Reluând reflectiile sale asupra „principelui umanistilor” care a fost Erasmus din Roterdam, autorul serialului se refera în foiletonul de fata la relatiile cu doi dintre cei mai ilustri admiratori ai sai, Thomas Morus si François Rabelais. În acest punct al evocarii fascinantei personalitati a lui Erasmus din Rotterdam este momentul sa mentionam faptul ca idealurile sale umaniste, împartasite în întreaga Europa de multi dintre semenii sai eruditi, se situau de fapt într‑un conflict violent si, practic, ireconciliabil, cu moravurile dominante ale clerului si aristocratiei, pe de o parte, si cu obscurantismul „claselor de jos”, pe de alta parte. În paginile anterioare ale prezentului „exercitiu de admiratie” am oferit cititorului ample citate din Elogiul nebuniei, în care Erasmus îsi caricaturizeaza cu precizie si fara menajamente contemporanii, de la gramaticul fanfaron si impostor, pâna la papii si împaratii corupti, lacomi si violenti. Ma voi referi acum pe scurt la doua figuri luminoase din vasta galerie umana a personajelor care au populat viata marelui erudit. Thomas Morus, portret de Hans Holbein cel Tânar Este vorba, mai întâi, de Thomas Morus (1478-1535). Fost tutore al regelui si cancelar al Angliei, acesta a cazut în cele din urma în dizgratie, fiindca a refuzat sa sprijine si sa justifice tribulatiile matrimonial-politico-ecleziastice ale regelui Henric al VIII‑lea. Desi Thomas era mai tânar cu 12 ani decât Erasmus, între cei doi s‑a legat o strânsa prietenie, consolidata în timpul celor trei lungi sejururi ale acestuia în Anglia, în 1499, 1505‑1506 si 1510‑1515. Elogiul nebuniei, cea mai cunoscuta scriere a lui Erasmus, un fel de prim „best-seller” din istorie, a fost scris chiar în casa lui Thomas Morus, caruia lucrarea îi si este dedicata, într‑o splendida prefata. Mai mult, cam în aceeasi perioada, Erasmus a editat la Leuven opera prietenului sau, celebra Utopie (De optimo statu reipublicae deque nova Utopia –1515). Suprematia legii în fata arbitrariului monarhilor, primatul educatiei publice, toleranta religioasa (într‑o epoca în care papii îsi ardeau pe rug oponentii, reformatorul Martin Luther îndemna la casapirea taranilor germani revoltati, iar Jean Calvin îl condamna la moarte la Geneva pe umanistul Michael Servet care, între alte „erezii”, sutinea si... circulatia sângelui!), alegerea prin vot secret a conducatorilor - regi, ministri, judecatori -, egalitatea în drepturi si în îndatoriri a femeilor cu barbatii, acestea sunt doar câteva dintre propunerile vizionarului intransigent Morus, care a preferat sa moara pe esafod decât sa abdice de la convingerile sale, nici macar formal, cum o va face, mai târziu, Galileo Galilei. Ultima întâlnire dintre cei doi prieteni a fost în anul 1520, la fastuosul „summit” de la „Field of the Cloth of Gold” (în apropiere de Calais), între Henric al VIII‑lea si François I, întâlnire la care regele Angliei spera sa îl convinga pe puternicul suveran francez sa îl sprijine pe lânga papa pentru anularea primei sale casatorii cu Caterina de Aragon. Erasmus si‑a elogiat si aparat prietenul englez de nenumarate ori, în scris; într‑un loc noteaza: „Thomas Morus este înscris în inima mea cu litere pe care hainul timp nu le poate sterge”. La moartea prin decapitare a lui Morus, în anul 1535, aflat el însusi într‑o stare de sanatate precara, Erasmus scrie un elogiu al prietenului sau (tiparit imediat la Basel!), elogiu din care citez: „Thomas Morus, lordul cancelar al Angliei (...), al carui suflet a fost mai curat decât cea mai curata zapada, al carui geniu a fost atât de mare, încât Anglia nu a avut si nu va mai avea unul la fel, desi Anglia este mama a unor mari spirite”. Celebru printre cunoscatori este si elogiul pe care un tânar si anonim adept i‑l adreseaza lui Erasmus. Avem aici unul dintre acele texte în care entuziasmul encomiastic nu tradeaza nici o urma de exagerare sau lipsa de sinceritate. Tânarul care îi scrie în anul 1532 din Lyon patriarhului de la Basel tocmai parasise haina calugareasca, pentru a se dedica, asemenea idolului sau, studiului si creatiei libere. Numele acestui tânar necunoscut era François Rabelais, iar primul volum din tetralogia Gargantua si Pantagruel urma sa fie tiparit un an mai târziu! Citez, fara alte comentarii, din aceasta înduiosatoare epistola: „Patrem te dixi; matrem etiam dicerem, si per indulgentiam mihi id tuam liceret. Quod enim utero gerentibus usui venire quotidie experimur, ut quos numquam viderunt foetus alant, ab aerisque ambientis incommodis tueantur; ἔπαθ’αὐτὸ τοῦτο σύγ’ἔπαθες, qui me tibi de facie ignotum, nomine etiam ignobilem, sic educasti, sic castissimis divinae tuae doctrinae uberibus usque aluisti ut, quidquid sum et valeo, tibi id uni acceptum ni feram, hominum omnium qui sunt aut aliis erunt in annis ingratissimus sim. Salve itaque etiam atque etiam, pater amantissime, pater decusque patriae, litterarum assertor veritatis propugnator invictissime.” / „Te‑am numit tata al meu, ti‑as spune chiar si mama a mea, daca mi s‑ar permite, cu îngaduinta ta. Caci, din experienta zilnica, stim ce se întâmpla în mod obisnuit: mamele hranesc acei prunci pe care nu i‑au vazut niciodata si îi pazesc de aerul nociv din jur; ἔπαθ’αὐτὸ τοῦτο σύγ’ἔπαθες (‘acelasi lucru l‑ai experimentat si tu’), tu, care m‑ai educat, necunoscându‑mi fata, nefiindu‑ti cunoscut nici prin nume, m‑ai hranit cu sânii cei mai neprihaniti ai învataturilor tale divine atât de mult încât, daca nu ti‑as atribui doar tie tot ceea ce sunt si tot ceea ce sunt în stare sa fac, as fi cel mai nerecunoscator om dintre toti oamenii care exista sau care vor exista peste ani. Salutare si din nou salutare, tata iubit si onoare a patriei, spirit protector al literelor, luptator invincibil pentru adevar.” Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
