Textul nu pare, la o prima lectura, unul cu miza semnificativa în opera autorului Fructelor mâniei. Ne referim la o alegorie nesofisticata, prelucrata de scriitor dupa o poveste din folclorul mexican... (...) Miza parabolica a lui Steinbeck nu pare sa mearga dincolo de acest palier romantic - al „puterii absolute ce corupe în mod absolut”. Inocenta este pervertita de „ispita” puterii materiale. În majoritatea scrierilor lui John Steinbeck, se observa imaginea unei societati concurentiale monstruoase, unde viciul stapâneste, iar virtutea sufera pe la periferii. Se întelege ca, într-o epoca a obsesiei bolsevice, oficialitatile americane l-au privit cu ostilitate pe scriitor, în ciuda Pulitzer-ului pe care îl câstiga în 1939 (cu The Grapes of Wrath/ Fructele mâniei) si a Nobel-ului care i se decerneaza în 1962 (pentru întreaga activitate literara, marcata semnificativ, spre final, de capodopera East of Eden/ La rasarit de Eden). Autorul nu si-a tradat niciodata însa ideile liberal-radicale, asumându-si pâna si propriul destin exceptional cu uimitoare modestie (întrebat, de pilda, de un reporter daca avea convingerea ferma ca ar fi meritat Premiul Nobel, el a raspuns: „Frankly, no!/ Sincer, nu!“). A crezut, cu obstinatie, în valorile marginalilor si, în postura de romancier venerat la nivel international, a continuat sa se simta mai degraba unul de-al lor. Provenit dintr-o familie de fermieri californieni, John Steinbeck s-a bucurat totusi de stabilitate materiala pâna la maturitatea târzie (în anii ‘20-’30, tatal sau îl sustinea înca financiar, pentru a putea scrie). Radacina stângismului lui trebuie cautata mai curând în doua episoade biografice cu impact indirect asupra lui. Doar ele ar justifica, la limita, anti-capitalismul ireconciliabil al prozatorului. Mai întâi, copil fiind, a trait în spatiul fermelor din California (decorul capodoperei Of Mice and Men/ Oameni si soareci) unde a fost impresionat de drama zilierilor itineranti, care munceau enorm, pe sume modice de bani, cu speranta (desarta) ca îsi vor achizitiona pamânt într-un viitor îndepartat. Apoi, ca adult, Steinbeck a parcurs, complet, anii depresiunii economice (celebrul „crah” american), simtind fragilitatea sociala si economica a unui sistem competitiv. Câteva dintre volumele lui importante sunt redactate în acest interval. Nuvela lui John Steinbeck The Pearl/ Perla (publicata, în româna, la Polirom acum câtiva ani) a fost, fara îndoiala, un intermezzo epic în procesul de elaborare a capodoperelor sale, dar, tematic, nu a iesit din registrul descris mai sus, concentrându-se pe destinul necrutator al marginalilor istoriei. Textul nu pare, la o prima lectura, unul cu miza semnificativa în opera autorului Fructelor mâniei. Ne referim la o alegorie nesofisticata, prelucrata de scriitor dupa o poveste din folclorul mexican (poveste auzita, pesemne, în desele lui calatorii în sudul extrem al Californiei), unde un latino sarac, Kino, traieste, alaturi de devotata sa sotie Juana, tragedia de a-si vedea nou-nascutul Coyotito muscat de scorpion si apoi refuzat la tratament de crudul si voracele doctor gringo, din cauza imposibilitatii parintilor de a-i plati consultatia. Tatal disperat (care este cautator de perle în ocean) se arunca în valuri, într-o noua încercare de a-si schimba destinul nefast si de a aduce la lumina mult-dorita scoica pretioasa, depozitara a „perlei lumii”/ „the pearl of the world”, cum o numesc, cu veneratie, localnicii. Interesant, sub presiunea fatalitatii, Kino chiar revine la suprafata cu aceasta nestemata, stârnind uimirea si invidia întregii colonii de scufundatori. Protagonistul vrea sa o vânda si sa dispuna astfel de bani imediat, dar cumparatorii din regiune se înteleg, conspirativ, sa nu-i dea pretul corect, pentru a-l determina sa le-o cedeze pe nimic. Tânarul hotaraste sa calatoreasca în cel mai apropiat centru urban, unde, e convins, va lua contravaloarea reala a perlei. Între timp însa, va fi atacat în propria casa de un jefuitor necunoscut, scapând cu greu din agresiune. Juana - terifiata de raul pe care perla l-a adus în familie - îi cere sotului sa o arunce înapoi în mare. Kino refuza îndârjit. Asaltat de un al doilea hot, omul devine necrutator si îl ucide, acum, pe atacator. Comunitatea nu iarta îmbogatirea subita a odionioara napastuitei familii si, ca atare, le incendiaza casa. Scapati ca prin minune, Kino si Juana îsi iau copilul bolnav si fug spre capitala tarii, unde, spera ei, li se va pierde urma. Fostii vecini si prieteni însa pornesc dupa cei trei. Familia cauta refugiu în munti. Într-o rafala de gloante, declansata, ironic, de o deruta (copilul fusese confundat cu... un coiot), Coyotito va fi ucis. Parintii revin în localitatea de bastina. Ei vor arunca perla lumii înapoi în ocean. Samânta raului trebuia eradicata. Miza parabolica a lui Steinbeck nu pare sa mearga dincolo de acest palier romantic - al „puterii absolute ce corupe în mod absolut”. Inocenta este pervertita de „ispita” puterii materiale. Kino se metamorfozeaza sub influenta visului îmbogatirii si intra în himerele suicidare ale schimbarii de identitate sociala. Licaririle de rationalitate ale Juanei nu-l pot opri din traseul obsesional al transformarii, traseu pe care l-a îmbratisat, de altfel, fara ezitari. El ramâne un personaj de epopee romantica, sortit prabusirii sui generis... Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
