Pentru cei care depind de gândirea magica, locul, ora si ziua nasterii au un caracter special. Sunt oameni care cred ca jocurile astrale ale horoscopului le predefinesc destinul si modul de a trai. Si Mircea Eliade facea parte din aceasta categorie si e surprinzator cum a promovat toata viata o data a nasterii falsa. Pe 24 martie 1953, aflat în exil la Paris unde complicii români ai Armatei Rosii, de ocupatie, îi blocasera cariera universitara propusa de Georges Dumézil, Mircea Eliade începe sa-si scrie o autobiografie spirituala pentru a-si limpezi sursele gândirii si evolutia sa stiintifica în mars fortat, epuizant, în interiorul unei discipline aproape necunoscuta atunci: istoria ideilor religioase. Inevitabil, aceasta rememorare a început cu datele sale civile, cu ziua, luna si locul nasterii. Astfel încât primul paragraf al acestui fragment autobiografic, dezvoltat mai apoi într-un manuscris mai larg numit „Mansarda” (care va fi publicat în exil, la Madrid, în colectia „Destin”, îngrijita de George Uscatescu, în 1966), reluat si la începutul volumului de „Memorii”, suna asa: „M-am nascut la Bucuresti, la 9 martie 1907 (25 februarie, pe stil vechi!). Fratele meu, Nicolae Remus, se nascuse cu un an mai înainte, iar dupa patru ani a venit pe lume Cornelia1. Tatal meu era moldovean din Tecuci si, înainte de a-si schimba numele în Eliade, se numise Ieremia. Dictionarul francez-român pe care l-am folosit tot timpul liceului era semnat Gheorghe Ieremia” (Memorii, ed. 2004: Humanitas, p.9). Acest simplu pasaj introductiv e plin de inexactitati: fratele se nascuse de fapt în 1905, tatal se numea în actele regimentului Eremia Gheorghe (pronuntia moldoveneasca, calchiata dupa slavona, era cu „ie”, ca în cazul lui „Eltîn”), iar în ceea ce priveste ziua si luna nasterii iata ce spun actele, mai precis Registrul Starii Civile a municipiului Bucuresti/ nascuti/ 1907/ Anexa I, la nr. 1596 din 1 martie 1907: „Gheorghe-Mircea Eliad, nascut pe 28 februarie, la ora 5 a.m., fiul lui Gheorghe si al Janei [nascuta Stoenescu] în Bucuresti, pe strada Melodiei nr. 12”. C. Popescu-Cadem, primul care a publicat, înca din 1984, data corecta explica si ce e cu acel Eliad din actul de nastere: e o ortografiere eronata a functionarului Starii Civile datorata mentiunii ca atare a tatalui (Eliad Gheorghe), locotenet în regimentul nr. 9 Râmnicu Sarat, în Anuarul Armatei din acel an. Ulterior aceasta forma a fost corectata în Eliade3. De unde atunci 9 martie, data care apare pe absolut toate documentele de identitate din exil si chiar pe piatra sa de mormânt? Caci, chiar daca ar fi sa aplicam irationala regula a conversiei datei corecte la calendarul gregorian (aplicabil abia dupa 1 aprilie 1919 devenit, prin lege, 14 aprilie 1919), pe „stil nou”, am avea, evident, 13 martie 1907 ca data a nasterii. De ce 9 martie, mai ales la documentele din exil când Mircea Eliade era deja matur, savant responsabil si e greu de crezut ca nu stia data exacta a nasterii chiar daca atunci a fost declarat la Starea Civila de un vecin, prieten de familie (Niculae Dragicescu), tatal sau fiind la unitate, în Râmnicu Sarat? Caci originalele actelor sale de identitate aflate în colectiile speciale ale Bibliotecii Regenstein a Universitatii din Chicago (la fondul personal „Mircea Eliade Papers”) sunt fara echivoc în privinta numelui, a datei si a locului nasterii „Eliade Mircea, nascut pe 9 martie 1907 în Bucuresti, România”. Sunt date existente pe Certificatul de Apatrid, Refugiat Politic, emis la Paris si reînnoit la fiecare patru ani, pâna pe 14 iulie 1970 când, în urma cererii sale, Statele Unite ale Americii îi acorda Certificatul de Naturalizare si Cetatenia americana, prin actul nr. 9307677/1970 al U.S. District Court. Aceleasi date (09 MAR 07) le regasim si pe ultimul sau pasaport, nr. 021449444, emis la 13 mai 1985 de U.S. Passport Agency din Chicago. Nu stiu cum aratau documentele de identitate ale lui Eliade înainte de a renunta la cetatenia româna scârbit de malversatiunile facute de agentii nazismului rosu din tara care, în numele revansei fata de simpatiile sale legionare, l-au împiedicat, pe 3 decembrie 1947, prin ambasadorul Stoilov, sa obtina bursa si pozitia de cercetare care i-ar fi deschis cariera în mediul academic parizian. Ar fi interesant de verificat în arhiva M.A.E., dosarul de angajare datorat lui Constantin C. Giurascu, Ministrul Propagandei în 1940, care îl trimite la Londra pentru a-l scoate din cazanul fierbinte al luptelor politice, pentru a vedea daca pe pasaportul diplomatic erau aceleasi date sau erau cele existente legal în certificatul sau de nastere: adica numele Gheorghe-Mircea si data de 28 februarie/ eventual 13 martie daca acceptam ca fiind rationala conversia automata la calendarul gregorian. În exil, ca refugiat politic si asumat apatrid a declarat pe proprie raspundere, evident, ce a vrut, iar toata literatura autobiografica pe care a lasat-o posteritatii e scrisa în aceasta perioada, desigur, astfel încât ea sustine si întareste varianta aleasa de autor. Dar de unde si pâna unde 9 martie? Într-un text celebru scris de Ioan Petru Culianu, cel mai important discipol al lui Eliade (care însa s-a si distantat de magistru), savantul american de origine româna (ca ma tem ca asta este formularea corecta în ceea ce-l priveste, chiar daca „visa în limba româna” si a scris literatura numai în limba materna) este numit un mare mistagog. Nu un „mincinos” cum grosier s-ar putea interpreta, ci un creator de mistere, un gânditor care da o dimensiune mai înalta cotidianului, gonflându-l spiritual si mistic. Trebuie totusi spus ca aceasta perspectiva subtila prin care Culianu dadea un raspuns rafinat tehnicii lui Eliade de a ascunde si a altera realul prin diverse artificii teoretice („camuflajul sacrului în profan” s.a.), o perspectiva asumata de Eliade pâna în amurgul vietii sale (vezi consideratiile sale finale despre incendiile periodice, ritualice si purificatoare, ale bibliotecii personale!) este diferit interpretata de cei care îl citesc doar prin grila unor angajamente politice de tinerete. Acestia vad în multe dintre textele sale literare („Nunta în cer”, „Un om mare” sau „Noaptea de sânziene”) un mesaj codat prin care perpetueaza simpatiile sale codreniste, iar în toata „mistagogia” sa doar o omeneasca grija de a ascunde un trecut inavuabil. Eliade spune undeva ca ziua de 9 martie, Ziua Tuturor Sfintilor (a celor 40 de martiri pentru credinta) este un semn pentru el, un savant care nu are un nume crestin (desi Registrul Starii Civile zice altceva!), un om preocupat mai curând de morfologia ideilor religioase, decât de practica religioasa propriu-zisa a credinciosului. De aceea, cred, ca a vrut sa fie nascut în aceasta zi care „i se potrivea mai bine” decât cea adevarata. Ce mai e, în fond, adevarul pentru un om atent cu propria posteritate si care a avut grija sa lase în urma o multime de semne criptice despre sine însusi, o multitudine de identitati simbolice ca un dibaci mistagog. Ca sa nu-l înghita uitarea, cât timp ramâne controversat. 1Mama profesorului Sorin Alexandrescu 2Pentru curiosi, vezi AICI 3Vezi articolul „Mircea Eliade - completari si rectificari biografice” în C. Popescu-Cadem, Document în replica, Buc. : Ed. Biblioteca Bucurestilor, 2007, pp.281-290 Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
