Cumva implicit, fara declaratii teoretice ostentative, Jonathan Coe pare sa se situeze, din punct de vedere estetic, pe linia axiologica a victorienilor (prerafaeliti): Rossetti, Morris, Arnold si Swinburne care, în manifestul revistei The Germ, de la jumatatea veacului al XIX-lea, vedeau arta ca pe un produs cultural organic si total, compus numai din „directii artistice” simbiotice, precum „muzica”, „pictura” si „poezia”. Ca si personajul sau, Benjamin Trotter, scriitorul-muzician din cele doua romane complementare The Rotters’ Club/ Clubul Putregaiurilor (2001) si The Closed Circle/ Cercul închis (2004) - ambele traduse si la noi -, Jonathan Coe (un prozator care a facut furori la Iasi, acum câtiva ani, ca invitat special la FILIT) are idealuri prerafaelite. Sa ma explic: aidoma poetilor victorieni din miscarea prerafaelita, el îmbina, profesional, doua arte, muzica si literatura (prerafaelitii lui Dante Gabriel Rossetti preferau mai ales coabitarea poeziei si picturii), stralucind, de decenii, mai curând neverosimil, în ambele. Coe compune, cu succes, muzica jazz si de cabaret (lucru destul de vag cunoscut printre admiratorii sai literari), fiind totodata unul dintre cei mai apreciati romancieri ai generatiei postmodernismului târziu, din Marea Britanie, distins cu nenumarate premii nationale si internationale. În plus, autorul (nascut în 1961, la Birmingham) a dovedit înclinatii serioase pentru literatura, nu doar în varianta sa asa-zicând „artistica”, ci si „disciplinara”, studiind-o, cu rigoare, la faimosul Trinity College de la Cambridge si, ulterior, la Universitatea Warwick, unde si-a sustinut si doctoratul - cu o teza despre romanul Tom Jones al lui Henry Fielding - si unde, de altfel, a si predat, pentru un timp, poezie engleza. Cumva implicit, fara declaratii teoretice ostentative, Jonathan Coe pare sa se situeze, din punct de vedere estetic, pe linia axiologica a victorienilor (prerafaeliti): Rossetti, Morris, Arnold si Swinburne care, în manifestul revistei The Germ, de la jumatatea veacului al XIX-lea, vedeau arta ca pe un produs cultural organic si total, compus numai din „directii artistice” simbiotice, precum „muzica”, „pictura” si „poezia”. De aceea, în opinia lor, un obiect artistic nu ar putea fi studiat decât în raporturile sale estetice cu o multitudine de alte falii creatoare si niciodata cu una singura. Acest ideal complex ne este sugerat de biografia lui Coe, dar si comunicat nemijlocit prin intermediul unora dintre personajele lui. În „prefetele” si „notele de autor”, la romanele publicate pâna acum, prozatorul marturiseste frecvent ca anumite pasaje narative i-au fost inspirate de diverse bucati muzicale, unul dintre eroii sai principali, deja amintit, Benjamin Trotter, având, în postura de scriitor, obiectivul estetic suprem de consubstantializare a muzicii cu epicul propriu-zis. Gasim aici o veritabila arta poetica implicita, care ar trebui, în timp, sa suscite atentia exegetilor. Scriitorul englez si-a început cariera, în 1987, cu The Accidental Woman/ Femeia întâmplatoare, urmat, în 1989, de A Touch of Love/ Un strop de dragoste, doua romane experimentale, dupa majoritatea comentatorilor, în care excesul poetizant altereaza, pâna la un punct, constructia epica. Primul volum cu adevarat notabil e cel din 1990, The Dwarves of Death/ Piticii mortii (devenit chiar o pelicula de succes, în 1999, sub titlul Five Seconds to Spare/ Cinci secunde disponibile), o diatriba retinuta (din zona umorului negru), fara accesele furibunde specifice acestui gen, la adresa consumerismului si postindustrialitatii despiritualizate. Romanele de mai târziu consfintesc valoarea lui Coe, introducându-l, legitim, în spatiul literar international. What a Carve Up! (cu varianta româneasca, deja propusa, de Ce mai hacuiala!, însa pentru care, personal, as prefera expresia Partea leului), aparut în 1994, a fost tiparit, în SUA, sub un alt titlu, The Winshaw Legacy/ Mostenirea Winshaw, producând un interes imediat, prin acelasi instrumentar critic îndreptat împotriva lipsei de valori autentice în societatea de consum si, simultan, împotriva thatcherismului anilor optzeci. The House of Sleep/ Casa somnului (foarte cunoscut si apreciat si în România), din 1997, ne dezvaluie un Jonathan Coe extrem de subtil, iesit din sfera marilor teme sociale, culturale sau politice si intrat pe culoarul strâmt al explorarilor subliminale (clinica pentru insomniaci, unde se desfasoara actiunea, a si fost comparata, în comentariile anglo-saxone, cu un subconstient multi-etajat, expus analizei intense). Cele doua romane publicate de autor ulterior (mentionate deja), The Rotters’ Club/ Clubul putregaiurilor (Clubul putregaiurilor a inspirat, în 2005, un serial de succes, difuzat deBBC) si The Closed Circle/ Cercul închis, sunt, cum spuneam, complementare, urmarind, la o distanta de aproape treizeci de ani, evolutia acelorasi personaje. (Va urma) Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
