Când respectul si dragostea fata de meleagurile natale ne ofera prilejul sa mai… drumetim si prin propria tara realizam, în fine, ce minunatii avem în preajma, minunatii pe care le-am dat adesea prea usor pentru ale altora. Si înca avem multe necunoscute pe care parca nu vrem sa le descoperim si pune în valoare. Ba mai mult, si pe cele despre care ne place adesea sa spunem ca sunt parte din Gradina Domnului le neglijam lasându-le în bezna si în gropi de gunoi. Îsi rup unii pâna si camesa de pe ei în lupta lor împotriva celor care nu fac nimic pentru protectia mediului, jefuiesc padurile, îngroapa tara în gunoaie. Dar nu ei trebuie sa rezolve cele mai acute probleme ale momentului, ci cei care prin natura pozitiilor ocupate, au aceasta obligatie fata de semenii gratie carora ocupa fotoliile de înalti demnitari în stat. Nu exista carare pe care sa nu vezi deseuri de tot felul, de la simple bonulete, mucuri de tigari si hârtii igienice, la peturi, pungi, pâna si articole vestimentare aruncate sau uitate pe drumuri, banci sau carari de munte. O adevarata groapa de gunoi nationala. Fara îndoiala, este si consecinta educatiei populatiei, de la cei sapte ani de-acasa, la scoala si însasi societatea în care ne aflam, societate care prin atitudine ar trebui sa contribuie la stoparea, sau cel putin diminuarea fenomenului de distrugere a tarii. Apoi, acolo unde fenomenul este în expansiune, ori este greu de tinut sub control prin masuri de popularizare a beneficiilor unui mediu curat, statul trebuie sa intervina inclusiv prin masuri coercitive în cuantum-uri pe masura faptelor. Dar nu se întâmpla asta decât propagandistic si nicidecum în realitate. O dovada a lasitatii, a lipsei de perseverenta în luarea de masuri si continuarea acestora si, nu în ultimul rând, a coruptiei în toate formele sale de manifestare. Dar gunoaiele nu sunt singurele care genereaza rezerve în a-ti vizita propria tara si de a crea oportunitati în dezvoltarea turismului national. Infrastructura, praduirea padurilor, inclusiv din rezervatii si zonele protejate, o slaba preocupare pentru dezvoltarea capacitatilor de cazare si agrement, lipsa personalului specializat în ghidarea turistilor sunt alte cauze care conduc la incapacitatea de a pune în valoare imensele bogatii naturale de care dispune România. Asadar, poluarea, pâna una-alta, fie ea la sol sau în aer, ramâne deocamdata un deziderat. Idei, masuri, programe doar pe hârtie. Totul se blocheaza în interese politice si de grup, cercuri în care se învârt miliarde de euro si, nu în ultimul rând, în dorinta de a se mentine un electorat loial acestora. Iata de ce multi români spun adesea ca „vor trece înca multi ani si va mai curge multa apa pe Dunare pâna când România va iesi din groapa de gunoi“, as spune eu… a Europei.
