Istoria românilor, dar si cea universala, sta marturie ca monarhia este regimul care, în toate timpurile, a beneficiat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Sa retinem si faptul ca pe aceasta relatie de încredere s-au structurat marile idealuri în istorie, în vreme ce neîncrederea le-a naruit. În fine, regele reprezinta o tripla "realitate sociala, politica, religioasa". Însa fundamentul regalitatii în economia istoriei este faptul ca aceasta este cel mai puternic simbol al natiunii, al unitatii, al continuitatii, al fertilitatii si al mântuirii. Am facut aceasta succinta trecere în revista a ideii de regalitate ca preambul al portretului pe care ne-am propus sa-l creionam unei mari personalitati a istoriei noastre: Regina Maria. Am considerat ca este util pentru demersul nostru sa o încadram pe regina în epoca renasterii nationale, epoca de nazuinte si împliniri, dar si de ezitari ori prabusiri, din economia careia nu poate lipsi cea mai nedereptatita personalitate feminina a istoriei românilor. Nu ne-am propus o reconstituire cronologica a destinului unic al reginei, ci un demers reflexiv cu privire la relatia profunda, uneori misterioasa, niciodata descifrata pâna la capat, a Reginei inimilor românilor, cu timpul care i-a fost harazit si cu poporul pe care l-a slujit. Unele destine se lasa lesne descifrate. Ele sunt asemenea unei carti deschise, în care faptele se înlantuie firesc. Nu este si cazul Reginei Maria. Personalitatea ei uimeste si contrariaza; este când o scrisoare deschisa, apollinica, solara, când una tainica si misterioasa. Vointa de neclintit si feminitatea, idealismul si pragmatismul, iubirea netarumurita pentru poporul ei, dar si deznadejdea ca totul se poate narui, prin jocul întâmplarilor si al nimicniciei oamenilor, definesc o pesonalitate accentuata, din specia rara a celor crescuti în ethosul datoriei si al demnitatii slujirii. Urmarindu-i destinul, nu poti sa-ti reprimi o idee chinuitoare pentru orice istoric: de unde vine aceasta energie fabuloasa si credinta netarmurita, aproape mistica, în victorie, chiar si atunci, sau mai ales atunci când totul se prabusea în jur? Pentru ca istoria sperantei si a caderii din anii Marelui Razboi are o maretie tragica. De aceea, nu poti întelege taina personalitatii reginei daca te reaportezi exclusiv la evenimente. Personajul te invita discret sa cauti întelesuri dincolo de aparente, sa cureti faptele si interpretarile de zgura timpului si a prejudecatilor, dar cu deosebire sa-i asociezi miturile si simbolurile perene ale regalitatii. Nici din lectura celor 34 de carti autobiografice si de povestiri ori din parcurgerea listei autorilor preferati – scriitori, moralisti, filosofi, istorici, artisti etc. – nu îti poti face o imagine deplina cu privire la personalitatea reginei. Tatiana Niculescu a propus o lectura culturala si contextual-istorica a personalitatii reginei. Dar "ultima romantica", asa cum a fost descrisa de catre Hannah Pakula, pare sa îsi fi premeditat misterul, nelasându-se lesne explorata. În rândurile ce urmeaza, ne propunem un cadru de lectura mai putin valorificat la noi, si anume acela al ethosului regalitatii. Nu avem decât putine informatii cu privire la pedagogia ideii de regalitate, asa cum va fi fost ea deslusita de catre tânara printesa în familia regala britanica. Regina însasi nu este darnica în lamuriri cu privire la aceasta etapta timpurie a definirii personalitatii ei. În conseciinta, va trebui sa preluam informatiile prin ricoseu, de la cei care au cunoscut-o si sa le confruntam cu imaginea de sine a reginei. Numitorul comun al acestora este etica regala a datoriei. Iata unul dintre autoportretele cele mai semnificative, asa cum l-a creionat în "Povestea vietii mele": "Stiu bine ca între noi e o diferenta de rasa: sunt anglo-saxona, iar voi sunteti latini. Sunt din fire încrezatoare: cred în Bine, în Dumnezeu, în Dreptate, în Dragoste, în Mila; voi sunteti sceptici, cinici, la voi nimic nu e sfânt, va bateti joc de toate, peste tot vedeti numai micime si tradare, nu credeti într-o inima curata... Dar si un latin si o anglo-saxona s-ar putea întelege daca nu ar fi fatarnicie, daca n-ar fi o dorinta ascunsa si vicleana de a ma prinde în mreaja, de a ma gasi vinovata si astfel de a capata pe nedrept putere asupra mea". Numai Caragiale si Eminescu au mai pus degetul pe rana cu o asemenea forta de a descifra si a întelege subtilitatile bizantine ale "neantului valah", asa cum avea sa îl denumeasca mai târziu Emil Cioran. Martorul acestei uimitoare marturisiri a fost nimeni altul decât istoricul si politicianul liberal D. A. Sturdza. Uimirea lui este pe masura sincertitatii înaripate a Mariei. Iar tânara printesa continua în acelasi registru, definindu-se, aproape eminescian, ca un tânar voievod, crescut în spiritul idealismului, dar confruntat cu neîncrederea si suspiciunea, cu zeflemeaua, viclesugul si fatarnicia. Dincolo de suferinta si dezamagire, identificam în aceste judecati de valoare ale tinerei printese o manifestare precoce a maturitatii ca expresie a ethosului datoriei princiare, îngemanata cu dorinta sincera de a se identifica cu poporul ce i-a fost harazit sa-l slujeasca, dar cu poporul autentic – cel pe care îl cauta înfrigurat si tragic Eminescu însusi -, acel popor ascuns privirilor de zgura politicianismului si zarva de iarmaroc a timpului. Deloc întâmplator, ideile si judecatile tinerei printese consuna, in nuce, cu cele ale marilor ei contemporani: Eminescu si Caragiale. Sursa optimismului si a încrederii reginei este descoperirea, cu deosebire în anii Marelui Razboi, a acelui popor român nepervertit de fanariotism, de politicianism ori de alte "isme", popor capabil de sacrificiu si daruire, de încredere, spreranta si iubire. Printesa Maria marturiseste în aceste texte exceptionale, cu mult înainte de a fi încoronata, ca întelegea în profunzime faptul ca regalitatea este institutia a carei unica sursa de legitimitate si de autoritate este poporul. În consecinta, între popor si regalitate nu poate functiona decât o relatie de iubire. Marii gânditori chinezi i-au descifrat întelesul cu o claritate exemplara. Meng Zi, spre exemplu: "Exista o cale sigura pentru a obtine imperiul (puterea, n.n. M. D.), trebuie obtinut poporul... Exista o cale sigura pentru a obtine poporul, trebuie sa-i câstigi inima si iubirea. Exista o cale sigura pentru a obtine inima poporului, aceea de a-i da ceea ce doreste... si de a nu-i impune ceea ce detesta". Conduita Reginei Maria pare desprinsa direct din aceasta sursa de întelepciune. Iar faptele si marturisirile ei sunt pe deplin edificatoare. Mihai Dorin este istoric si publicist.
