„What experience and history teach us is this - that people and governments have never learnt anything from history, or acted on principles deduced from it.” (Ceea ce ne-a învatat experienta si istoria este urmatorul lucru - ca oamenii si guvernele nu au învatat niciodata nimic din istorie si nici nu s-au comportat conform principiilor deduse din aceasta.) Georg Wilhelm Friedrich Hegel „Nu credeam ca în Europa secolului 21 mai este posibil sa vad/sa traim asa ceva!” este una dintre afirmatiile cel mai frecvent enuntate de când a început ultimul razboi de pe planeta, de data asta atât de aproape de noi. Recunosc ca pe mine m-a surprins. Destul de mult. Am uitat pare’se ca violenta exterminatorie, adica cea care duce în final la suprimarea indivizilor concurenti îsi arata chipul hâd în situatii poate si mai putin asteptate (la îmbulzelile pentru a prinde promotia la ulei sau la tigai de 10 lei). Este destul de evident ca am început sa credem cu o aroganta demna de „omul modern” ca ne-am ridicat, ca specie, peste comportamentul animalelor si ca suntem o specie superioara. Dar iata cum, cu elocventa si penetrabilitatea dezarmanta caracteristice naturii în toate aspectele ei, ni se aduce aminte ca agresivitatea si, mai precis, agresivitatea concentrata împotriva altor indivizi din aceeasi specie, este departe de a fi eradicata din creierele noastre. Capodopera creatiei, creierul uman, pastreaza aceasta trasatura de comportament, asa cum pastreaza si frica, ca o mostenire esentiala a aparatului de supravietuire. În natura, lupta este un proces mereu prezent, mecanismele sale de comportament si armele sunt atât de dezvoltate si au aparut atât de evident sub presiunea de selectie a unei functii de conservare a speciilor. Agresiunea, departe de a fi principiul diabolic, distructiv pe care psihanaliza clasica l-a descris a fi, este într-adevar o parte esentiala a organizarii instinctelor care ne pastreaza în viata. Desi accidental poate functiona în mod gresit si poate cauza distrugere, acelasi lucru este valabil pentru practic orice parte functionala a oricarui sistem. Mutatia si selectia, marii „constructori” care fac arborii genealogici sa creasca tot mai sus, au ales, dintre toate lucrurile putin probabile, lastarul aspru si spinos al agresiunii intraspecie sa poarte florile prieteniei si iubirii aproapelui. Cu umanitatea în situatia sa culturala si tehnologica actuala, avem motive întemeiate sa consideram agresiunea intraspecifica cel mai mare dintre toate pericolele. Nu ne vom îmbunatati sansele contracarându-l daca îl acceptam ca pe ceva metafizic si inevitabil, dar, pe de alta parte, poate vom reusi gasirea de remedii daca investigam lantul cauzalitatii sale naturale. Oriunde omul a atins puterea de a ghida voluntar un fenomen natural într-o anumita directie, s-a datorat întelegerii lantului de cauze care l-au format. Si daca nu reusim sa întelegem cum functioneaza fabrica lui neuronala trebuie sa pastram cât mai vie una dintre lectiile fara dubiu ale istoriei: s-ar putea sa ai o buna sansa de a câstiga atunci când te lupti cu o armata. Nu ai nicio sansa sa câstigi când lupti cu o natiune. Poti fi sigur ca nu vei câstiga niciodata când te lupti cu toata lumea. Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi
