De curând a încetat din viata Johannes Kramer, unul dintre cei mai importanti romanisti ai generatiei noastre. Textul de fata reprezinta un modest omagiu. Nascut în oraselul Bückenburg din Saxonia Inferioara, Johannes Kramer (25 octombrie 1946 – 19 decembrie 2023) si‑a însusit fundamentele culturii clasice greco-latine într‑un reputat liceu cu profil umanst din Mönchengladbach. A studiat apoi la Universitatea din Köln, urmând sectiile de Filologie clasica si de Romanistica, alegându‑si ca discipline de studiu limbile latina, greaca, franceza si olandeza. Imediat dupa absolvirea în 1971 a studiilor de baza, în anul 1972 si‑a sustinut teza de doctorat cu o tema din domeniul papirologiei eline, si anume editarea cu aparat critic a principalului manuscris al Comentariului la Ecleziast al lui Didim cel Orb, scriitor patristic din Alexandria secolului al IV‑lea. Papirologia greaca, adica studierea sistematica si editarea textelor direct dupa originalele lor manuscrise, a constituit una dintre preocuparile sale constante. În acest domeniu al papirologiei grecesti, a colaborat foarte strâns cu sotia sa Bärbel Kramer, la rândul ei o reputata papirologa. Potrivit traditiei si cutumelor universitare din Germania, examenul de abilitare (Gabilitare), necesar pentru a accede la o cariera universitara, trebuie sa aiba consistenta unui al doilea doctorat. Johannes Kramer a decis sa îsi completeze profilul stiintific de data aceasta cu o tema din sfera romanisticii, finalizând într‑un timp record o lucrare de pionierat, si anume o gramatica istorica a dialectului dolomitic al limbii reto-romane sau ladine, lucrare pe care a publicat‑o în anii 1977 si 1978 (Historische Grammatik des Dolomitenladinischen, vol. I‑II). Cariera universitara propriu‑zisa si-a început-o la Universitatea din Köln, ca asistent al romanistului Hans Dieter Bork, pentru ca în 1978 sa devina, la doar 33 de ani, profesor „plin” (Ordinarius) la Universitatea din Siegen, stabilindu‑se în cele din urma, începând cu anul 1996, la Universitatea din Trier. Dotat cu o putere de munca iesita din comun si cu o exceptionala sete de cunoastere, si‑a dedicat practic întreaga viata muncii de cercetare, publicând un numar foarte mare de lucrari care acopera orizonturi diverse, de la papirologia greco-latina, la istoria, lexicologia, etimologia tuturor limbilor romanice, de la italiana, franceza, spaniola si portugheza, cu un interes special pentru limbile romanice „mai mici”, reto‑romana, româna sau aromâna. Nu s‑a multumit cu studiul de biblioteca, ci a efectuat frecvente anchete lingvistice în zone dialectale mai putin cunoscute, precum Alpii Dolomitici sau Peninsula Balcanica. Ca lingvist, a reflectat si asupra problemelor interferentelor lingvistice, în special asupra problematicii bilingvismului si a interferentelor dintre limbi (creolistica). Mentionez câteva titluri dintr‑o lista mult mai consistenta: Deutsch und Italienisch in Südtirol (1981), Glossaria bilinguia in papyris et membranis reperta (1983), Zweisprachigkeit in den Benelux-Ländern (1984), Strassennamen in Köln zur Franzosenzeit (1794–1814), (1984), English and Spanish in Gibraltar (1986), Etymologisches Wörterbuch des Dolomitenladinischen (8 volume, 1988–1998), Das Französische in Deutschland. Eine Einführung (1992), Einführung in die hebräische Schrift (împreun cu Sabine Kowallik, 1994), Die Sprachbezeichnungen Latinus und Romanus im Lateinischen und Romanischen (1998), Glossaria bilingua altera (2001), Iberoromanische Kreolsprache Papiamento. Eine romanistische Darstellung (2004), Vulgärlateinische Alltagsdokumente auf Papyri, Ostraka, Täfelchen und Inschriften (2007), Troubadourdichtung. Eine dreisprachige Anthologie mit Einführung, Kommentar und Kurzgrammatik (împreuna cu Christine Felbeck, 2008), Italienische Ortsnamen in Südtirol. Geschichte – Sprache – Namenpolitik/ La toponomastica italiana dell'Alto Adige. Storia – lingua – onomastica politica (2008), Von der Papyrologie zur Romanistik (2011), Kleines etymologisches Wörterbuch Papiamento-Deutsch, Deutsch-Papiamento (2013), Etymologische Studien zum Papiamento (2015), Romanisch und Germanisch in Belgien und Luxemburg (2016). Devotamentul pentru stiinta al lui Johannes Kramer se reflecta si în eforturile altruiste pe care le‑a depus în editarea (împreuna cu Wolfgang Dahmen), a publicatiei Balkan‑Archiv, cu aparitie anuala începând din anul 1976. În cei peste 40 de ani de aparitie neîntrerupta, spatiul generos al acestei publicatii a adapostit numeroase studii, articole, note si recenzii referitoare la româna, aromâna, aromâna si istroromâna, scrise inclusiv de specialisti români. Tot împreuna cu Wolfgang Dahmen, Johannes Kramer a realizat si tiparit, între altele, si un atlas lingvistic al aromânei (Aromunischer Sprachatlas, vol. I - 1985, vol. II - 1994). De Wolfgang Dahmen, cunoscutul romanist, titular decenii bune al catedrei de românistica de la Universitatea „Friedrich Schiller” din Jena, Johannes Kramer a fost legat printr‑o admirabila prietenie. Desi diferenta de vârsta dintre cei doi nu era decât de 4-5 ani, Wolfgang Dahmen l‑a considerat pe prietenul sau un veritabil mentor. Prin Wolfgang, cu care m‑am împrietenit la începutul anilor ’90, am putut sa îl cunosc personal pe Johannes Kramer. În întâlnirile repetate prilejuite de diferitele conferinte sau colocvii stiintifice la Jena, la Münster sau în alte parti, l‑am putut cunoaste mai îndeaproape. Relatiile dintre noi au devenit mai apropiate în mai 1999 când, la sfârsitul unui colocviu la care ma invitase la Trier, Johannes Kramer mi-a propus sa mai ramân înca 2 zile, împreuna cu Wolfgang, pentru a vizita, ghidati de el, stravechea cetate romana Augusta Treverorum, rezidenta imperiala romana în secolele III‑IV si sediu al celui mai vechi episcopat din Germania. Ca supliment, Johannes ne‑a oferit si o vizita de o zi la Luxemburg, cetate printre ale carei bastioane stravechi ne‑a îndrumat cu gratie si eficacitate. De o modestie aproape excesiva, politicos si amabil totdeauna si cu toata lumea, se arata oricând dispus sa te ajute cu ceva, sa îti împartaseasca, fara morga si emfaza, câte ceva din uluitoarea sa stiinta de carte. Poliglot din vocatie (pe lânga latina si greaca, limbile sale de predilectie, vorbea fluent franceza, italiana, spaniola, portugheza, engleza si olandeza), se arata încântat sa i se vorbeasca româneste, limba pe care reusea sa o vorbeasca si el însusi binisor. Avea o cunoastere întinsa si nuantata a istoriei limbii române si a culturii românesti în general si nu se sfia sa îsi exprime, cu delicatete, dezacordul fata de unele interpretari sau pozitii eronate sau excesive, minate de discursul „patriotic” promovat de propaganda oficiala, cu privire la momente din etnogeneza româneasca sau din evolutia istorica a românilor în Evul Mediu timpuriu. Am avut cu el chiar o mica polemica amicala, cautând sa îl conving despre necesitatea transcrierii vechilor scrieri românesti din grafia chirilica a secolelor XVI‑XIX în grafia latina moderna. Ca filolog clasic si papirolog, era de parere ca editiile cu adevarat stiintifice de texte vechi trebuie sa pastreze grafia originala. Cum ar arata, se întreba, o editie din Homer, una a Bibliei gotice a lui Wulfila sau una a Vechiului Testament cu textul transcris în litere latinesti si nu cu alfabetele originale, grecesc, gotic sau ebraic? Argumentul meu principal era de ordin pragmatic. Fara transcriere în grafia actuala, toata literatura româneasca veche, de la Coresi si Grigore Ureche pâna la Ioan Budai Deleanu si Ienachita Vacarescu ar fi inaccesibila publicului larg românesc. Am convenit pâna la urma ca, pe lânga textul transcris din chirilica în grafia actuala, editiile stiintifice de texte vechi trebuie sa includa si o reproducere anastatica a manuscrisului sau a tipariturii originale. Mai am un motiv personal de recunostinta postuma fata de marele erudit care a fost Johannes Kramer. Preocupat de la o vreme de opera lui Erasmus din Rotterdam, am fost surprins si înduiosat sa constat ca scrierea care ma intereseaza cel mai mult a marelui umanist, dialogul despre rostirea corecta a limbilor greaca si latina (De recta Latini Graecique sermonis pronuntiatione dialogus) nu beneficiaza decât de o singura versiune într‑o limba moderna, si anume cea în limba germana, publicata în 1978 de Johannes Kramer, împreuna cu originalul latinesc si cu un aparat critic bogat. Cu acest excelent instrument la îndemâna, sarcina mea de a încerca o traducere în limba româna este mult usurata. Rândurile de mai sus nu reprezinta decât o modesta si pioasa evocare a memoriei unui învatat pe care am avut privilegiul sa îl cunosc. L‑am rugat pe Wolfgang Dahmen, cel mai apropiat prieten si colaborator al regretatului Johannes Kramer, sa scrie un veritabil si competent necrolog. Sper ca în spatiul rubricii de fata sa adapostesc în curând acest text. Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
