Obisnuiesc ca, în fiecare an, sa caut si sa-mi iau drept calauza câte unul sau mai multe volume de predici ale unor autori contemporani, care se adauga unor texte din literatura patristica – pentru momentele în care îmi pregatesc cuvântul de învatatura. Cu multa bucurie, am descoperit recent o astfel de culegere de cuvinte ziditoare, avându-l ca autor pe PS Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Publicate anul trecut (2022) la Editura „Cuvântul Vietii” a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, predicile sunt asezate inspirat sub genericul „Cuvintele Domnului – comoara ascunsa în tarina” si sunt împartite în doua monumentale volume (în jur de 700 de pagini fiecare): „Predici la duminicile de peste an” (vol. I) si „Predici la praznice împaratesti si sfinti” (vol. II). Autorul vede în aceasta lucrare atât de consistenta – literalmente si duhovniceste vorbind – smerita împlinire a unei datorii morale: „O carte de predici înseamna, înainte de toate, o prea mica parte din slujirea jertfelnica pe care o datoram Mântuitorului Hristos” (op. cit., vol. I, p. 5). De altfel, asa cum însusi marturiseste, dar cum am avut si eu ocazia, de-a lungul anilor, sa constat, slujirea Cuvântului a fost si este pentru PS Timotei Prahoveanul o preocupare de capatâi. În cuvântul vorbit cu diferite ocazii, mai ales în predici, se simte multa caldura si o întelegere parinteasca pentru neputintele omenesti, dar si o insistenta în a îndemna si a învata pe ascultator cele ce calauzesc spre Dumnezeu, cautând întotdeauna sa transmita ceva din fiorul pe care-l încearca, ce-l ce are în inima – dorul arzator spre deplina unire cu Hristos. În cuvântul scris – nu doar în predicile despre care facem vorbire, ci si în carti sau în numeroasele texte publicate saptamânal pe diferite teme – regasim toate calitatile vorbitorului inspirat si devotat, caligrafiate cu un condei mestesugit, înmuiat adesea în cerneala stravechilor slove ale limbii române. Cele doua volume de predici sunt de folos nu doar clericilor, ci si credinciosilor, fiind accesibile si abordând teme care preocupa pe omul de azi. Spre exemplu, reflectând la Nasterea Domnului într-o iesle saraca, întrucât nici o casa nu a primit o Mama ce statea sa nasca, PS Timotei Prahoveanul constata cu amaraciune ca „indiferenta de atunci, de la Bethleem, este remarcata tot mai des în lumea noastra: în scoli, în institutii, care vorbesc adeseori despre democratie si despre drepturile omului. Acum, oamenii au drepturi, toate drepturile, dar Dumnezeu nu mai are nici un drept asupra creatiei Sale, asupra noastra, asupra lumii, asupra ordinii, care de multe ori este dezordine” (op. cit., vol. II, pp. 85-86). Extrem de valoroase în aceste predici sunt – desigur, alaturi de numeroasele citate din Sfintele Scripturi – acele tâlcuiri ale Sfintilor Parinti menite sa lumineze un anumit pasaj, sa ne fie reper si calauza. Nu putine sunt si exemplele din viata Parintilor contemporani, aici fiind evidente dragostea si respectul pe care autorul le arata celor pe care a avut bucuria de a-i cunoaste personal, cum e cazul Parintelui Cleopa de la Sihastria. Un alt lucru ce mi-a atras atentia în chip deosebit a fost foarte buna cunoastere a istoriei si geografiei Locurilor Sfinte. Este foarte important sa ai marturia cuiva care a cunoscut în mod direct anumite realitati si care ne ofera o informatie verificata, mai ales în rastimpul în care a fost Superior al Asezamintelor Românesti de la Locurile Sfinte. De exemplu, putina lume cunoaste care este locul precis în care ucenicii L-au vazut pe Domnul prima data dupa Înviere, „în Galileea” (Matei 26, 32): „Acest lucru s-a întâmplat foarte aproape de Ierusalim, pe Muntele Maslinilor, la locul care se numea si se mai numeste si astazi Mica Galilee (în prezent, apartine Patriarhiei Ierusalimului). Era o proprietate pe care galileenii o cumparasera în vremea în care nu aveau îngaduinta din partea iudeilor sa locuiasca în cetate atunci când veneau la sarbatorile Templului, întrucât erau galagiosi si creau conflicte cu iudeii” (op. cit., vol. I., p. 18). Foarte valoroase (si rare!) sunt si predicile la momentele de praznuire ale unor sfinti mai putin cunoscuti sau popularizati, cum ar fi Împarateasa Pulheria, Sava cel Sfintit, Ignatie Teoforul sau Antonie cel Mare. De remarcat ca în volumul al doilea gasim nu mai putin de sase predici diferite tinute cu prilejul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva – semn al evlaviei neîncetate a fostului slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iasi, evlavie care nu a scazut, ci chiar a sporit în anii de slujire arhiereasca de la Bucuresti. Întrucât spatiul acestei rubrici este deja depasit – desi ar mai fi foarte multe de spus – mai adaug doar faptul ca PS Timotei Prahoveanul ne preda nu doar bucuria slujirii Cuvântului, ci ne si responsabilizeaza pe noi, cei ce avem datoria de a învata „cu timp si fara de timp” (II Timotei 4, 2): „Rostirile clericilor de la amvon sunt, în primul rând, o chemare sfânta, iar cel care le propovaduieste va trebuie sa le împlineasca. Ele nu sunt o lectie de orgoliu, nici dorinta desarta de arata altora un drum pe care tu însuti nu mergi” (op. cit., vol. I, p. 5). Important e, asadar, nu cât de eruditi suntem, cât de mestesugit vorbim (aici ne pândeste mereu demonul slavei desarte!) ci, mai ales, cât din cele propovaduite punem în lucrare în viata noastra. Simplu, curat, în ascuns.
