatea mentala a femeilor”, ca si cum barbatii n-ar fi putea fi si ei victimele unor astfel de comportamente. Propriu regimurilor totalitare este si faptul ca orice discurs disident este condamnat si anulat prin aplicarea unor etichete înjositoare. Neofeminismul declanseaza, în definitiv, un razboi al sexelor si vizeaza instaurarea unei noi ordini, care va consacra revansa femeilor asupra barbatilor. Am preferat sa-i dau cuvântul lui Bérénice Levet tocmai pentru a nu promova un punct de vedere - horribile dictu! - masculin. Ar mai fi multe de spus. Inclusiv ca recenta laureata a Nobelului (doar de la ea am pornit) a afirmat acum câtiva ani ca purtând valul islamic femeile îsi afirma libertatea si independenta. Si când te gândesti ca doamna laureata e considerata un reper al feminismului… Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
