S-a terminat admiterea si atmosfera în universitate este aceeasi ca la sfârsitul unei nunti la un camin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar daca exista o platforma online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apa salcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiratie, povesti amuzante sau teribile. Dar si un sentiment de multumire, ca dupa numaratul darului: au venit si anul acesta studenti, nu ne desfiinteaza nimeni. Ba chiar au venit mai multi decât anul trecut, cel putin la licenta. Dincolo de statistica enervanta care are mereu dreptate, mai pot fi trase câteva concluzii, în legatura cu un subiect la moda si trist: analfabetismul functional al viitorilor studenti. 1.Analfabetismul functional nu este un simplu esec pedagogic, ci si unul existential. Vinovata este, desigur, scoala, dar numai alaturi de familie, prieteni, media si toate celelalte "lumi" în care se formeaza un copil. Daca nu vii cu pixul la tine, stiind ca trebuie sa îti scrii numele pe un contract de studii, daca nu stii cum se cheama facultatea pe care vrei sa o urmezi, daca nu te strabate un minim fior când intri pentru prima data într-un amfiteatru, tot analfabetism functional se cheama: nu stii sa "citesti" ce ti se întâmpla. Si e mai grav decât sa nu stii ce a vrut sa spuna poetul în nu stiu care vers. Desigur, cum lumea se salveaza prin frumos, si analfabetismul functional are formele lui sublime: de exemplu, când într-un formular scrie "tara" si tu scrii un judet oarecare, argumentând ca stai în judetul respectiv, la tara (povestita de o colega "de la preluat dosare", pentru care îi sunt recunoscator ca pentru deslusirea tainelor vietii). 2.Analfabetismul functional este si cameleonic. Explic în continuare. Si anul acesta, lucrurile au ramas la fel: exista facultati care primesc sute de studenti, altele care primesc câteva zeci, în cel mai bun caz. Nu ar fi o problema, dar la noi, precum la vechile CAP-uri, finantarea se face "pe cap de student", asa ca numarul lor aduce bani si provoaca ulterior invidie. Care este, dincolo de asta, diferenta? Odinioara, se spunea ca elevii vin sa studieze în domenii "practice", nu teoretice, pentru ca abia primele te pregatesc temeinic pentru viata grea care va urma. Dar asta e o eroare de lectura: practica fara teorie e doar un fel de mestesug, care poate fi deprins si la locul de munca (sau la salvatoarele "colegii" care vor veni ca lumina diminetii) fara sa mai acumulezi stres într-o universitate, trei ani sau mai bine. Apoi s-a spus ca elevii îsi doresc sa urmeze acele specializari "cu cautare pe piata muncii". Facând o facultate fara cautare, nu stiu cum stau lucrurile aici, dar cred, din ce am citit, ca îmbulzeala nu este semn al valorii, ci dimpotriva. Si ciresele sunt mai scumpe când sunt mai putine si mai ieftine când sunt mai multe. Asadar, a fi un absolvent dintr-o multime imensa de cautatori de "job" nu e periculos? Astfel, nu îti pierzi din "valoarea" mult visata pe piata muncii? În fine, mai nou, inabilitatea de a "citi" viata capata chipul cautarii de scurtaturi. Studentia nu mai înseamna formare, risc al optiunii primordiale a tineretii, visare si "alfabetizare" în semnele destinului, ci ceva mult mai simplu: un preambul al "jobului". Daca în denumirea facultatii este deja cuprinsa denumirea lui, cu atât mai bine. E mai clar ce va urma, iar paranteza studentiei este mai scurta si mai putin tulburatoare. Mai târziu, graba de a te încadra, cum se zice, va fi platita cu amare nostalgii, dar asta e... 3.Analfabetismul functional nu este doar o inabilitate, ci se transforma si devine si o graba, un plictis sau o comoditate. Aceste "conotatii" sunt foarte periculoase. Cumva, disciplinele umaniste despre care tot scriu (dar si stiintele sociale traditionale sau cele "exacte" cu care se înfratesc) sunt aparate de ele, macar pentru ca sunt grele, cer munca enorma si bataie de cap. În plus, pentru ca nu ajungi niciodata la capat: nu poti sa citesti toata istoria filosofiei, nu poti învata perfect o limba, nu poti demonstra toate teoremele, mereu vor fi probleme dificile sau fenomene greu de înteles. Dar merita, o spun fiecarui elev cu care am sansa sa ma întâlnesc. Merita din plin. Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultatii de Filosofie si Stiinte Social-Politice, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi.
