Septembrie în Shīrāz se concentreaza pe durata unui an întreg, din septembrie 1981 pâna în septembrie 1982, o perioada de timp când efectele nefaste ale revolutiei ating apogeul. Oamenii sunt arestati, anchetati sumar si executati pentru motive aberante, ce combina, grotesc, politicul cu religiosul. Numele Daliei Sofer a devenit cunoscut pe piata internationala de carte în ultimul deceniu si jumatate (autoarea are aproape cincizeci de ani). A avut succes cu romanul de debut The Septembers of Shīrāz/ Septembrie în Shīrāz, aparut în 2007 (si tradus rapid în româna, în 2008). Desi traieste la New York de multa vreme si a beneficiat de o educatie umanista (anglofona si francofona), Dalia Sofer nu poate fi încadrata usor în profilul cultural al noii generatii de romancieri americani. Provine dintr-o familie evreiasca iraniana care, la începutul anilor optzeci, sufera persecutii teribile (pe fondul Revolutiei Islamice), vazându-se nevoita sa emigreze în Statele Unite (pe când scriitoarea avea numai zece ani). Septembrie în Shīrāz este cronica momentului respectiv, o „autofictiune” grefata pe un interval temporal de transformari radicale si cumva ireversibile. Romanul reuseste sa surprinda remarcabil starea de teroare indusa de alunecarea Teheranului (cândva considerat, si el, „un Paris” al Orientului) spre totalitarism. Principala calitate a volumului Septembrie în Shīrāz ramâne, de aceea, capacitatea de a întretine starea de nevroza pe care personajele încearca întâi sa o suporte, iar, ulterior, sa si-o asume. Contextul istoric general apare în roman fragmentar, prin imagini sporadice, desfasurate precum piesele unui puzzle. Intuitia cititorului si istoria propriu-zisa unesc aceste puncte disparate, pentru a alcatui un tablou înfricosator. La 1 aprilie 1979, Iranul „se proclama” Republica Islamica, punându-se capat, oficial, revolutiei începute cu un an mai devreme. Sahul Mohammad Reza Pahlavi, ultimul reprezentant - pe tron - al vechii monarhii persane, paraseste tara, bolnav si umilit, lasând locul unui nou lider politic (si, totodata, religios) - Ayatollahul Rohollah Khomeini. Episodul a fost considerat a treia mare revolutie din istorie, dupa cea franceza si cea bolsevica, întrucât acum se pun bazele transformarii fundamentalismului islamic într-o forta politica si ideologica de anvergura, atât în Asia, cât si în Africa. În deceniile urmatoare, el va contrabalansa liberalismul apusean, ducând la redefinirea zonelor de influenta la nivel planetar. Initial, Revolutia Islamica a entuziasmat milioane de iranaieni (dupa fuga sahului, ayatollahul e primit ca un rege la Teheran), dar, mai târziu, îsi arata adevarata fata - brutala si izolationista. Noua Constitutie (teocratica) a tarii stipuleaza ca obligatie suprema a fiecarui cetatean pazirea cu sfintenie a legilor islamice (mergându-se pâna la martiriu). De asemenea, se supraliciteaza identitatea pura iranaiana, opusa civilizatiei decazute a Apusului (fobie culturala determinata si de impresia colectiva ca sahul ar fi fost o marioneta în mâinile americanilor). Septembrie în Shīrāz se concentreaza pe durata unui an întreg, din septembrie 1981 pâna în septembrie 1982, o perioada de timp când efectele nefaste ale revolutiei ating apogeul. Oamenii sunt arestati, anchetati sumar si executati pentru motive aberante, ce combina, grotesc, politicul cu religiosul. În centrul povestii, se afla familia bijutierului evreu Isaac Amin care detine o afacere profitabila, în Teheran, pâna la debutul evenimentelor. Într-o dimineata de septembrie însa, inevitabilul se produce. Isaac este arestat si închis într-o puscarie sordida, unde umanitatea prizonierilor se esentializeaza, atingând palierele instinctualitatii primare. Acuzatia? Sionism, desigur. Pe lânga naratiunea lui Isaac, aflam si povestirile complementare ale celorlalti membri ai familiei Amin: Farnaz (sotia protagonistului), Shirin (fetita lui de noua ani) si Parviz (fiul - student la arhitectura în New York). Fiecare intermezzo epic reprezinta o „istorie mica” generata de convulsiile „istoriei mari”. Când, prin jocul ciudat al sortii, familia se reuneste temporar, decide, inspirat, sa abandoneze Iranul si sa treaca fraudulos granita. De-a lungul calatoriei riscante, tensiunea creste exponential. În epilog, Sofer („fictionalizata” în personajul Shirin) marturiseste: „La 12 septembrie 1982, /./app/ ne-am trezit în zori si ne-am îmbracat ca de obicei, iar apoi ne-am luat bagajele. Urma sa plecam din casa noastra din Teheran si sa ne îndreptam spre nord, pentru a fugi din tara, peste granita cu Turcia, cu ajutorul unor traficanti. /./app/. Aveam zece ani atunci. /./app/. Îmi amintesc ca mi-am asezat cu grija papucii sub un scaun, imaginându-mi cum aveau sa-i gaseasca acolo vecinii, saptamâni sau chiar luni mai târziu, dupa ce îsi vor da seama ca disparuseram. Va fi asemenea unei anchete a politistilor în casa în care fusese omorât cineva. Îmi imaginam cum niste straini urmau sa-mi inspecteze lucrurile, spunând - «Fetita asta colectiona pietricele si abtibilduri. Îi placea Micul print al lui Saint-Exupéry si a citit /./app/ fabulele lui La Fontaine.»” Cine nu are victime ale dictaturilor ar trebui, poate, sa-si cumpere. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
