Daca azi, în numele libertatii de exprimare se ard cartile sacre, mâine vor fi arse si operele lui Shakespeare, Dante, Petrarca, Goethe, Hafez, Saadi, Omar Khayam, si, de ce nu, poeziile lui Eminescu, Goga, Blaga, Arghezi, Bacovia, apoi în numele aceleasi libertati vor fi incendiate moscheile, bisericile, mânastirile si templele, iar oficialitatile vor ridica din umeri, invocând aceleasi argumente pe cât de logice, pe atât de nocive si de absurde. * Trapperul Gheboasa a fost linsat atât mediatic, cât si pe retelele de socializare pentru câteva cuvinte licentioase cântate pe scena la UNTOLD. „Lumea buna” si-a aratat dezaprobarea, revarsându-si indignarea pe retelele de socializare si facându-l cu ou si cu otet. Chemat în studioul posturilor de televiziune, trapperul s-a comportat extrem de civilizat. Nu a jignit pe nimeni, nu s-a umflat în pene, ci a cautat sa le explice moderatorilor si comentatorilor ca prestatia sa s-a încadrat în limitele contractului si normelor impuse de organizatori. Ca în cadrul festivalului se consuma droguri si au loc orgii bahice sau sexuale nu e o noutate. Nu e nou nici faptul ca artistii fac pe scena gesturi obscene, iar publicul tânar intra în delir. Asa s-a întâmplat în timpul anilor saizeci, odata cu miscarea hippie, asa se întâmpla si acum. În acest sens, trapperul Gheboasa nu a sarit calul. Gesturile sale nu au mimat nici actul sexual (nici anal, nici oral, cum s-a întâmplat, de pilda, în timpul unei ore de engleza predata pentru clasa a VII-a la o scoala dintr-un orasel destul de obscur din România). Fata de alte vedete prezente la festival, Gheboasa s-a comportat civilizat. Iar prestatia sa coregrafico-muzicala nu a fost lipsita de sarm. Trapperul Gheboasa are talent, oricum e mult mai talentat si a fost mult mai putin vulgar decât artistul care a reprezentat România la Eurovision. Putem însa extinde sfera comparatiilor: rockeri celebri... s-au drogat, au urinat pe scena, altii si-au spart chitarele izbindu-le de boxe în semn de protest fata de societate. As vrea sa mai adaug si faptul ca pe scena au evaluat si Parazitii, si alte formatii de aceeasi factura, care au folosit un limbaj mult mai vulgar decât trapperul Gheboasa. Nimeni nu a spus nici un cuvânt despre prestatia lor. Presa s-a concentrat numai si numai pe Gheboasa. La fel si lumea de pe net. Si totusi, de unde atâta indignare? De ce s-au inflamat retelele de socializare? Ce se ascunde dincolo de decor? Nu stiu. Probabil perdeaua de fumigene ce s-a revarsat peste UNTOLD a avut menirea de a ascunde sub pres alte evenimente ce s-au petrecut sau urmeaza sa se petreaca pe scena noastra politica sau sociala. Unul dintre ele fiind comasarea si desfiintarea bibliotecilor comunale si orasenesti, a teatrelor si a altor institutii de cultura, unde numarul salariatilor nu atinge 50 de persoane. Probabil ca mai sunt si alte evenimente mult mai grave, care fie nu au iesit la suprafata, fie au fost bagate sub pres. Deasupra acestora s-a înaltat fenomenul Gheboasa. Nu are rost sa rascolim însa praful aruncat în ochii lumii. Daca vrem cu tot dinadinsul sa gasim kitsch si vulgaritate, o putem gasi oriunde. În orice mediu, politic, social sau cultural. Legat de aceasta tema, iata ce-i spunea, de pilda, Marcel Chirnoaga, unul dintre cei mai mari gravori români din toate timpurile si anotimpurile, lui Grigore Ilisei la emisiunea „Oleaca de taifas”, transmisa pe postul de televiziune TVR Iasi, în aprilie 1997: „Cel mai bine se vinde kitsh-ul... A fost arta abstracta, nefigurativa, a fost conceptualism, a fost suprarealism, au fost tot soiul de isme. Si pop-art, un fel de arta inventata de niste americani buni. Acum facem instalatii. Sigur ca unele dintre lucrarile acestea contin si un mesaj, chiar daca artistul contesta singur ca ar vrea sa spuna ceva cu ele. Dar, fara sa-si dea seama, spune ceva. Si alea sunt arta. Celelalte reprezinta un soi de exercitii de nu stiu ce. Nu mai ajung la public si, din pacate, ajung în niste muzee. Dau un exemplu, care pe mine m-a facut praf. La Muzeul de Arta Contemporana din Roma, ca si la Muzeul de Arta Contemporana din Paris, la Centrul Pompidou, exista niste cutii cu cacatul artistului Manzoni (e vorba de artistul platic anti-avangardist Piero Manzoni, 1933- 1966). Niste cutii de tabla, pe care artistul, pe eticheta, a scris ca e cacatul lui din ziua cutare. Si s-a semnat. Iar la Roma era si un certificat de autenticitate cu stampila notariatului, în care se specifica ca artistul n-a facut decât 24 de multiplicari. Ce dracu mai poti sa mai întelegi?” Ei bine, în lumea iubitorilor de arta, cutiile lui Manzoni au avut o mare cautare. În anul 1996, de pilda, spunea Marcel Chirnoaga în cadrul aceluiasi interviu, s-a vândut o astfel de cutie, la o licitatie publica desfasurata în SUA, cu 32 500 de dolari. Se facuse atât de mult tam-tam în jurul cutiilor lui Manzoni, încât valoarea lor a crescut pâna la aceasta suma. Colectionarul care a cumparat cutia, nu a cumparat-o însa ca s-o expuna undeva în casa, ci a depus-o la banca într-un seif, cu scopul de a o vinde, ceva mai târziu, cu o suma mult mai mare. Cu 40 000 sau 50 000 de dolari. Sau poate chiar mai mult. Cutiile au si astazi cautare. Într-un fel am putea spune ca traim astazi sub semnul lor. Experimentul nu e nou. Un happening similar se spune ca l-a facut si Puskin în fata Palatului de iarna din Sankt Petersburg în anii 1830. Stând la o taraba, Puskin împartea curtenilor aflati la promenada cornete de înghetata peste care presara un praf galben dintr-o cutiuta de argint încrustata cu aur. O doamna simandicoasa, vânturându-si evantaiul, l-a întrebat: „Ce fel de praf e acesta, Puskin?” „Gusta si ai sa vezi...” Marchiza a gustat, a facut o grimasa, a exclamat: „Dar bine, Alexandr Sergheevici, înghetata ta miroase a cacat.” Iar Puskin, facând o reverenta în fata ei, a replicat: „Pai, eu ce-am zis, frumoasa mea doamna? Gusta si ai sa vezi... Ai gustat si ai vazut.” Se spune ca auzind aceste cuvinte, stomacul doamnei s-a întors pe dos. Marchiza s-a retras în dosul unui tufis si a vomat. Dupa care iesind de acolo, a aruncat cu lornionul în poet. „Diavol afurisit, a tipat ea, te tii numai de prostii. Ai sa sfârsesti în streang.” Facând multe ghidusii, si înfruntând curtenii, ba chiar pe însusi tarul Nicolae I, care îi curta sotia, Puskin si-a gasit sfârsitul într-un duel. Se pare ca a fost la mijloc o conspiratie, de care nu era strain însusi tarul. Poetul a murit în urma unui duel. Orgoliul sau nemasurat si gelozia l-au împins în ghearele mortii. * Sâmbata, 30 iunie a.c., ministrul de externe turc Hakan Fidan, una din cele mai charismatice figuri politice ale lumii musulmane, a discutat la telefon cu Lars Lokke Rasmussen, omologul sau danez, îndemnând Danemarca „sa ia urgent masuri pentru a preveni noi incendieri ale Coranului”, condamnând, astfel, pe un ton ferm „atacurile josnice continue împotriva cartii sfinte a Islamului”. Seful diplomatiei turce i-a spus, printre altele, ministrului de externe danez ca este inacceptabil sa fie permise, sub pretextul libertatii de exprimare, astfel de actiuni, menite sa tensioneze relatiile dintre lumea musulmana si lumea occidentala, reprezentata în cazul de fata de Danemarca si Suedia. Lars Lokke Rasmussen, în calitatea sa de ministru de externe al Danemarcei, a scris pe platforma de mesagerie X, fosta Twitter, folosind un limbaj diplomatic, ca „Turcia si Danemarca sunt aliati apropiati” si ca „este important sa nu lasam aceste gesturi sa reuseasca sa creeze divizare”. Acest schimb de replici a venit dupa ce un grup de militanti anti-Islam au incendiat cu câteva zile mai înainte, câteva exemplare din Coran în fata ambasadelor Egiptului si Turciei din Copenhaga; trebuie sa mai precizam si faptul ca alte proteste similare, soldate tot cu arderea Coranului, s-au desfasurat în ultimele saptamâni atât în Danemarca, cât si în Suedia. Mai precizam, de asemenea, si faptul ca Danemarca si Suedia au „deplâns” incendierea cartii sfinte a Islamului, dar au adaugat ca nu se pot opune unor astfel de acte, tinând cont de legile care apara libertatea de exprimare în lumea occidentala. Nici reprezentantii oficiali ai Danemarcei, nici cei ai Suediei nu au caracterizat ca fiind barbare sau huliganice astfel de actiuni ce alimenteaza ura între diferite popoare si confesiuni, calificându-le, tot diplomatic, drept regretabile. Pentru crearea unui echilibru între confesiuni, Suedia a autorizat cererea facuta de un barbat în vârsta de 30 de ani pentru organizarea unei adunari publice în fata Ambasadei Israelului de la Stockholm având drept obiectiv arderea Bibliei si a Torei. A urmat reactia ambasadorului Israelului din Suedia, Ziv Nevo Kulma, care a condamnat categoric „arderea unor carti sacre a oricarei religii”, considerând ca astfel de „acte de ura si lipsa de respect nu au nimic de-a face cu libertatea de exprimare”. La rândul sau, Papa Francisc s-a aratat „indignat si dezgustat de astfel de fapte”, declarând ca orice carte sfânta trebuie sa fie respectata atât de credinciosi, cât si de necredinciosi, tocmai pentru a nu alimenta suspiciunea si ura. Interventiile lor nu au pus însa capat incendierilor. Precizam ca nu numai cartile religioase sunt victimele barbariei unei libertati fals întelese si fals exercitate, ci si muzeele si operele de arta adapostite în ele. Nu e cazul sa largesc subiectul: avem la îndemâna atâtea altele ce vin din lumea culturala, de la Mona Lisa la zgârieturile facute pe zidurile Coloseumului, de la aruncarea de vopsele pe pânza unor tablouri celebre la punerea sub obroc din motive ideologice a operelor lui Tolstoi, Dostoievski, Puskin, Bulgakov, pâna la vandalizarea recenta a unei biserici din Italia de catre doi soldati americani, care au mâzgalit pe una din coloanele sfântului locas un graffitti în culori razboinice. Pai, daca azi, în numele libertatii de exprimare se ard cartile sacre, mâine vor fi arse si operele lui Shakespeare, Dante, Petrarca, Goethe, Hafez, Saadi, Omar Khayam, si, de ce nu, poeziile lui Eminescu, Goga, Blaga, Arghezi, Bacovia, apoi în numele aceleasi libertati vor fi incendiate moscheile, bisericile, mânastirile si templele, iar oficialitatile vor ridica din umeri, invocând aceleasi argumente pe cât de logice, pe atât de nocive si de absurde. Nichita Danilov este scriitor si publicist
