La recenta aniversare, pe 24 ianuarie 2023, a Unirii Principatelor Române, s-au trezit (în deja „buna” traditie woke!) unii sa puna sub semnul întrebarii prezenta Parintelui Mitropolit Teofan al Moldovei si Bucovinei pe scena din Piata Unirii, la momentul discursurilor festive. Motivul? „Biserica Ortodoxa s-a opus Unirii Principatelor”. Dovada? Participarea Mitropolitului Moldovei Calinic Miclescu (1822-1886) la o manifestatie antiunionista din 3 aprilie 1866, adica la aproape doua luni de la abdicarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pe 11 februarie 1866, în timpul Locotenentei Domnesti! Nu poti extrapola un episod nefericit, un moment de ratacire într-un context extrem de tulbure, acuzând toti clericii de atunci de „antiunionism”. De altfel, cel care a devenit, ulterior, Principe al României, Carol I, a trecut repede peste acest incident si l-a sprijinit pe Mitropolitul Calinic Miclescu pentru a ajunge Mitropolit Primat (1875-1886) si chiar Presedinte al Senatului (pe 11 aprilie 1876). Care a fost, totusi, implicarea reala a Bisericii Ortodoxe în actul Unirii din 24 ianuarie 1859? Ar fi de ajuns sa evocam un moment extrem de edificator, anume faptul ca Mitropolitul ortodox Nifon Rusaila a fost cel care a anuntat, la Bucuresti, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza si l-a proclamat Domnitor (si) al Tarii Românesti. Dar sunt foarte multe alte informatii care arata sprijinul entuziast al Bisericii pentru Unire. Parintele Marian Timofte, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, într-o postare pe contul sau de Facebook din 26 ianuarie 2023, vine cu o replica în care descrie implicarea fara echivoc a clerului ortodox în sprijinirea idealului national al Unirii. Cu bunavointa sa, am sa redau mai jos informatii istorice de netadaguit care explica, între altele, si de ce anume, la momentele aniversare din 24 ianuarie, reprezentantul Bisericii Ortodoxe, adica Mitropolitul de la Iasi, nu poate sa stea altundeva decât la loc de cinste: «În Tratatul de la Paris (semnat la 30 martie 1856), s-a hotarât sa se aleaga câte un divan ad-hoc în Tara Româneasca si în Moldova, în care sa fie reprezentate toate clasele sociale si prin care sa se arate puterilor europene care sunt dorintele românilor. Atât în faza de pregatire a alegerilor pentru divanuri, cât si în momentul de gratie din ianuarie 1859, Biserica Ortodoxa a fost alaturi, prin majoritatea slujitorilor, de multi alti români care au dorit Unirea Principatelor. Concret, în perioada 1856-1858 sunt foarte multe argumente referitoare la consecventa cu care majoritatea ierarhilor, preotilor si monahilor si-au exprimat fara echivoc optiunea pentru Unire. Chiar în timpul desfasurarii lucrarilor tratatului de la Paris, arhimandritul Neofit Scriban publica la Iasi brosura intitulata „Unirea si neunirea Principatelor Române”. Aceasta lucrare scrisa pe fondul unei trairi coplesite de simtaminte patriotice, arata ca dezbinarea sau neunirea loveste si Biserica si natiunea româna. Sublinia ca românii au avut mult de suferit traind despartiti: „Prin unire lucrurile mici cresc, iar prin neunire se darapana... Natiile care s-au unit au crescut si s-au fericit”. Brosura arhimandritului Neofit Scriban a contribuit esential în acei ani la dezvoltarea sentimentelor si a atitudinilor unioniste ale moldovenilor. Pentru aceasta a fost criticat de un fost ministru al cultelor (Grigore Ghica), care era un antiunionist convins, într-o scriere „Despre chestia zilei”. Parintele Neofit Scriban a dat o replica printr-o alta brosura „Foloasele Unirii Principatelor” prin care a adus argumente ca doar prin Unire se poate ajunge la prosperitate economica, la o buna organizare administrativa si la conditii prielnice manifestarilor culturale. Alt slujitor al Altarului, arhimandritul Melchisedec Stefanescu, rectorul Seminarului din Husi, a rostit în ziua de 29 iunie 1856, în catedrala episcopala, un puternic cuvânt de învatatura publicat apoi, prin care afirma raspicat ca Biserica se roaga mereu pentru unirea tuturor: „Cel ce fuge de unire – spunea el – merge în contra progresului, în contra învataturii lui Hristos... Vrem sa dam mâna cu fratii nostri, ca toti, cu o gura si cu o inima, sa marim pe Dumnezeu si sa lucram mântuirea patriei noastre sa gustam si noi fericirea de care se bucura natiile civilizate”. Atât în Moldova, cât si în Tara Româneasca, s-au constituit comitete unioniste care si-au propus sa arate fiilor neamului consecintele binefacatoare ale Unirii. Între membrii acestor comitete erau si multi clerici, unii dintre ei slujitori remarcabili ai Bisericii: la Iasi, iconomul Ion Bobulescu; la Dorohoi, arhimandritul Victorin Lemeni si iconomul C. Butureanu; la Manastirea Neamt, staretul carturar Arhim. Dionisie Romano (viitor episcop la Buzau), ieromonahul Ghenadie Popescu – rectorul Seminarului, duhovnicul Andronic si multi altii; la Roman, loctiitorul de episcop Nectarie Hermeziu, protopopul D. Matcas s.a.; la Tecuci protopopul Ghe. Dumitriu, tatal scriitorului Calistrat Hogas. Lista poate continua cu numele unor ierarhi care au sustinut Unirea cum ar fi: Arhiereul Filaret Scriban, Arhiereul Calinic Hariupoleos (Miclescu), Arhiereul Marchian de la Cosula, Arhiereul Ghenadie Sendrea si altii. În Tara Româneasca amintim doar de mitropolitul Nifon Rusaila, de Episcopul Buzaului Filotei si de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, care era episcop al Râmnicului, de arhimandritii Dionisie Maldarescu, Ioasaf Snagoveanul, de protosinghelul Veniamin Catulescu, de protopopul Iancu Sachelarie, de preotii Ilie Beceanu, Vasile Serea si lista poate continua. În Moldova, mitropolitul Sofronie Miclescu a fost rezervat o perioada, în care i s-a spus de catre antiunionisti ca Moldova va deveni doar o episcopie,în eventualitatea Unirii. Însa, dupa o discutie cu consulul francez de la Iasi, s-a lamurit si a încurajat miscarea unionista. Toti ierarhii din cele doua principate au îndemnat preotii sa sustina Unirea si sa adauge ectenii cu cereri speciale pentru Unire. În ianuarie 1859, cei doi mitropoliti – de la Iasi si de la Bucuresti – au prezidat adunarile elective în care a fost ales Al.I. Cuza Domnitor. Alegerile au fost precedate de câte un Te Deum, la finalul caruia mitropolitii au subliniat înca o data importanta Unirii.»
