Învatatoarea o întreaba pe fetita de 6 ani, la ora de desen: "Ce desenezi?" Fetita raspunde: "Îl desenez pe Dumnezeu." Învatatoarea îi spune: "Dar nimeni nu stie cum arata Dumnezeu." Iar fetita îi raspunde: "O sa afle imediat!" (From Ken Robinson’s public talk at TED) Doua evenimente de notorietate (Jocurile Olimpice si Pactul pentru educatie) ne ofera ocazia sa vorbim despre unul dintre cele mai importante subiecte pentru fiecare dintre noi: educatia. Sa ne imaginam cum ar fi jocurile Olimpice daca s-ar desfasura dupa regulile scolii de acum (si nu doar de la noi). Indiferent ca esti înotator, halterofil sau jucator de ping-pong, esti obligat sa participi doar în câteva probe de atletism. Si nu doar ca trebuie sa concurezi cu cei care au aptitudini native pentru atletism, dar tot viitorul tau este dictat de ce clasare ai în acele probe. Mai mult, daca reusesti sa inventezi cai alternative care te-ar putea aduce printre primii, esti aspru pedepsit si obligat sa faci aceiasi pasi ca si ceilalti. Si mai interesant este sa ne imaginam ca cineva ne-ar spune ca trebuie sa ne pregatim pentru olimpiada din 2064. Bineînteles ca am întreba care sunt probele care vor fi atunci. Si acel cineva ne spune ca nu are cum sa stie înca. Noi sa facem bine si sa ne pregatim temeinic. "Pentru ce?", vom raspunde noi cu un amestec de iritare, spaima si disperare. Raspunsul e doar o liniste profunda. Care ar fi singura noastra sansa sa fim cât de cât pregatiti pentru o proba care nici nu a fost inventata înca? Aceeasi care ne-a facut cea mai de succes specie, pâna la urma într-un context foarte asemanator. Nimeni nu stia unde o sa ajunga omenirea peste 100000 de ani, la aparitia omului. Si totusi, nu doar ca am supravietuit, dar am devenit specia dominanta din universul cunoscut. Cum? Prin abilitatea noastra unica si o forta colosala de a inventa, de a produce lucruri noi, nemaivazute pâna atunci pe suprafata pamântului. Ea este singura care ne poate asigura cele mai mari sanse în orice joc pe care nu îl stim dinainte si pe care suntem obligati sa îl jucam, pentru ca de el depinde supravietuirea noastra ca indivizi. Si atunci devine evident ca nu poate fi suficient (si nici macar necesar) sa lungim sau sa scurtam semestre sau trimestre sau sa reinventam în fiecare an doar forma în care asezam aceleasi margele de sticla. Este tot mai evident, privind în jurul nostru ca stiinta scrisului si a cititului nu este nici pe departe suficienta sa putem spune ca am asigurat o educatie care garanteaza succesul într-un viitor pe care nici nu îl putem descrie. Raspunsul este într-un sistem de valori care, în loc sa uniformizeze poate sa stimuleze talentele extraordinare ale copiilor, abilitatea lor de a gasi raspunsuri noi, lipsa încântatoare a oricarei frici de esec sau de greseala. Departe gândul ca greseala si creativitatea sunt acelasi lucru. Dar daca ti-i frica sa gresesti, nu ai sa poti face niciodata nimic original. Continuam în numerele viitoare. Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi
