Suntem asaltati zilnic cu stiri si imagini despre accidente de circulatie atroce. Statisticile spun ca România este tara europeana cu cei mai multi morti în accidente de circulatie. Dincolo de precaritatea soselelor, cred ca o cauza a acestei situatii îngrijoratoare este si existenta în libertate a fiarei salbatice pe care am ales sa o numesc mitocanul de la volan. Limba româna dispune de o lista foarte bogata de cuvinte potrivite, care ne stau la îndemâna atunci când vrem sa denumim o persoana needucata, necivilizata, grosolana si vulgara. Din dictionarele de sinonime citez mai întâi acele cuvinte pe care presupun ca le cunosc majoritatea vorbitorilor limbii valahice, singura mostenitoare a romanitatii orientale: badaran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlanoi, mocofan, mojic, nepoliticos, ordinar, taranoi, toapa, topârlan, vulgar, cocalar. Pentru expresivitatea lor, retin, din aceeasi sfera, si câtiva termeni populari sau regionali: mocârtan, modârlan, paduret, râtan, topârca, mocodan, mocofanos, modârlau, modoran, mogâldan, ghiorlan, precum si termenii mai mult sau mai putin livresti grobian si necioplit. Dar nu un articol pe teme lexicologice intentionez sa scriu acum. Aceasta scurta introducere are rolul de a da glas obidei si temerilor pe care mi le creeaza specimenul humanoid desemnat în titlu. Este nevoie sa mentionez mai întâi truismul ca simpla prezenta la volanul unui automobil este un act de responsabilitate extrema, o chestiune de viata si de moarte, guvernata de reguli implacabile, pe care cei mai multi dintre posesorii unui carnet de conducere le respecta cu strictete si cu responsabilitate. Nu ai cum, când esti la volan, sa nu te înfioare gândul ca depinzi total de sanatatea mentala si fizica, de stapânirea de sine si de responsabilitatea „partenerilor de trafic”, la fel cum si ei depind de tine. Acestea fiind spuse, trecem la subiectul enuntat în titlu. În principiu, soferul-mitocan este cel care este convins ca, oriunde, pe autostrazi, pe sosele, pe drumuri de tara sau în parcari, el este singurul care are toate drepturile si nici o responsabilitate. Pun de-o parte cazurile patologice si penale, cum ar fi conducerea fara carnet sau sofarea sub influenta alcoolului, si am în vedere doar persoanele considerate de legiuitor valide si îndreptatite sa participe la trafic. Mitocania la volan nu are limite de clasa sau de statut social, dar este mai vizibila la extreme. Caci masinile „bengoase”, puternice, de dimensiuni mari, scumpe si cu consum mare de combustibil, le vezi conduse fie de persoane tuciurii, cu fruntea îngusta, cu bratele si muschii tatuati si cu educatie sumara, de doua-trei clase sau chiar si fara, fie de un fel de „domni” mai subtiri, bine îmbracati cu haine „de firma”, dar pe care averile câstigate usor nu au reusit sa‑i departajeze, ca mentalitate, de indivizii din prima categorie. Nici unii, nici altii nu îsi pun întrebarea de ce este nevoie sa îsi poarte prin oras pretiosul lor hoit biciuind vehicule de mii de cai putere, cu mare zgomot si consum de combustibil. Cu „simplii mitocani”, „mitocanii cu pretentii” mai au în comun înca multe alte trasaturi, cum ar fi vulgaritatea, saracia de vocabular, impertinenta discursului sau intensitatea maxima cu care pun sa se reverse din boxele puternice „muzica” lor preferata, prin care polueaza întregul ambient: manele cei dintâi, rap sau disco ceilalti. Desi, recunosc, nu m‑ar deranja deloc, nu mi s‑a întîmplat niciodata sa fiu „asurzit” prin oras de muzica lui Mozart sau de vreo arie de opera cântata de Pavarotti. Din aceeasi fauna mitocaneasca se recruteaza si grabitii care fac slalom pe sosele sau pe bulevardele din oras, nemultumiti nevoie mare ca ceilalti, majoritatea, respecta viteza legala si distanta obligatorie dintre vehicule. Asa ca, oricât de vechi sofer ai fi, tresari de spaima când te trezesti depasit „din scurt” si fara de veste si fara semnalizarile regulamentare, de un asemenea sofer inconstient, dar sigur de sine. Mitocania generica devine criminala când, de exemplu, între Târgu Frumos si Iasi, tu circuli cu 90-100 km la ora, deja la limita legalitatii, iar în spatele tau, la doar 5-6 metri în loc de cei minimum 30 de metri legali, posesorul grabit al unui „bolid” te avertizeaza, prin semnale impacientate, luminoase sau sonore, sa „te dai la o parte” din calea lui (unde?)!! Daca, Doamne fereste, îti iese în fata un porumbel, un iepure, un catel sau o mâta, ai de ales între a trece peste bietele vietati (decizie normala pentru un mitocan!) sau, daca frânezi, a te trezi izbit din spate de ipochimenul grabit (procese verbale, bani irositi, stres)! Este exact ceea ce mi s‑a întâmplat în vara trecuta (poetul Lucian Vasiliu mi‑e martor, caci ne întorceam împreuna de la Putna!). Ca sa scap de calvarul saptamânilor de asteptare pentru înlocuirea barei din spate al modestului meu Ford-Puma, a trebuit sa preiau costurile repararii pe asigurarea mea Casco, caci „faptasul” imprudent era un amarât de tânar basarabean cu asigurare în… Franta! La decizia mea a contribuit si povestea lui. Împreuna cu sotia si doi copii minori, mergea acasa, în Basarabia, prima data dupa cincisprezece ani. Era, chipurile, medic, si se ducea sa îsi prezinte familia parintilor… Agentul de asigurari din Franta era, la telefon, intratabil, cerea dovezi filmate, martori, proces verbal etc. În plus, frânele slabite ale rablei lui, veche de peste 25 de ani, împrejurarea ca nu avea revizia tehnica la zi, ar fi dat un iz contraventional, poate si penal, pentru „nefericitul” vinovat. (Va urma) Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
