Conceptul de activ prezinta o importanta cruciala pentru întelegerea si explicarea proceselor care se deruleaza în cadrul economiei. În general, un activ poate fi definit ca orice forma de pastrare a valorii sau ca un bun care are valoare pentru detinatorul acestuia într‐un proces de schimb. Activele pot fi clasificate în active reale si active financiare. Activele reale sunt bunuri corporale si necorporale (cladiri, terenuri, utilaje etc.) integrate în circuitul economic care genereaza pentru posesor venituri viitoare (profit, renta, chirie etc.) si care fac obiectul pietei schimburilor comerciale. Activele financiare constituie active a caror valoare nu depinde de forma fizica în care sunt încorporate drepturile, ca în cazul activelor reale, ci se concretizeaza în hârtii de valoare sau înscrisuri (înregistrari) în cont care confera detinatorilor drepturi asupra unor venituri prezente si viitoare (dobânzi, dividende, prime etc.). Desi diferentiate, activele reale si cele financiare sunt interconectate. Activele financiare sunt emise adesea în vederea dobândirii unor active reale, iar activele reale sunt, de regula, folosite pentru obtinerea veniturilor necesare platii obligatiilor catre detinatorii activelor financiare sau, altfel spus, servesc la generarea cash‐flow‐urilor pentru activele financiare. Mai mult, cele doua tipuri de active prezinta cel putin o trasatura comuna - asteptarile privind generarea unor cash‐flow‐uri viitoare pentru detinatorul lor. Anticipatia privind cash‐flow‐urile viitoare sta de altfel la baza unui proces foarte important, cel al evaluarii, care presupune determinarea valorii intrinseci sau a pretului unui activ financiar. Principiul fundamental al evaluarii este acela ca pretul unui activ financiar reprezinta valoarea prezenta a cash‐flow‐urilor asteptate, indiferent de natura activului financiar. Pentru a desemna activele financiare, în lucrarile de teorie financiara, dar si în practica pietelor financiare se utilizeaza o varietate de termeni: titluri financiare, valori mobiliare, contracte, produse financiare sau instrumente financiare, fara a se realiza întotdeauna o distinctie clara în privinta întelesului acestor termeni1. Activele financiare fac obiectul pietei financiare. Piata financiara poate fi definita ca locurile sau ansamblurile mijloacelor de comunicatii care faciliteaza vânzarea‐cumpararea activelor/instrumentelor financiare la preturi formate în functie de cerere‐oferta si determinate de factori economici, financiari, monetari, psihologici si tehnici. Piata financiara cuprinde toate institutiile si procedurile care faciliteaza transferurile de fonduri, atât pe termen scurt, cât si pe termen mediu si lung, de la entitatile excedentare catre entitatile deficitare, în schimbul instrumentelor financiare emise de acestea. Pietele financiare au o importanta majora în cadrul unei economii tinând cont de rolul pe care îl îndeplinesc în realizarea transferurilor de capital, în informarea si protejarea investitorilor si în stabilirea valorii instrumentelor financiare. În cadrul oricarei economii, piata financiara permite confruntarea cererii cu oferta de resurse financiare si, corespunzator, asigurarea finantarii entitatilor deficitare de catre cele ce detin fonduri disponibile pentru investitii. Functiile principale ale pietelor financiar sunt: atragerea economiilor populatiei; participarea persoanelor juridice si fizice la capitalul firmelor; facilitarea întâlnirii cererii si ofertei de capital; reorientarea si restructurarea sectoarelor economiei nationale; barometru al economiilor nationale si economiei mondiale. Importanta pietei financiare pentru o economie rezida în rolul sau semnificativ în finantarea firmelor si a statului. Astfel, pietele financiare faciliteaza colectarea capitalurilor temporar disponibile în economie si realocarea celor insuficient sau ineficient valorificate la un moment dat, ceea ce permite un transfer eficient de resurse banesti de la agentii excedentari la cei deficitari care pot sa‐i ofere o valorificare superioara. Piata financiara „are rolul liniei de mijlocasi din echipa de fotbal, de a asigura unitatea de actiune calificata dintre «înaintasi» â investitorii de capital care plaseaza fondurile în riscurile jocului economic, pe de o parte, si «aparatori» â antreprenorii‐manageri care apara cea mai buna rentabilitate posibila în conditiile de joc date”.2 1 Pentru o prezentare detaliata vezi Maria Prisacariu, Silviu Ursu, Alin Andries - Piete si instrumente financiare, Editura Universitatii „Al. I. Cuza”, Iasi, 2008 2 Stancu, I. - Finante. Piete financiare si gestiunea portofoliului. Investitii reale si finantarea lor. Analiza si gestiunea financiara a întreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 2002 Alin Andries este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
