Vazând usurinta cu care a reusit sa devina stapânul unei republici, si vazând si faptul ca toti cei implicati au tot interesul sa pastreze secretul acestei tranzactii, miliardarul Gog se gândeste la faptul ca si „alte natiuni mult mai întinse si mult mai puternice” au ajuns prin tranzactii oculte pe mâinile unor trusturi financiare straine. Barbar si ignorant, dar posedând un „simt pentru cele mai perverse ideologii” - cum îl caracterizeaza autorul, Gog, personajul lui Giovanni Papini, din romanul cu acelasi titlu, aparut în 1931, este bântuit de tot felul de ifose si nelinisti ancestrale; banul pentru el fiind doar un instrument pentru satisfacerea unor capricii, cum ar fi cunoasterea de sine. Îmbracat în verde deschis, Gog arata ca arlechin. Papini îl descrie astfel: „Înalt, dar rau facut, n-avea un fir de par pe cap: nici par, nici sprâncene, nici mustati, nici barba. Un bot inform de piele goala, cu excrescente rosiatice. Fata îi era foarte larga, cu tenul întunecat, aproape violet. Un ochi parea albastru ca cerul, batând în cenusiu; celalalt aproape verde, cu dungi galbene, de baga...” Gog are o origine umila. Tatal sau e probabil un aventurier arian ratacit pe una din cele 137 de insule ale arhipelagului Hawai, ce arata ca un sirag de perle aruncate în Pacific, iar mama lui o keiki o ka aina, adica o fiica a insulelor. Indiferent ce meserie practica, banii se lipesc de Gog ca de un magnet. El e un prestidigitator, un magician al tranzactiilor financiare de tot felul. Fapt care-i permite sa devina unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Poate chiar cel mai bogat. Banii îi confera libertatea de miscare de care avea nevoie pentru a-si satisface toate poftele si toate capriciile. Descrierea aceasta ne aminteste de Bulgakov. Gog e un Woland, un Woland ceva mai pamântean, care bântuie prin lume, facând tot fel de combinatii si scamatorii, calatorind prin locurile cele mai pitoresti si initiindu-se în misterele unei civilizatii aflate în declin. Bestial prin origine si prin educatie, Gog doreste „sa-si procure toate formele epicureismului cerebral al timpurilor noastre”, observând îndeaproape maladiile secrete, prezente si viitoare, ale civilizatiei umane. Referitor la Gog, în Apocalipsa lui Ioan se spune urmatoarele: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat si va iesi din temnita lui ca sa însele neamurile, care sunt în cele patru colturi ale pamântului, pe Gog si pe Magog, ca sa-i adune pentru razboi. Numarul lor va fi ca nisipul marii.” Multi din cercetatorii Bibliei au vazut în Gog un reprezentant al Satanei sau chiar pe însasi Satana care - dupa 1000 de ani de detentie ispasita în abis - va veni cu ostile sale de demoni sa nimiceasca pamântul. Atunci, lasa sa se înteleaga Biblia, va veni un timp în care toate natiunile pamântului vor fi implicate în atacul final asupra omenirii, declansând Armaghedonul. Comparând diferitele pasaje ale textelor sacre ce sunt legate direct sau indirect la Apocalipsa, putem trage concluzia ca numele lui Gog si al lui Magog se refera la o coalitie de natiuni condusa de un „rege al Nordului”. Personajul lui Papini poate fi interpretat si într-un sens, si în altul. Numele sau e de fapt Goggins, dar toti îi spun Gog. Si acest diminutiv îi confera lui Gog o forta de persuasiune demonica, dublata de o aura apocaliptica. Gog poseda o bogatie imensa, o bogatie de care poate dispune dupa pofta inimii. Apropiindu-se de amurgul vietii, el îsi permite, printre altele, luxul de a-si satisface toate capriciile si utopiile, inclusiv capriciul de a-si cumpara o republica. „Ocazia era buna si afacerea s-a încheiat în câteva zile.” Tezaurul republicii era gol. Presedintele si guvernul sau, compus din oamenii de încredere, alesi dupa criteriul obedientei, erau îngrijorati din pricina tulburarilor ce puteau sa apara în tara. „Virasem un numar oarecare de milioane de dolari republicii si, în plus, fixai Presedintelui, tuturor ministrilor si secretarilor lor o leafa dubla fata de cea pe care o primeau de la stat.” Drept recompensa, magnatul primeste drept garantie, „fara ca poporul sa stie, vamile si monopolurile”. În afara de aceasta, presedintele si membri guvernului îi ofera, printr-un act secret, „controlul vietii întregii republici”. Dupa aceasta neobisnuita tranzactie, în care tara încape pe mâna unui strain, viata decurge, în aparenta, în mod obisnuit. Presedintele îsi exercita atributiile. Camerele functioneaza si ele ca si înainte de tranzactie, iar cetatenii îsi duc traiul lor obisnuit având impresia ca tara lor este „autonoma si independenta si ca de vointa lor depinde mersul lucrurilor”. „Mâine pot sa dau ordin - gândeste Gog - sa închid parlamentul, o reforma a constitutiei, dublarea taxelor vamale, alungarea imigrantilor. As putea, daca mi-ar face placere, sa dau pe fata tratatele secrete ale camarilei de la putere si sa fac sa cada guvernul, de la presedinte pâna la ultimul secretar.” Ba mai mult decât atât, îsi spune el, „nu mi-ar fi imposibil sa împing tara pe care o am în mâini sa declare razboi uneia din republicile vecine”. Vazând usurinta cu care a reusit sa devina stapânul unei republici, si vazând si faptul ca toti cei implicati au tot interesul sa pastreze secretul acestei tranzactii, miliardarul Gog se gândeste la faptul ca si „alte natiuni mult mai întinse si mult mai puternice” au ajuns prin tranzactii oculte pe mâinile unor trusturi financiare straine. Scrisa în primele decenii ale secolului XX, satira lui Papini pare mai actuala ca oricând. „Am banuieli sigure, afirma Gog, ca alte tari sunt în mod inevitabil guvernate de mici comitate de regi invizibili, cunoscuti numai de oamenii lor de încredere, care continua sa joace rolul de sefi de stat legitimi.” În aceeasi cheie a initierii în misterele tenebroase ale istoriei umane trebuie citit si capitolul O vizita la Lenin. În viziunea lu Papini, Lenin e un personaj malefic, care nu se deosebeste prea mult de Gog. Gog si Lenin sunt ca doi frati siamezi. Înfatisarea lui Lenin, aflat în suferinta, e grotesca, liniile portretului sau sunt expresioniste. „Fui primit de sotia sa (Nadejda Krupskaia, n.n.), care ma privi asa cum privesc infirmierele pe un bolnav care intra în sala lor. Gasii pe Lenin pe un mic balcon, sezând la o masa mare, acoperita cu foi vaste de desen. Îmi facu impresia unui condamnat, caruia i se permite, în ultimele ore pe care le mai are de trait, sa-si piarda timpul în pace, cu fleacuri. Capul sau foarte cunoscut, de tip mongol, parea taiat din brânza veche si uscata: teapan si totusi molatic. Între buzele lui respingatoare se vedeau doua rânduri sinistre de dinti, ca ai unui cap de mort. Craniul sau, lung si gol, facea impresia unei urne barbare, taiata din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni si inchizitori de pasare de prada stau pitulati îndaratul pleoapelor însângerate. Mâinile sale se joaca neglijent cu un creion de argint; se vedea ca fusesera groase si puternice, mâini de mujic, dar aspectul lor descarnat anuntau apropierea mortii. Nu voi uita niciodata urechile lui de fildes lustruit, întinse în afara pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, înainte de linistea cea mare...” Ca sa-i intre în gratii, Gog lauda faptele lui Lenin, înfaptuirea revolutiei. Zâmbind obosit, Lenin însa nu-i împartaseste entuziasmul: „Totul era facut înainte de a veni noi. Strainii si imbecilii presupun ca s-a creat ceva nou. Eroare de burghezi orbi”, exclama el. Dupa care adauga: „Bolsevicii n-au facut altceva decât sa adopte, dezvoltându-l, regimul instaurat de tari si care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spânzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi.” Lenin marturiseste ca Marx - „un burghez calare pe statisticile englezesti”, cu „creierul îmbibat de bere si hegelianism” - nu a fost decât un instrument pentru a ajunge la putere, iar revolutia ruseasca, o dezmintire a teoriilor marxiste legate de stat. „Oamenii, domnule Gog, spune Lenin, sunt niste salbatici fricosi, care trebuiesc stapâniti de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbarie, literatura, filozofie si alta muzica, pentru folosul nerozilor...” Visul lui Lenin este, dupa cum marturiseste singur, sa transforme Rusia într-o imensa închisoare si aceasta fiindca „închisoarea îi fereste pe oamenii liberi de multe riscuri si neplaceri”. Individul, mai adauga el, e ceva ce trebuie suprimat. „E o inventie a acelor pierde-vara greci si a închipuitilor germani.” Cine va rezista uniformizarii, spune Lenin, va fi extirpat ca o tumoare din organismul social. Pentru Lenin, taranii sunt simbolul înapoierii. Caci ei reprezinta tot ce uraste Lenin mai mult: „trecutul, ereziile si maniile religioase”. De aceea, Lenin vrea sa-i stearga de pe suprafata pamântului. Taranii, proroceste el, vor fi masacrati. Iar ogoarele patriei îngrosate cu sângele lor si transformate în laboratoare, pentru producerea pe calea chimica a alimentelor. În viziunea lui, natura reprezinta „o rusine preistorica”, pe care noua omenire ar trebui s-o arunce la gunoi. Nichita Danilov este scriitor si publicist
