E un fapt dovedit în fiecare zi, România a ajuns o tara condusa de interlopi si de drogati. Însasi politia, prin reprezentantii ei, recunoaste ca a pierdut lupta chiar înainte ca aceasta sa înceapa. Nimeni nu mai poate fi integru, toti cei intrati în sistem trebuie sa fie obligatoriu corupti sau predispusi la coruptie. Urmaream stirile cu arestarea sefului CJ de Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA în timp ce lua mita de 1,25 milioane de lei, si deodata m-a lovit o revelatie ca un trasnet: calatoria în timp e reala, exista în viata de zi cu zi, pentru ca, iata, am fost mutat într-o secunda, fara sa îmi dau chiar seama, într-un alt timp, într-o alta tara, sunt acum în America începutului de secol XX, în lumea lui Al Capone! Ba chiar si teleportarea e valabila, m-am mutat în Columbia, patria lui Pablo Escobar, regele drogurilor! Sau în Italia mafiota de ieri si de azi! Nu e nici o gluma, România se afla exact acolo unde se afla SUA acum 100 de ani când bandele de interlopi conduceau tara fara nici cea mai mica rusine în timp ce erau aclamati la scena deschisa si venerati de masele imbecile. Nu este zi în care sa nu auzi de evenimente cu drogati, de rafuieli în stil mafiot, de politicieni corupti, de arestari sau procese interminabile. Dar cu toate acestea tara se preface ca merge înainte, ca „sincopele” astea nu au o importanta atât de mare, ca sunt normale la urma urmei, nu vedeti ca am scapat de temutul MCV? Pâna si UE recunoaste ca suntem pe traiectoria cea buna... E normal sa avem hoti, drogati si criminali, sunt si ei oameni cu drepturi, e chiar obligatoriu sa avem, vorba aia, falitii nostri... Practic, nu doar teoretic, în fiecare judet sunt oameni cu functii de conducere importante care au dosare pe rol pentru fapte penale. Si ce se întâmpla? Exact ca în filmele cu mafioti, acestia râd în fata politiei, presei, statului, îi doare în paispe. Pentru ca fiecare porneste pe acest drum asumat, întocmai ca un individ care bate la poarta unei case clandestine Cosa Nostra, în miez de noapte, cu gândul ca nu are drum de întoarcere, ca trebuie sa priveasca doar înainte si sa îsi controleze propriile riscuri: ma bag în politica, dau cât pot din coate, fur, mint, însel, ma asociez cu oricine îmi poate aduce un avantaj, santajez fara scrupule pentru a pune mâna pe putere, pentru a pune mâna pe cât mai multi bani, apoi nimic nu mai conteaza, pot sa ma aresteze, sa ma bage la puscarie, totul va fi asigurat pe numele sotiei, fratelui, mamei, copiilor, viata mea si a lor va fi protejata, voi fi un om Mare!... Nu cred ca este vreunul dintre acestia, fie el sef de partid, ministru, presedinte CJ, primar, director care sa nu fi gândit macar o data asa. Pentru ca este imposibil ca un om cu mintea întreaga, fara afectiuni psihice serioase, sa nu stie în ce se baga, sa fie atât de naiv, încât sa creada ca poate scapa la infinit cu mâinile curate, cu fata curata. Nu, toti stiu în ce se baga si totusi se baga. Si din aproape în aproape, de la o minciuna la alta, de la o infractiune mica la alta mai mare, ajung sa devina imuni, sa nu mai realizeze cât de grav este ceea ce fac, cât de departe au mers. Fara exagerare o zic ca un astfel de om pornit pe o cale putreda are toate sansele sa ajunga si un criminal, unul cu sânge rece. Pentru ca pentru el scopul chiar scuza mijloacele. De aceea au toti acel zâmbet permanent pe buze, de aceea nu arata deloc afectati când vorbesc despre cazurile pentru care sunt acuzati, de aceea ramân în functie si nu vor sa renunte la scaun pentru a-si salva onoarea, de aceea schimba cu atâta usurinta lucrurile si partenerii, pentru ca devin imuni la emotii, la frica, la josnicie, la ridicol. E un fapt dovedit în fiecare zi, România a ajuns o tara condusa de interlopi si de drogati. Însasi politia, prin reprezentantii ei, recunoaste ca a pierdut lupta chiar înainte ca aceasta sa înceapa. Nimeni nu mai poate fi integru, toti cei intrati în sistem trebuie sa fie obligatoriu corupti sau predispusi la coruptie. De aceea oamenii pusi pe functii de specialitate sunt atât de slabi, pentru ca cei buni, cei integri nu se baga. Oamenii buni ramân în umbra si asa vor face pâna ce tara va da semne de curatire. Si toate astea se reflecta în cele mai mici straturi ale societatii. Economia, justitia, sanatatea, educatia, arta, cultura în general, sunt dominate de fenomenul infractional. Nu auzi decât muzica despre hoti, corupti, analfabeti bogati, smecheri, pe strada vezi masini tunate de neam prost, dar care sunt admirate de majoritatea, femeile care apar la televizor sunt umflate în cel mai dezgustator mod, semn evident al prostului gust si al lipsei de educatie, serialele românesti cele mai în voga de acum sunt despre criminali si mafioti (Groapa, Clanul de pe ProTv). Arta a reflectat întotdeauna societatea, a fost mereu în pas cu ea pentru ca altfel nu se poate. Si când ai recunoasterea majoritara, oficiala a acestui lucru, cum sa nu ti-l doresti si tu, cum sa nu ti se para atragator, chiar benefic? Ce mi se pare al naibii de ciudat e ca pâna si oamenii normali au devenit imuni la ilegalitate, la imoralitate si coruptie. Nimanui nu i se mai pare ciudat sa fure, sa minimalizeze ori chiar sa ignore cu nonsalanta infractiunile lui sau ale rudelor, prietenilor. Toti merg dupa principiul „daca toata lumea fura si înseala, de ce sa nu o fac si eu?...”, „Daca oricum este mizerie peste tot, de ce sa nu arunc si eu gunoiul la întâmplare?” Dumitru Buzatu este absolvent de filosofie, stie din carti principiile marilor gânditori ai lumii, istoria lor, cunoaste foarte bine diferenta dintre bine si rau, dintre un suflet curat si nobil si unul pervertit, dar, cu toate astea, s-a bagat în mizerie. Vorbeam într-un articol anterior despre faptul ca profesorii de filosofie din scoli, neavând suficiente ore în programa pentru a-si completa o norma întreaga, predau alte obiecte care nuau nicio legatura cu domeniul lor. Iata ca si acest „filosof” a reusit sa se orienteze într-un mod cât se poate de ingenios si sa-si completeze „catedra” cât se poate de bine. Am înteles ca deja are o avere fabuloasa, milionul acesta din urma era doar un surplus. Practic pariul pe care si l-a pus cu el însusi la început, într-o zi, cu mai multi ani în urma, si-a atins apogeul. N-a fost sa scape, mai avea un pic, dar iese totusi bine din joc, chiar foarte bine. Câtiva ani de puscarie nu îl vor afecta, îi astepta, era pregatit pentru ei, vor trece repede. Se va întoarce la o avere asigurata, la o viata linistita de huzur pâna la adânci batrâneti. Iar atunci chiar nu îl va mai deranja nimeni pentru ca va fi un om curat. În surdina, lânga cocktailul cu o felie de lamâie prinsa de marginea paharului, va cânta regretatul Coolio „Power and the money, money and the power/ Minute after minute, hour after hour”. Filosoful va zâmbi si se va întinde relaxat pe spate spunându-si în gând: „A meritat!”... Briscan Zara este scriitor si publicist
