Cu flora vibranta a vaii Lahaul pe de o parte, fauna diversa a vaii Pin pe de alta parte, valea Kullu la vest si Kinnaur la sud, desertul rece Spiti este destinatia perfecta pentru a porni într-o calatorie de redescoperire a sinelui. Natura a fost binevoitoare fata de Spiti – o mica vale din Himachal Pradesh – cu un aspect de paradis suprarealist, împartita de vârfurile acoperite cu zapada ale muntilor Himalaya si unita prin trecatori abrupte. Cu imaginea aceasta în minte am pornit în calatoria spre Valea Spiti din New Delhi. Deoarece am plecat singur cu rucsacul, am decis sa vizitez unele dintre destinatiile mai putin cunoscute de-a lungul drumului si sa nu îmi influentez experienta de cei care au mers pe aceste drumuri înaintea mea. Prima etapa a calatoriei mele de 20 pâna la 36 de ore m-a dus la Chandigarh din New Delhi. Apoi prima oprire a fost în orasul de tranzit Reckong Peo, sau pur si simplu Peo. Terminalul de autobuze era o structura simpla, cu un controlor oficial HRTC (Himachal Road Transport Corporation) bine dispus si prietenos. Având un claxon cu tema Bollywoodiana care rasuna la fiecare curba strânsa, autobuzul a urcat mai departe spre valea Spiti, trecând printr-un peisaj pitoresc. Pe masura ce drumul a devenit mai abrupt, puteam observa pe fereastra cum verdele devine maroniu, vârfurile care se profilau în departare se apropie iar aerul devine mai tare. Frumoasele dealuri împadurite au fost înlocuite cu munti sterpi atât de abrupti încât distinctia între cer si pamânt era încetosata, aproape insesizabila. Mici pete de alb si uneori aurii, au aparut din când în când pe pârtii, doar pentru a se contura în manastiri budiste, pe masura ce ne apropiam. Un alt calator, tânar calugar, s-a oferit voluntar sa îmi fie ghid de calatorie, subliniind filozofia unica a arhitecturii tibetane. El mi-a explicat ca fiecare casa si manastire picteaza o imagine a unei zeitati si se aseamana unui chip (cu ferestrele patrate ca niste ochi si usile aparând ca protectoare si aducatoare de adapost). Cu toate ca eu calatoream în ceea ce multi descriu drept unul dintre cele mai grele terenuri locuibile, mi-am dat seama ca încrederea îmi fusese întarita de caldura localnicilor. De la copii în uniforme scolare pâna la calugari în halate magenta, toti au fost primitori si au oferit îndrumari. Dupa o calatorie de 6 ore cu autobuzul, am decis sa ma opresc pentru o noapte într-un mic sat numit Nako. Un grup de case traditionale tibetane de noroi, construite în jurul unui lac, cu vedere la manastirea omonima, Nako a fost o încântare. Desi Nako ofera tot confortul de care are nevoie un calator, are un aer de atemporalitate în privinta asta. În Nako mi-am facut primii prieteni din vale, prieteni cu care tin legatura si astazi! A doua zi dimineata devreme am pornit spre Kaza, centrul administrativ al Spiti; pentru a experimenta viata asa cum este în vale, am decis sa calatoresc într-un camion local de aprovizionare care avea sa opreasca în fiecare sat în drum spre Kaza. Pe drum am facut popasuri la Chango si Sumdo, pentru gustari si altele iar cei din anturajul nostru au facut schimb de glume cu personalul din batalioanele CAPF postate acolo. În timp ce camionul s-a oprit la manastiri, unii calugari au venit sa adune proviziile si au initiat conversatii calduroase cu mine, care mi-au oferit o perspectiva clara asupra vietii lor simple. Manastirea veche de 1.000 de ani din Tabo era o priveliste de vazut. Spre deosebire de manastirile impunatoare din alta parte, Tabo Gompa ofera o perspectiva umila asupra budismului cu templele sale marunte. Principalele sali de rugaciune si în care se aduna calugarii, de la manastire, sunt lipsite de orice lumina artificiala, iar interioarele luminate de soare contribuie la mistica constructiei simple care dateaza din anul 996 d.Hr. Am ajuns la Kaza seara la 8 si m-am îndreptat catre hostelul Mustache, care a fost casa mea pentru saptamâna urmatoare. Acolo, m-a întâmpinat Rohit, proprietarul zâmbitor din Lahaul. În concordanta cu sentimentul local, mi-a oferit un ceai special facut din catina, o boaba indigena din regiune, care a fost o usurare binevenita. În timp ce m-am asezat la cina fierbinte, mi-am dat seama ca aceasta calatorie, printr-unul dintre cele mai înalte deserturi reci din lume si cu o clima inconstanta, poate fi extrem de provocatoare, dar bucuriile sunt de neegalat - de a sorbi ceai cald în timp ce sunt înfasurat într-o patura confortabila, la 3.800 m deasupra nivelului marii, râzând cu voce tare alaturi de un grup de oameni pe care nu îi cunosteam cu o saptamâna în urma, dar care m-au acceptat asa cum sunt si care mi-au deschis inimile si casele lor. A doua zi, am deschis ochii unei dimineti luminoase, cu vârfurile masive ale vaii Spiti care priveau în jos, spre mine. În hostel era o atmosfera de activitate, toata lumea dorea sa iasa si sa viziteze tot numarul de locuri turistice pentru a profita la maximum de vremea aproape perfecta. M-am hotarât la o abordare diferita, cu o ceasca aburinda de ceai de catina în mâna, m-am îndreptat spre terasa unde am savurat un mic-dejun usor si unde s-a alaturat putin mai târziu Rohit, proprietarul, cu care acum împartasesc o puternica legatura de prietenie. Mi-a întrerupt linistea sugerându-mi sa vizitez parcul national Pin Valley, situat la vreo 70 km distanta si mi-a oferit cu bunavointa masina lui Enfield din ’72 pentru ziua respectiva. Aducând la viata "fiara" de 50 de ani, am bagat în viteza si am plecat în ceea ce urma sa fie cea mai frumoasa plimbare din viata mea. Pin Valley, cu vârfurile sale maiestuoase care spre deosebire de Spiti erau acoperite cu flori multicolore, a venit ca o surpriza placuta. Drumul accesibil a continuat pâna în satul Mudh unde am parcat si am continuat pe jos spre pasul Pin-Bhaba pentru a-mi testa rezistenta fizica. Desi aerul rarefiat de la 4000 de metri m-a facut sa opresc sa îmi trag rasuflarea în mai putin de o ora, am avut sansa sa dau peste maiestuosul ibex himalayan, o rasa rara de capre alpine cu coarne, originare din regiune. Tot ce am putut sa fac a fost sa prind o imagine foto în timp ce ma studia curioasa înainte de a urca în galop pe pantele abrupte ale împrejurimilor muntoase. La întoarcere, am traversat Kaza si am continuat spre satul Hikkim. Situat la o distanta de 25 km de Kaza, Hikkim gazduieste cel mai înalt oficiu postal din lume, la 15.000 de picioare. Fiind cineva care a fost întotdeauna un fan al trimiterii si receptionarii de scrisori, aceasta calatorie a fost nimic mai putin decât un pelerinaj. Poate ca nu pare mult, dar micul oficiu postal era legatura lui Hikkim cu lumea, locul unde oamenii si-au primit pasapoartele si copiii legitimatiile de admitere la diferite examinari. Un "factor postal" avea sa ia plicurile zilei si sa le livreze într-o ora la Kaza, de unde urmau apoi sa fie expediate la Peo si mai departe catre destinatie via Shimla. Când am pornit pe drumul abrupt si întortocheat catre Kaza, era deja amurg si aceleasi vârfuri care priveau cu mândrie în jos înspre vale, acum pareau usor epuizate de pazit aceasta vale frumoasa din toate laturile. Se întâmpla aici, pe acest drum îngust, dar bine întretinut, cu peisajul arid de munte iluminat de razele roz stralucitoare ale soarelui apus, când mi-am dat seama de importanta acestor distante scurte, "scurte" plimbari de o ora care permit oamenilor sa ramâna conectati (oricât de la distanta) si culturii sa traiasca mai departe. A doua zi, am optat sa închiriez un scuter pentru a explora Spiti. Prima mea oprire a fost Ki Gompa, una dintre cele mai mari manastiri din valea Spiti si când am pasit în sala de rugaciune, interioarele confortabile s-au combinat cu ritmul cântarilor si m-au linistit imediat. Calugarii de la Ki mi-au deschis o sala de meditatie antica. Doar cu lumina soarelui intrând prin ferestrele mici, aceste camere de meditatie reprezinta cadrul perfect pentru a-ti explora sufletul. Când am început aceasta calatorie, ma întrebam daca as avea o poveste buna de spus, dar stând la masiva masa veche a lui Rohit în acea noapte, mi-am dat seama ca tot ce aveam nevoie pentru o poveste era sa ma uit în sus si iata-o; o calatorie de poveste demna de povestit nepotilor!
