În 1853, presedintele american Millard Fillmore (1800-1874) l-a trimis pe comodorul Perry (1794-1858) cu escadrila sa în Japonia spre a solicita deschiderea tarii pentru a înlesni comertul si relatiile bilaterale. Aceleasi presiuni privind iesirea din izolationismul proverbial al Japoniei erau exercitate si din interior, pe fondul unor probleme grave: marea foamete Tempo (1833-1838), scaderea nivelului de trai a samurailor, inegalitatea veniturilor din societate, dar si tensiuni între vasalii Shogunului din teritoriu (daimyo), un fel de prefecti ai zilelor noastre si guvernul central. Shogunatul Tokugawa (1600-1868) a fost zdruncinat, aparând o dilema: sa se îmbratiseze cu entuziasm occidentalizarea sau sa se pastreze status-quo-ului de secole (japoneizare)? În 1860, japonezul Fukuzawa Yukichi (1835-1901) a fost interpretul de limba engleza care a însotit prima misiune diplomatica a Japoniei în Statele Unite ale Americii. Se încerca salvarea regimului Tokugawa pe ultima suta de metri… Interesant este ca Fukuzawa înca studia limba engleza! Si mai frapant este faptul ca acesta cunostea mult mai bine limba olandeza, aceasta fiind limba în care cea mai mare parte a cartilor europene au patruns în Japonia în vremea perioadei de izolare instaurata la mijlocul secolului al XVII-lea. În plus, olandezii erau singurii europeni care primisesera permisiunea sa faca comert cu Japonia în timpul regimului Tokugawa.1 Au urmat înca doua calatorii, una în Europa si cealalta în SUA, suficient încât sa observe, pe de o parte, manierele occidentalilor care lasau mult de dorit, iar pe de alta parte, libertatea lor de gândire si discursurile deschise. Japonia, dintre multele natiuni asiatice, pare ca a adoptat cel mai bine în secolul al XX-lea modul de viata occidental. Intelectualii occidentali, în calitatea lor de lideri de opinie, au cultivat neîncetat teza potrivit careia Japonia este un exemplu reusit de occidentalizare si chiar de supunere în fata superioritatii triadei vestice constituite din Crestinism, capitalism si democratie. Oare asa au stat lucrurile în realitate, dupa o lunga perioada de guvernare shogunala începuta înca de la sfârsitul secolului al XII-lea? Fukuzawa s-a nascut în orasul Osaka într-o perioada foarte tulbure din istoria Japoniei. Pe când avea vreo doi ani, o seceta mare si o foamete si mai mare au pornit o rascoala împotriva sogunatului Tokugawa (1602-1868) care, desi a reusit sa o înfrânga, a suferit mari tensiuni interne care îi anuntau sfârsitul. Tatal lui Fukuzawa, contabil, dorind sa urmeze studii universitare ca sa se perfectioneze si sa îsi depaseasca conditia sociala destul de modesta, a fost refuzat de stapânul sau. Aceasta fateta extrem de rigida a sistemului feudal, precum si dezechilibrul de putere promovate de regimul Tokugawa l-au determinat pe tânarul Fukuzawa sa-si promita sa modernizeze societatea japoneza. Controlul secular al clasei conducatoare si supunerea obsesiva fata de superior reprezentau componente fundamentale ale relatiilor sociale care se perpetuau exclusiv sub autoritatea suprema a familiei imperiale. Astfel, ulterior, Fukuzawa afirma raspicat ca „Poporul japonez a suferit timp de multi ani sub jugul despotismului. Descendenta era baza puterii. Chiar si barbatii inteligenti erau în întregime dependenti de casele de rang înalt. Întreaga epoca era… sub degetul mare al caselor de rang înalt. Pe tot cuprinsul tarii nu mai era loc pentru initiativa umana; totul era într-o stare de stagnare. Dar puterile creatoare ale mintii umane sunt irepresibile. Chiar si în toata aceasta stagnare, a existat un oarecare progres, iar la sfârsitul perioadei Tokugawa a început sa fermenteze antipatia fata de descendenta.”2 Pecetea de intelectual occidentalizat nu se suprapunea deloc cu credintele si valorile pe care le propovaduia Fukuzawa. El a înteles relativ repede ca exista o prapastie majora între Occident si Japonia din punct de vedere al mentalitatilor, comportamentelor si obiceiurilor. Astfel, dat fiind aceste diferente culturale ireconciliabile, Japonia nu putea decât sa le imite, nicidecum sa devina o civilizatie europenizata în sensul propriu al termenului. În societate domnea însa teama ca Japonia ar putea sa se lase sedusa pâna la urma de Occident, mai ales ca nivelul de trai crescuse semnificativ gratie unificarii administrative a statului din 1872, iar superioritatea tehnologica si materiala a Vestului era atragatoare. Sunt deosebit de sugestive vorbele unui militar japonez de cariera extrem de influent, Torio Koyata: „M-am consacrat cu totul si cu totul reformei armatei. Am crezut ca, odata ce vom avea o armata imperiala unificata, vom putea educa poporul în domeniul artei militare... si, prin aceasta, sa mentinem independenta natiunii noastre în fata amenintarilor straine. Cu toate acestea, cu totul dincolo de orice asteptari ale mele, vânturile a ceea ce se numeste «civilizatie» (bunmei kaika) au început sa sufle, creând o mare agitatie în toata tara. Dintr-o data, totul trebuia sa fie în maniera occidentala. Deodata, obiceiurile au fost încalcate si manierele schimbate, iar inimile si mintile oamenilor au devenit tot mai frivole si mai superficiale.3 Progresul material era, evident, de dorit, însa ceea ce conta cel mai mult era partea imateriala a civilizatiei. Singura solutie viabila de rezistenta activa ramânea cultivarea unui spirit national de independenta si respect de sine, schimbarea mentalitatilor si o reforma spirituala interioara care puteau fi sadite în mintile si inimile japonezilor. Iar acest lucru putea fi facut numai prin darâmarea lanturilor care îi tineau pe oameni legati de vechile institutii de loialitate fata de stapân. Cu alte cuvinte, Fukuzawa era un nationalist preocupat ca tara sa sa devina suficient de stabila si solida încât sa nu se lase învinsa sau strivita de valorile imperialismului occidental. Aceasta fobie a capatat o rezistenta din ce în ce mai mare încât a fost nevoie ca la începutul secolului al XX-lea sa apara Minponshugi sau Miscarea pentru democratie condusa de catre politicianul si intelectualul crestin Yoshino Sakuzō (1878-1933). Acesta dorea ca monarhia japoneza sa se armonizeze prin adaptare cu principiile democratiei de tip occidental. A aparut o disputa virulenta cu adeptii monarhiei absolute care i-a atras oprobriul si izolarea în societate. Mai mult, în anii ’30 ai secolului trecut, ascensiunea militarismului a facut ca teza anti-occidentalizarii sa devina si mai virulenta pe scena publica, impusa mai ales de catre Kempeitai, o institutie apropiata de Politia Gândirii a lui Orwell în celebra distopie „1984” sau poate chiar de Politia Memoriei semnata de scriitoarea japoneza Yōko Ogawa (1962-). INIMA SUS! BIBLIOGRAFIE 1Wolfgang Seifert (2021). A Perspective for Japan: Fukuzawa Yukichi’s „Theory of Civilization”, 1875. Historická Sociologie, p. 50. 2Yukichi Fukuzawa s2008t. (1875). An Outline of a Theory of Civilization. Revised transl. D. A. Dilworth and G. Cameron Hurst III. Tokyo: Keio University Press, p. 84. 3Hiroshi Watanabe(2012). A History of Japanese Political Thought, 1600–1901. Tokyo: I-House Press, p. 373. Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. si director al Departamentului de Stiinte Socio-Umane din cadrul Institutului de Cercetari Interdisciplinare, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor
