„Mobilizatia” rusa putiniana este, de fapt, o „moghilizatia”, ironizeaza unii publicisti rusi - „moghilizatia” de la „moghila”, adica „mormânt”. Rusia lui Putin si-a format o noua ideologie, si totusi veche, de pe când bolsevismul, ba înca de pe vremea tarismului, pe care o foloseste ca temei pentru actiuni militare neoimperiale: anexarea Crimeei în 2014, campania din Georgia în 2008, interventia în Siria în 2015, precum si interventii mai mult sau mai putin recunoscute în mai multe state africane. Ieri Georgia, azi Ucraina, mâine cine mai stie cine. Si se cer drepturi care de care mai aberante: ba drepturile rusilor din Transnistrie, în coasta moldovenilor, ba, vai, alte drepturi ale rusilor din tarile baltice si de peste tot etc. Dupa Putin, rusii au numai drepturi, nu obligatii. Conform cu slagarul: Noi suntem muscali,/ Noi suntem muscali/ Noi suntem aici mortali-mortali. Iata acum: Partialnaia mobilizatia. Din aceasta cauza, Rusia lui Putin este asemenea Rusiei tarilor sau Rusiei Tatucului Stalin sau celei comico-tragice de pe vremea lui Hrusciov. A fost doar un moment de respiro gorbaciovist, altul hais-cea si bahic eltînian si acum Rusia se întoarce la ce stie mai bine si din totdeauna: cnutul si naganul sau batutul cu tocul pantofului de la tribuna ONU, cum a facut la vremea lui Hrusciov. Dar stau si ma întreb: oare Germania si Franta care s-au prostituat cu Rusia pâna în ultimul moment nu stiau ce se „cloceste” în Rusia? De ce au tacut când rusii au luat pe daiboj Crimeea, bunaoara? De ce Macron se suceste ca pestele numit Macrou si îl pupa în fund pe Putin, iar acum o întoarce ca la Ploiesti, ma rog, Paris? De ce tac nemtii? Oare herr Olaf Scholz se gândeste doar la petrol pentru german industry? Vielen Dank, Herr Premierminister! Coada de topor ca de obicei! La fel sârbii. Se considera superiori celor din jurul lor: macedonenilor, croatilor, slovenilor, bulgarilor sau românilor? Tatal lui Djokovici, de pilda, Srdjan pre numele sau, cam asa socoate. Ba nu se sfieste sa o si afirme. Nu stiu ce crede Novak, dar banuiesc ca tot ca taica-sau, caci aschia sârbeasca nu sare departe de trunchiul nationalist, însa îsi ascunde opiniile astea, ca „nu dau bine” carierei lui de mare campion. Tarasenia cu „scutirea medicala” de la Australian Open si, vai, cu „persecutiile” la care este supus Novak, daca se vaccineaza, o demonstreaza. Si în multe case din Balcani cam asa se socoate pâna si în ziua de azi. Ce Uniune Europeana? Lasati dracariile astea? Noi suntem sârbi! Noi suntem sârbi! Noi suntem aici în veci stapâni. Nu? Si gata! Si sa traiasca noul Tatuc Putin al tuturor slavilor! La fel, românul de la vladica pâna la adidas e ferm convins ca este superior bulgarului. Bai, noi suntem rrromâni, nu-i asa? Iar dacii nostri vorbeau pe latinie înainte s-o stie, au inventat artele martiale, septica nationala, coada de matura, de câine (desi, se stie, din coada de câine sita de matase nu faci), linguroiul de batut laptele la stâna si câte si mai câte. Ca altora nu le-a ramas mai nimic de inventat. Eventual cacarezele si alte bomboane agricole. Ca sa nu mai zicem ca Neil Armstrong, când a ajuns pe luna, a gasit deja acolo un dac. „De unde ai venit, baciule?” l-a întrebat cosmonautul american, rusinat de tehnica lui depasita. „De la Sighii”. „Si cu ce-ai venit aici?” „Cu brânza”. Iar Stefan cel Mare i-a batut pe turci de le-a mers fulgii... de le-au luat-o salvarii la fuga. Fanica al nostru era cât p-aci sa ajunga la Istanbul mai ceva ca Turkish Airlines, s-o ia cadâna pe vreo Ayse în matasuri stravezii, ca Ferit din „Inima ranita”. Vorba ceea: Go Türkiye! La fel, Macron demonstreaza înca o data ca pestele de la cap se-mpute: numai pupaturi frantuzesti, numai mu-mu-mu si ngu-ngu-ngu ca porumbeii când se dragostesc, dar când colo... Mucles sacanaua, bre, îi spune Putinica, caci brânza buna în putina de câine se tine. Si cu mobilizatia gavareste: Doar una partialnaia. Asa ca aduna buriatii, calmîcii, iakutii, osetinii (din care a iesit Stalin), populatia komi, ciuvasii etc. Ca rusii-rusi mobilizabili din Moscova sau Sankt-Petersburg o sparlesc deja în Occident. În încheiere trebuie sa mai spun ceva: Teama mi-e ca sa nu se repete vorbele Eminescului, Dragutul cu inima mare cât o Românie: Din Hotin si pân' la mare/ Vin muscalii de-a calare,/ De la mare la Hotin/ Mereu calea ne-o atin. Bine-bine, veti zice, noi suntem integrati în Uniunea Europeana, ca paprika csárda (unde gustul maghiar este la el acasa, dar mai mult la Moscova) la ceaun. N-avem grija! Dar când vad mintile roase, la fel ca si fundurile pe bancile caldute ale unora din Parla (parla si parla în van, asta fac) mentul european, ma cam ia cu gheata-n spate. Caci în anii urmatori lumea, spun analistii, se va reaseza. Si asta nu înseamna neaparat ca ne va fi mai moale. Sa nu credem ca scaunul de azi va fi mâine fotoliu. Mai degraba ma tem sa nu ne asezam cu fundul în vreo tapusa a istoriei. Si doare a dracului! Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
