În episodul de fata comentez câteva pasaje evanghelice în care este vorba despre pesti si despre pescari, referindu‑ma în final la formulele prin care pescarii îsi ureaza noroc la pescuit. Simbolistica pestelui si a pescuitului ocupa un loc important în imaginarul crestin si în iconografia primelor secole ale traditiei crestine. Ma limitez la trei elemente, mai mult sau mai putin familiare multora dintre noi. Numele însusi al pestelui în greceste ΙΧΘΥΣ (pronuntat, „pe românesteˮ ihtiús) si, de aici, si reprezentarea acestuia, mai ales schematica, era folosita de crestini în primele secole ale istoriei lor, ca semn tainic de evocare a însasi persoanei Mântuitorului, deoarece rezulta din initialele celor cinci cuvinte care alcatuiau sintagma Ἰησοῦς Χριστός, Θεοῦ Υἱός, Σωτήρ, în transliterare cu litere latine simplificata Iesouós Christós, Theoú Yiós, Sotér, adica „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorulˮ. Asa se explica, probabil, dezlegarea la peste în timpul posturilor mari, prevazuta de canoane, înscrisa în calendar si interpretata de unii dintre Sfintii Parinti ca celebrare a prezentei consolatoare a Mântuitorului printre credinciosi. Din scrierile Sfintilor Parinti mai aflam ca simbolul pestelui functiona ca un fel de parola sau semn de recunoastere între crestini în timpul persecutiilor din primele secole, în catacombele Romei sau în mahalalele marilor orase ale Imperiului, Alexandria, Cartagina, Antiohia, Efes…. Exista în Evanghelii doua pasaje cu încarcatura simbolica si doctrinara majora. În primul pasaj, apar fratii Petru si Andrei, oameni umili, pescari pe tarmurile lacului Genizaret (care mai este numit si Marea Tiberiadei sau Marea Galileii). Alaturi de acesti doi frati, Petru si Andrei, mai apar alti doi frati pescari, Iacob si Ioan, împreuna cu tatal lor, Zevedeu. Cei patru pescari, Petru (Chefa în ebraica, Pέτρος în greaca, Petrus în latina, adica „piatraˮ, pe care initial îl chemase Simon), fratele sau Andrei, împreuna cu Ioan si Iacob, au fost primii apostoli (gr. ἀπόστολος = „trimis, solˮ) alesi de Iisus Hristos ca sa îl reprezinte si sa îi raspândeasca învatatura în lumea întreaga. Iata pasajul in extenso, din Evanghelia lui Luca (5: 1‑ 11), în versiunea româneasca din 1939 a preotilor Vasile Radu si Gala Galaction: „1. Pe când multimea se gramadea la el, ca sa asculte cuvântul lui Dumnezeu, si el statea lânga lacul Ghenisaret, 2. A vazut doua barci oprite lânga tarm, iar pescarii din ele coborâsera si‑si spalau mrejele. 3. Ci urcându‑se într’una din barci, care era a lui Simon, l’a rugat s’o mâe putin de la uscat. Apoi, sezând în barca, învata din ea multimile. 4. Iar când a contenit de vorbit, i‑a zis lui Simon: Mâna la adânc si lasati în jos mrejele voastre, ca sa pescuiti. 5. Atunci, raspunzând Simon, i‑a gait: Învatatorule, toata noaptea ne‑am trudit si nimic nu am prins, dar pe cuvântul tau voi lasa mrejele în jos. 6. Si facând ei asa, prinsera multime mare de peste, ca li se rupea mrejele. 7. Deci, au facut semn tovarasilor din cealalta barca, sa vie sa le ajute. Si au venit si au umplut amândoua barcile, de erau gata sa se afunde. 8. Iar Simon Petru vazând aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus si i‑a zis: Du‑te de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. 9. Caci spaima îl cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, de pescuitul atâtor pesti pe care îi prinsesera. Tot asa si pe Iacob si pe Ioan, feciorii lui Zevedeu, care erau tovarasii lui Petru. Atunci Iisus a rostit catre Petru: Nu‑ti fie frica. De acum înainte vei fi pescar de oameni. 11. Si tragând barcile la uscat, au lasat totul si au mers dupa el.ˮ Pescuitul miraculos din Evanghelie în viziunea lui Rafael Evangelistul Luca relateaza si el aceleasi fapte, dar mai pe scurt, numind, între altele, Marea Tiberiadei, lacul din Galileea denumit de Luca prin celalalt nume, Genisaret. Este momentul în care, facându‑i martori la un miracol, Iisus Hristos îi transforma pe umilii pescari galileeni în propovaduitori ai noii credinte. Deveniti „pescari de oameniˮ, ei îsi asuma misiunea de a „capturaˮ în „mrejeleˮ credintei propovaduite de Marele Învatator din Galileea sufletele semenilor lor si de a edifica astfel Biserica lui Hristos. Un alt moment din Evanghelii în care pestii joaca un rol simbolic important este numit de obicei „hranirea miraculoasaˮ sau „înmultirea pâinilorˮ. Evanghelistii Marcu (8‑1:9) si Matei (15: 32‑38) relateaza cum, ca un fel de prefigurare si fagaduinta a hranei euharistice, a pâinelui si vinului jertfite de Mântuitor tuturor oamenilor la Cina cea de taina, Iisus Hristos preface cele sapte pâini si cei câtiva pesti mici în hrana îndestulatoare pentru patru mii de barbati, „afara de copii si de femeiˮ. Daca în traditiiile populare românesti Sfântul Petru (Sâmpietru pe numele lui stravechi, latinesc, precum Sfântul Nicolae este Sânnicoara, Sfântul Ioan este Sândzani, Sfântul Dumitru este Sâmiedru, Sfântul Ilie este Sântilie, iar Sfântul Gheorghe este Sângiordz) este celebrat mai ales ca paznic al portilor Raiului si însotitor al Domnului Iisus Hristos în calatoriile acestuia pe pamânt, la popoarele occidentale, pe lânga postura de prim episcop al Romei, Sfântul Petru este vazut ca patron si protector al pescarilor. Pescarii germani, de exemplu, se saluta cu formula Petri heil, sintagma obscura pentru majoritatea vorbitorilor si cu conotatii puternic arhaizante. Se simte, la rostirea acestor cuvinte, un fel de mireasma arhaic‑rituala, cam ca pentru noi, românii, când auzim sau spunem formule precum bogdaproste (din slava veche: „Dumnezeu sa ne ierteˮ), cârneleaga, la plural: cârnelegi, câsleaga, la plural câslegi (din latinestile stravechi carnem ligat, respectiv caseum ligat), denumirile intervalurilor din posturile mari când se îngaduie credinciosului, miercurea si vinerea, mâncarea de frupt. Într‑o redare literala a celor doua cuvinte germane, expresia ar însemna „a lui Petrus binecuvântare (sa te însoteasca)ˮ. Forma de genitiv latinesc a numelui propriu Petri suna foarte straniu pentru un vorbitor al limbii germane, pentru care numele actual al apostolului este Peter. La rândul lui, Heil, cuvânt iesit din uz, folosit ca adverb, ca substantiv, sau ca interjectie, înseamna în germana veche mai ales „sanatateˮ, „bunastareˮ, „slavaˮ sau chiar „norocˮ. Unditarii germani mai folosesc si formula simetrica Petri Dank, adica „multumiri lui Petruˮ, mai ales la finalul partidei halieutice. Oricum, indiferent de cultura, neam sau limba, pescarii cu undita sunt cam superstitiosi si se supara nevoie mare când vreun nepriceput le ureaza „baftaˮ sau „norocˮ la pescuit. Se prefera formule vagi, eufemistice, piezise, sau chiar vulgar‑depreciative. La unii lipoveni am auzit cândva ни хвоста, ни чешуйки, adica „nici coada, nici solziˮ. Cei mai multi dintre fratii nostri de neam romanic par sa fie mai putin superstitiosi, asa ca îsi ureaza senini „un bun pescuitˮ (fr. bonne pêche, ital. buona pesca, span. buena pesca, port. boa pesca). La noi s‑a raspândit printre pescarii amatori de la orase urarea eufemistica fir întins, nu mai veche de câteva decenii. În vremea copilariei si a tineretii mele, nimeni nu spunea asa ceva! Formula mi se pare un calc evident dupa expresia englezeasca tight lines, pe care au adoptat‑o si unii nemti: gespannte Leinen. Firul respectiv este, evident, struna unditei, iar „întindereaˮ se refera fie la încordarea strunei în momentul în care „îti trageˮ vreun peste, fie la dibacia cu care trebuie sa „lanseziˮ montura, în asa fel ca struna sa fie atât de bine întinsa, încât sa înregistreze si sa semnalizeze si cea mai mica manevra a pestelui în jurul momelii tale. (Va urma) Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
