Respins pe toate planurile, tânarul Gh. Ivanescu mai face o ultima încercare de a convinge, scriindu‑le câte o scrisoare domnisoarei Viorica, mamei si tatalui acesteia. Disperat, ranit de respingerea brutala a domnisoarei Viorica Balan si a onorabilului ei parinte, la capatul puterilor, fragilul învatat si glorie nationala in spe, face o ultima încercare de a convinge, redactând trei scrisori separate, una catre Viorica, alta catre mama ei, doamna Balan, si alta catre domnul profesor N. Balan, directorul laboratorului de medicina legala al Universitatii, patriarhul si stapânul de necontestat al familiei. Toate cele trei scrisori sunt impecabile ca grafie, ortografie, stil si compozitie. Iritat si disperat, dar încercând din raspuneri sa se stapâneasca si sa se mentina între limitele deferentei formale si ale bunului simt, pasionatul pretendent la mâna domnisoarei Balan reia teme din pledoariile anterioare. Sunt mentionate cât se poate de explicit, la limitele suportabilului pentru firile mai „simtitoare”, meritele de cercetator stiintific deja dovedite de postulant, perspectivele unei cariere stralucite, aprecierile profesorilor si, mai ales, promisiunea solemna ca îsi va sustine teza de doctorat cât se poate de curând. Istoria ne este cunoscuta. Suntem catre sfârsitul anului 1941, sustinerea lucrarii de doctorat a lui Gh. Ivanescu va mai întârzia înca vreo 4 ani. În fotografia de mai jos, reproduc coperta acestei lucrari de doctorat, publicata, în regim de urgenta, în interiorul BIFR (Buletinul Institutului de Filologie Româna „A. Philippide”), dar si ca separatum. Este, de fapt, un tom voluminos, de peste 400 de pagini, atestând o excelenta cunoastere a subiectului si cu multe interpretari personale! Am reeditat în 2012 acest tom important, Problemele capitale ale vechii române literare. Întorcându‑ne la tempus narrationis, sa remarcam mai întâi apelul smerit la empatia materna cu care George se adreseaza doamnei Balan. Implorarile ar fi miscat si un suflet de gheata! Nu vom sti însa niciodata cum va fi primit mama tinerei fete acest mesaj disperat si de o sinceritate absoluta. Fara mentionarea datei, scrisoarea adresata de junele învatat doamnei Balan este pusa în acelasi plic pregatit pentru profesorul Balan, dar scrisa pe o foaie separata: Mult stimata Doamna, Va rog foarte mult si pe Dumneavoastra sa-mi ascultati rugamintile pe care le fac mai sus si sa-mi redati în felul acesta linistea sufleteasca de care am nevoie pentru a-mi lua doctoratul si pentru întreaga munca ce ma asteapta. Va rog sa credeti în curatia sufletului meu si în aspiratiile mele catre o viata ideala. Îngaduiti domnisoarei sa-mi arate si ea mie sentimentele de care o cred însufletita si toata întelegerea ei, si, în cazul în care d‑l Profesor nu gaseste alta cale pentru a‑mi raspunde la aceasta scrisoare, îngaduiti sa o întîlnesc marti dimineata si sfatuiti-o sa vie ea însasi la mine atunci cînd o voi întîlni. Va marturisesc ca am nevoie de aceste lucruri, daca tineti sa am si eu o viata mai fericita, cel putin de azi încolo. Va mai rog foarte mult sa‑l rugati pe domnul Profesor sa nu se opuna rugamintilor mele. Va rog sa primiti respectuoase sarutari de mîna si expresia respectului si devotamentului meu. Gheorghe Ivanescu În acelasi plic sobru si elegant, pe care l‑am gasit sigilat - asadar neexpediat! - se afla si o ultima pledoarie adresata tatalui. Tonalitatea este sobra, dar cererile sunt clare si argumentele ferme. 21 ianuarie 1942 Mult stimate Domnule Profesor, Va scriu si acuma pentru ca, cu toate cele ce s’au întîmplat, n’ati produs înca un fapt care sa ma desparta pentru totdeauna de domnisoara Viorica si de Dumneavoastra si pentru ca, dupa ce timp dupa un an si jumatate am crezut cu cea mai mare tarie ca ma voi uni pentru totdeauna cu domnisoara Viorica, nu pot sa renunt asa de usor la acest gînd. N’ati vrut sa dati niciun raspuns scrisorii mele de la 8 ianuarie, prin care va rugam sa’mi comunicati cînd pot veni la dumneavoastra pentru a va vorbi unele lucruri. Astazi vin sa va afirm din nou convingerea mea ca domnisoara Viorica este însufletita pentru mine de sentimentul care trebuie sa stea la baza unei casnicii si va rog din toata inima sa încuviintati casatoria mea cu domnisoara Viorica. Dupa aproape un an de zbucium, pe care eu l’am dorit altfel, va rog sa ma credeti ca’mi vine foarte greu sa mai ramîn în starea de astazi si, daca într’adevar si Dumneavoastra si domnisoara Viorica tineti la mine si vreti sa’mi dovediti aceasta, va rog foarte mult sa nu ma mai tineti departe de Dumneavoastra. La vîrsta mea si la planurile mele de viata, mi s’ar cere sa nu mai am o viata umbrita de dureri si amaraciuni, mai ales din acelea care prin vointa oamenilor se pot înlatura. E un lucru care n’ar mai trebui sa întîrzie, dat fiind imensitatea materialului si sa o spun eu singur, însemnatatea celor ce voi discuta acolo. Avînd posibilitatea sa stau în 1934 - 1935 la Paris, si în 1935 - 1937 la Roma, cum de altfel stie domnisoara si desigur si Dumneavoastra, am putut sa ma ocup cu problemele fundamentale ale lingvisticii si ale filozofiei, spre care ma îndreptase unii din profesorii mei de la Iasi, Philippide si Iordan, si mintea mea, si am putut sa le solutionez în majoritatea cazurilor altfel decît au fost solutionate pîna astazi, si cred ca mai just, de multe ori chiar definitiv. Acum ma asteapta munca enorma pentru comunicarea publica a acestei creatii si pentru recunoasterea valorii ei, munca ce apasa asupra mea ca o datorie neîmplinita. Va trebui sa redactez pe de o parte definitiv lucrarile de lingvistica si pe de alta sa’mi expun în articolele de revista conceptia mea filozofica (tocmai de aceea m’am hotarît sa scot împreuna cu altii revista „Valori”, despre care i’am vorbit domnisoarei). Va trebui sa fac cunoscuta cît mai repede intelectualitatii românesti conceptia mea stiintifica si filozofica, daca vreau sa fiu apreciat cum se cuvine si pus la locul care mi se cuvine, si daca vreau sa’mi înlatur atîtea motive de suferinta, si mai ales va trebui sa’mi dau pîna la Pasti doctoratul. Daca într’adevar si Dumneavoastra si domnisoara tineti la mine, nu ma împiedicati de la aceasta munca prilejuindu’mi suparari al caror rost nu pot vedea la un om ca mine, care distinge între ceea ce este lumea si ceea ce ar trebui sa fie si si’a pus ca ideal numai pe aceasta din urma. Muncesc mult si asa, si cred ca am întrecut aproape pe toti colegii mei, dar daca ati întelege sa’mi înseninati viata, as lucra cu mult mai mult, asa cum ar trebui sa lucrez, data fiind bogatia sufletului meu si chiar energia. Nu ma faceti sa cred ca daca as fi fost mai apropiat de starea mijlocie, as fi avut mai putin de suferit. Va rog sa ma credeti ca, daca nu mi’am sfîrsit de redactat teza de doctorat - care de altfel nu e sfîrsita nici acum - la sfîrsitul anului scolar trecut, este din cauza domnisoarei Viorica. Nadajduiam la început ca în toamna trecuta m’as fi putut casatori si as fi pus capat zbuciumului care ma împiedica dela lucru si’mi agrava surmenajul de care sufeream, dar iata ca starea aceea s’a prelungit cu forme grave pîna astazi. Fiindca îmi dau seama ca nu pot renunta la domnisoara Viorica, orice voi fi spus si eu pîna astazi, va rog foarte mult înca o data sa aveti toata încrederea în sentimentele mele si în caracterul meu si sa’mi ascultati rugamintile. Va rog foarte mult sa ma credeti ca cele mai mari interese ale mele cer sa’mi dau doctoratul pîna la Pasti. Pentru a vorbi tot ce trebuie cu Dumneavoastra, va rog din suflet sa’mi comunicati cînd as putea veni la Dumneavoastra. Vom reproduce continuarea scrisorii în foiletonul viitor! Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
