Este interesant de remarcat ca dificultatea de a considera Japonia drept o democratie de tip occidental înfloritoare are ancore solide în trecutul destul de apropiat. Spre pilda, în contrast cu teza academica dominanta a procesului occidentalizarii Japoniei, politologul american Harold Quigley a aratat ca lucrurile au stat complet diferit. Presupusa occidentalizare nu a fost decât o perdea de fum, un paravan ideologic care ascundea de fapt nostalgia fata de simbolistica trecutului feudal marcat de izolationism fata de orice era strain: cultural, religios, filosofic, intelectual si artistic. Quigley a invocat o conjunctura istorica speciala. Cea în care ofiterii de dreapta ai factiunii Calea Imperiala, impulsionati de gândirea eclectica a filosofului japonez Kita Ikki (1883-1937), un influent socialist si un promotor agresiv al fascismului nipon, au încercat sa îl înlocuiasca pe Împarat cu fratele sau. Înabusirea violenta a loviturii de stat din 1936 nu semana deloc cu modernitatea occidentala, la fel cum nu se putea explica rational forta cu care s-a insinuat militarismul într-o societate considerata dominata de o gândire sociala si politica democratica. Unii soldati gândeau ca si cum ar fi fost samurai în perioada Tokugawa (1603-1867), adica într-o societate dominata de un feudalism centralizat, antrenându-se sub impulsul ideilor celebrului samurai Bushido si citind cu fidelitate un text sacrosanct din secolul al XVII-lea legat de etica samurailor, Hagakure. Capitularea si ocuparea Japoniei de catre SUA în urma Razboiului din Pacific (1941-1945) pareau sa faciliteze americanizarea teritoriului, pierderea nationalismului si aplicarea unui set de reforme ale ocupantului. Aceste reforme vizau sistemul politic (sistemul imperialist, numit Tenno-sei, era puternic reformat, Tenno fiind eliminat din viata politica si considerat doar un simbol national în noua Constitutie) si sistemul educational national (învatamântul obligatoriu a crescut de la 6 la 9 ani), dezarmarea, eliminarea a peste 80 de giganti din economie (Zaibatsu-Kaitai, precum: Mitsubishi, Sumitomo, Mitsui si Yasuda), o mai mare deschidere spre libertate si emancipare politice si o reforma agrara functionala (Nochi-Kaikau) care sa creeze un sistem al proprietarului-fermier (Jisakuno-Sosetsu). Reforma agrara a condus la o scadere a ponderii domeniului agricol în sistem arenda de la aproximativ 45-46-, la doar 10-. O parte dintre acestea au fost puse în opera, însa auspiciile Razboiului Rece au denaturat consistenta planurilor initiale. Americanii s-au vazut nevoiti sa abandoneze unele reforme, iar pe altele deja în functiune le-au întors la 180 de grade, ceea ce a demonstrat esecul procesului de americanizare. Numerosi japonezologi occidentali, precum istoricul american Edwin O. Reischauer (1910-1990), au încercat sa nege evidenta abandonarii occidentalizarii si sa cultive ipoteza potrivit careia America a fost trigger-ul care ar fi desavârsit procesul. Reischauer afirma ca acest proces se derula chiar începând din secolul al XIX-lea, atunci când misionarii americani au fost vârful de lance al procesului de modernizare, democratizare si încrestinare din Japonia. Adevarul arata viceversa, misionarii americani fiind mai degraba japonizati sau indigenizati, în sensul în care institutiile înfiintate, precum biserici sau Universitatea Doshisha din Kyoto, au fost preluate de catre japonezi. Concluzia îi apartine lui Jon Davidann: „Întelegând mai bine accentul pus de Fukuzawa si esecurile lui Reischauer, putem deslusi ipotezele care stau la baza ideii de occidentalizare. Chiar daca a existat la un anumit nivel - de exemplu, banii occidentali au platit pentru institutii precum spitale si universitati în Japonia si în alte parti - este o întrebare deschisa cât de occidentale au ramas aceste institutii. În unele cazuri, acestea au fost indigenizate, cum ar fi misiunile din Japonia. La nivelul ideilor, putem vedea ca occidentalizarea a fost în principal o fictiune produsa de Occident.”1 Ceea ce numim miracolul economic nipon are explicatii precise. În perioada de redresare a economiei Japoniei (1945-1956), rata de crestere economica medie a fost de 7,1-. Apoi, expansiunea economica rapida a facut ca PIB-ul pe cap de locuitor al Japoniei sa atinga în 1973 un nivel de 95- din cel al Marii Britanii si 69- din cel al Statelor Unite ale Americii. Prima explicatie legata de aceasta performanta are legatura directa cu un fapt contradictoriu. Anume ca, fiind la începutul procesului de modernizare, o economie înapoiata a reusit sa demareze eficient în cursa de recuperare a decalajului fata de standardele globale (catching up). Mai concret, o posibila cauza a fost legata de accelerarea alocarii fortei de munca din sectoare slab productive (sectorul agricol de mari dimensiuni) în cele cu productivitate superioara (sectorul non-agricol). Un merit în stimularea migratiei interne a fost reprezentat de reformele postbelice care au distrus un puternic obstacol traditional: sistemul patriarhal. Cu alte cuvinte, era o lunga traditie statuata în vechiul Cod civil ca barbatul-cap de familie sa aiba dreptul sa îsi pastreze mostenitorul de sex masculin lânga el si, astfel, sa îl împiedice sa plece în lume. Or, noul Cod civil si Constitutia de dupa 1945 au eliminat acest sistem. O asemenea explicatie poate constitui un reper cu privire la miracolul economic nipon. Totusi, se cuvine si o abordare alternativa, de vreme ce aceasta teorie poate fi criticabila. În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, guvernul nipon a instituit o serie de reforme esentiale, printre care realocarea unei parti importante a fortei de munca catre industria de armament. Noutatea a fost aceea ca statul a nationalizat agentiile locale/regionale de ocupare a fortei de munca si a construit un sistem de cooperare cu scolile locale/regionale pentru a-i plasa pe tinerii absolventi în cele mai potrivite locuri de munca. Asa-numitele programe de „angajare în grup” (shūdan shūshoku) au avut efecte pozitive asupra pietei muncii deoarece au înlesnit accesul masiv al tinerilor absolventi din zonele rurale catre orase, reducând extrem de mult costurile de tranzactie asociate acestui tip de demers, extrem de costisitor pâna atunci. Un alt factor identificat a fost legat de capital. În timpul razboiului, guvernul a impus alocarea acestuia catre industria de razboi si obligatiuni de stat. Efectul a fost concretizat în trecerea de la sistemul de finantare directa (fara intermediari financiari), la cea indirecta (cu intermediari financiari) care a facilitat alocarea eficienta a capitalului, inclusiv prin absorbtia economiilor acumulate.2 Yoshida Shōin (1830-1859), un intelectual de seama al sogunatului Tokugawa, a fost deposedat de rangul de samurai pentru ca îndraznise sa urmeze studii olandeze (rangaku), lasându-se astfel contaminat de idei si valori straine. Ulterior, a încercat asasinarea unui reprezentant de seama al sogunatului pentru a împiedica apropierea Japoniei de America. Sosirea comandorului american Matthew Perry în Japonia în 1853 a scos în evidenta fragilitatea apararii tarii în fata unui pericol extern. Potrivit lui Shōin, era nevoie de o terapie de soc pentru a trezi spiritele razboinice ale samurailor si a reaprinde onoarea acestora. Era nevoie de haji (rusine), un concept care s-a insinuat initial în mentalitatea japonezilor prin intermediul practicii antice a sintoismului. Rusinea nu era o chestiune individuala, ci reprezenta un sentiment social. Natiunea nipona se gasea în situatia enuntata în asa-numita teorie a discrepantei sinelui a lui Edward Tory Higgins (1987). Potrivit acesteia, sinele sau real era departe de a fi în acord cu sinele ideal. Astfel, era normal ca societatea sa se simta dezgustata de ceea ce reprezinta în fapt. Rusinea a fost trigger-ul care a condus la Restaurarea Meiji, la modernizarea tarii, la acceptarea competitiei pe plan global, la depasirea propriilor limite si la ceea ce a ajuns astazi Japonia.3 În concluzie, se cuvine sa parafrazez titlul unui film de exceptie: A fost sau n-a fost? INIMA SUS! BIBILIOGRAFIE 1 Taketsugu Okawa (1999). The Post-World War II as an Epoch in the Westernization of Japan. Istanbul University Journal of Sociology , 3(5), p. 1-8. 1 Shigeru T. Otsubo (2007). Post-War Development of the Japanese Economy – Development, Japanese/Asian Style. p. 1-73. 2 Okazaki Tetsuji (2015). Lessons from the Japanese Miracle: Building the Foundations for a New Growth Paradigm. 3 Richard Firth-Godbehere (2022). O istorie a emotiilor umane: cum au construit sentimentele noastre lumea în care traim. Editura Trei, Bucuresti, p. 225-247. Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. si director al Departamentului de Stiinte Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetari Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
