Nu avem nicio garantie ca, în toamna lui 2024, astrele politicii austriece se vor alinia mai favorabil decât în acest an. Exista o fereastra de oportunitate – mai degraba, o nisa – ce justifica un optimism rezervat pentru finalul acestui an, ceea ce ar însemna intrarea noastra în spatiul Schengen, de la 1 ianuarie. Totul depinde de optiunea cancelarului Karl Nehammer în privinta modului de leadership pe care doreste sa-l propuna alegatorilor. Ne place sau nu, daca vrem sa analizam sansele de aderare a României la spatiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2024, trebuie sa privim catre scena politica austriaca. Dupa cum se stie, Viena este ultimul obstacol în calea primirii noastre în zona de libera circulatie a persoanelor. Pornind de la premisa ca, la nevoie, candidatura României ar putea fi separata de cea a Bulgariei si ca nicaieri nu se vor produce mutatii politice defavorabile extinderii (spre exemplu, venirea la guvernare a unor partide ostile sau „razgândirea” unor guverne, asa cum s-a întâmplat anul trecut cu cel austriac), decisive vor fi evolutiile din politica austriaca. Si, trebuie reamintit, multe dintre problemele invocate atunci de Austria aveau de-a face nu cu performantele României, ci cu însasi functionarea mecanismului Schengen. Asadar, la sfârsitul acestui an, guvernul condus de cancelarul Karl Nehammer ar putea decide sa-si abandoneze linia tematoare si sa accepte extinderea – ideal, cu România si Bulgaria, mai ales ca vecina noastra din sud pare sa-si regaseasca stabilitatea; sau, daca varianta „jumatatii de masura” pare mai atractiva, doar cu România. În conditiile în care alegerile legislative din Austria sunt programate în toamna lui 2024, iar între timp nu vor mai avea loc alegeri regionale, domnul Nehammer si colegii sai din Partidul Popular (ÖVP), de orientare conservatoare, nu mai au argumente politice credibile cu care sa-si justifice refuzul. De altfel, e greu de spus în ce masura jocul de imagine al popularilor pe tema migratiei si a traficului de persoane a fost eficient electoral. În cele trei landuri în care au avut loc alegeri, în acest an, ÖVP a înregistrat performante modeste (în doua dintre ele, chiar pierderi notabile). În sondajele nationale, partidul se afla pe locul trei, cu putin în urma social-democratilor (SPÖ), dar cu 5-6 procente în urma liderului, populistii din Partidul Libertatii (FPÖ). Cel mai probabil, însa, domnul Nehammer considera ca acest stil a dat rezultate bune, pentru ca altfel nu s-ar putea explica recenta impunere a unor restrictii la granita pentru camioanele venite din Italia – o decizie care a dus la situatia oarecum amuzanta în care vicepremierul si ministrul Transporturilor din cabinetul de la Roma, nimeni altul decât euroscepticul Matteo Salvini, sa ceara Comisiei Europene declansarea procedurii de infringement împotriva Austriei. Totusi, nu ar fi exclus ca anul viitor, pentru prima data dupa 1999, populistii sa-i devanseze pe conservatori în ierarhia electorala. Spre deosebire de 1999, însa, e putin probabil ca în 2024 FPÖ sa mai accepte un rol secundar în cadrul unei coalitii de dreapta: liderul populist, Herbert Kickl, a declarat sus si tare ca doreste sa devina cancelar. Personalitatea si pozitiile de politica publica ale domnului Kickl l-ar face invidios pâna si pe mentorul sau neoficial, Viktor Orbán, si ar face din Austria o permanenta amenintare la adresa solidaritatii europene, inclusiv în privinta atitudinii fata de Rusia. E greu de crezut ca ÖVP ar putea accepta o colaborare în acesti termeni, fara a-si compromite definitiv imaginea în rândul popularilor europeni. Este adevarat ca în unele landuri exista coalitii ÖVP-FPÖ, dar la nivel central o asemenea formula nu poate fi contemplata decât în situatia (improbabila) în care conservatorii i-ar devansa, pâna la urma, pe populisti. În orice caz, pare greu de crezut ca o asemenea formula, cu FPÖ în coalitia guvernamentala, va fi dispusa sa primeasca cu bratele deschise România si Bulgaria, în spatiul Schengen. Desigur ca o majoritate în parlamentul de la Viena s-ar putea realiza, anul viitor, si prin colaborarea moderatilor de dreapta si de stânga (ÖVP-SPÖ), blocând accesul populistilor la putere. În acest caz, probabil ca atitudinea generala a guvernului fata de Bruxelles se va ameliora, sporind sansele unei deschideri a zonei Schengen catre România si Bulgaria. Marea problema este daca o asemenea întelegere poate fi atinsa la capitolul doctrinar, data fiind tot mai pronuntatul viraj la stânga al SPÖ. De altfel, chiar în urma cu câteva zile, socialistii l-au desemnat ca lider pe domnul Andreas Babler, un marxist de moda ceva mai veche, cunoscut pentru pozitiile sale eurosceptice, care si-a învins contracandidatii din zona moderata, centrista. A fost o întâlnire la finalul careia organizatorii au reusit sa se încurce în fisierele Excel si sa-l declare câstigator pe un alt participant, revenind dupa doua zile cu rezultatul corect. Dincolo de aceasta gafa, mai îngrijoratoare pentru socialisti sunt cifrele din sondaje, care arata ca partidul nu a „strâns” mai nimic ca zestre electorala, în cei aproape patru ani de opozitie. Nu avem, asadar, nicio garantie ca, în toamna lui 2024, astrele politicii austriece se vor alinia mai favorabil decât în acest an. Exista o fereastra de oportunitate – mai degraba, o nisa – ce justifica un optimism rezervat pentru finalul acestui an, ceea ce ar însemna intrarea noastra în spatiul Schengen, de la 1 ianuarie. Totul depinde de optiunea cancelarului Karl Nehammer în privinta modului de leadership pe care doreste sa-l propuna alegatorilor: deocamdata, încercarea de a prelua din energia populistilor l-a ajutat sa stabilizeze frontul, dar nu ofera perspective de victorie.
