„Ziarul de Iasi“ a realizat în fiecare an relatari de la coada, si de fiecare data stateam ore bune, sau chiar noaptea întreaga. În acest an, totul a durat doar 30 de minute: aproape ca ne venea sa mai stam o data la rând. ­Numarul pelerinilor veniti sa se închine la racla cu moastele Cuvioasei Parascheva a scazut considerabil în acest an, iar coada care se întindea în alti ani pe kilometri întregi s-a redus la doar câteva sute de metri acum. În ultimii cel putin zece ani, „Ziarul de Iasi“ a avut un reporter care a stat o noapte la coada alaturi de pelerini, pentru a afla, stând cot la cot cu ei în orele de asteptare, care le sunt povestile, dorintele si motivele pentru care au venit sa se închine Sfintei, sau pur si simplu pentru a simti suflul multimii de credinciosi. Ba chiar într-un an ne-am înscris pe lista voluntarilor de la racla, iar vreme de câteva ceasuri i-am urmarit pe cei care, dupa ore întregi de asteptat, uneori care treceau de zece ceasuri, îi multumeau lui Dumnezeu pentru puterea pe care au primit-o si îi cereau ajutor si sprijin pentru grijile de acasa. Anul acesta, totul a fost însa parca prea usor, iar în seara de 12 spre 13 noiembrie asteptarea la rând nici nu a depasit 30 de minute. Aproape ca îti venea sa te asezi din nou la coada. În jurul orei 21, lânga Catedrala lipsea parca vânzoleala de altadata. Pâna si numarul celor care cereau îmbunare si pomana de la pelerini sau care încercau sa vânda flori si busuioc nu era foarte mare. Te puteai întâlni însa, din când în când, cu mici grupulete de patru sau cinci persoane care se îndreptau spre capatul cozii de pelerini de la Mitropolie. O coada care însa nici macar nu a iesit din curtea Facultatii de Teologie, acolo unde se puteau vedea doar rânduri serpuitoare de garduri metalice, iar într-un colt doar câteva zeci de pelerini. La ora 21 si doua minute ne-am alaturat cozii, parcurgând parca mai mult drum printre gardurile metalice fata de cât mai aveam de parcurs pâna la racla. În spatele nostru, însa, în urmatoarele cinci sau zece minute, coada parca s-a dublat. Chiar si asa, drumul pâna la racla nu a durat mai mult de o ora. În curtea Facultatii de Teologie Ortodoxa, vecina cu cea a Catedralei Mitropolitane, e liniste. Rasuna doar cântarile Vecerniei din cele câteva difuzoare, iar pe doua ecrane mari se pot vedea live si corul Mitropoliei sau preotii care slujesc. Credinciosii, prea putini la numar, asteapta în tacere, distantati si cu mastile de protectie pe fata, si aproape ca nu se aude niciun murmur. Lipsesc parca râsetele din alti ani care se puteau auzi în orele de asteptare sau discutiile care se nasteau între oameni care nu s-au vazut niciodata, fiind veniti la Iasi din cine stie ce colt de tara. Dupa aproape cinci minute în care stau pe loc, rândul înainteaza în sfârsit. Voluntarii îi sfatuiesc pe oameni sa nu se îmbulzeasca, si pe ultima suta de metri înainteaza doar 15-20 de persoane. Restul mai asteapta, în grupulete distantate, în functie de pesoanele împreuna cu care au venit la Sfânta. Aud vag discutiile din fata si din spate, înfundate de masti si de distanta de unul sau mai multi metri. În fata mea sunt doua surori care au venit cu mama si bunicul la Sfânta. În spate sunt trei studenti, care vorbesc de cursuri, de burse si de conditiile din camin. Discutii care sunt însa întrerupte de urmatoarea înaintare spre racla. Pe portiunea de rând dintre zidul curtii Mitropoliei si cele câteva corturi albe cu tarabe pline cu icoane, lumânari si metanii atmosfera parca e mai animata. Cu toate acestea, la fiecare ban încasat pe diferite obiecte, calugarii, fratii de manastire sau tinerii care vând au grija sa se dezinfecteze, chiar daca masca o mai trag din când în când de pe nas. Pâna sa apuc sa îmi dau seama, ajung lânga racla cu moaste. Oamenii încetinesc doar cât sa mai faca o poza cu telefonul, iar apoi fac si cei câtiva pasi pâna la Sfânta. Pare ireal ca asteptarea a durat atât de putin si parca, având experienta anilor trecuti, drumul parcurs e prea usor. Un gând pe care îl au cu siguranta si cei care s-au asezat la coada în urma mea, carând dupa ei un scaunel, util doar pentru orele de asteptare din anii anteriori.
