Si iernile parca erau mai ierni pe vremea aceea! Ori poate sa ma fi prea mosnegit eu si sa vad binele numai în trecut? Nu stiu copil sa nu fi mers cu uratul sau cu colindatul, ca pe atunci ne lasau parintii, nu se temeau ca o sa patim nu stiu ce chestii nasoale si nu ne dadeau o suta de lei sau de euro numai sa stam cuminti acasa; si rasuna tot satul pe atuncea de haaai-hai, de pristandaua la muzicuta, de zornaitul salbelor cu clopotei ale mascatilor sau de mugetul buhaiului (oare stiti ce-i acela „buhai” sau va trebuie si pentru asta o expozitie etnografica?), cum nu gasiti voi pe internet oricât ati cauta. Pe vremea aceea nu stiam ce e un computer, wi-fi sau router wireless si nu ne jucam pe calculator toata ziua, fiindca nici nu stiam cu ce se manânca astea, dar ne jucam afara, pe drum toata ziua, daca ne era sete, beam apa dintr-un pârâias plin de mizerii, ca s-ar speria de moarte mamicile voastre sa-l vada (dar uite ca suntem în viata!), jucam fotbal pe toloaca cu o minge de guma cât un pumn, sparta si aceea, dar ne era de ajuns sa ne închipuim Pele si Garrincha si Puskás, mergeam la furat cirese sau cine mai stie ce gorgoaze si ni se întâmplau tot felul de aventuri cu paznicii de la CAP sau de la IAS, caci aveam si noi matusi-mariucile noastre. Pe vremea ceea lumea începea si se sfârsea la poarta noastra sau cel mult peste deal, nu la Castellon sau în Toscana. Aveam bunicii pe vremea aceea aproape pe hudita cealalta sau peste gârla, nu trebuia sa venim din frantii si italii, ca sa-i vedem, iar ei nu plângeau pe atuncea, cum plâng acuma, când va vad pe voi intrând pe poarta; pe vremea ceea era ceva normal sa le vina nepotii, ne puneau la treaba, la strâns papusoii, la dezghiocat, la dat mâncare la vite, nu se temeau ca o sa ne festelim mânutele mamucutei si tatucutei. Si multi eram rusinosi pe vremea aceea, fiindca asa era felul nostru, rusinea nu era un handicap, iar modestia - un dezavantaj, iar parintii nu ne învatau sa fim înfipti, ca sa razbatem în lume, nimeni nu ne ademenea sa fim macho, cum sunteti îmbolditi voi pe toate caile si canalele; baieteii ne bateam, peste un sfert de ora ne împacam, fetitele ne jucam „de-a mama” cu papusica si plângeam când papuselei îi cadea parul prea repede (caci papusile pe atunci erau urâte, ne-barbie, si aveau chiloti ca orice gospodina, numai puta n-aveau, oricât o cautam noi), fiindca alta nu aveam si, prostii de noi, nu stiam sa „gândim pozitiv” - plângeam ca prostii, râdeam ca prostii, fara sa ne ascundem sentimentele; eram sensibili fara sa fi citit cuvântul asta în carti. ... Ehei, pe vremea aceea, pe când racneam prin râpa si cautam înfrigurati bombe pe firul apei, si nu gaseam decât gamele botite, ceaune sparte, centiroane ruginite, dar ce conta! pe când vazduhul înflorea de ciripituri si de tipetele prigorilor înainte de ploaie; pe când rontaiam zarzare verzi si ne strâmbam de placere; si nu ne temeam nici de otrava cucutei, nici de arsura urzicilor, nici de gusterii de pe pietrele fierbinti sau de serpii de sub brusturi; pe când nu ne temeam nici daca ne sângerau genunchii sau ne taiam la degete si ne apuca ameteala simtind cum bubuie sângele în deget, dar noi râdeam si cautam pe sub tufele de boz, unde se spargea lumina în bucatele si se cocârjau umbre zalude, niste frunze de patlagina si le puneam pe rana; si rana se închidea deîndata, caci însusi Dumnezeu era de la noi, s-avea o livada pe deal, unde mergeam la furat, nu ne mai statea gura toata vara, mâncând cirese de toate felurile, si mere tiganci, si mosesti si bot de iepure, si renglote, si corcoduse, si pere klaps si sântiliesti, ce ti se topeau în gura, iar Dumnezeu ne lasa, caci era bun, batrân si cu barba alba - statea pe prispa, fuma „marasesti” si bolborosea în legea lui... Iar acum ma gândesc: Oare nu suntem într-un paradis în destramare? Dar ce zic eu: Vechea lume a copilariei mele s-a destramat de ceva vreme. Noile generatii afla de la noi, cei trecuti, cât mai este timp, despre cum era odata... Apoi trebuie vorbit despre consumerismul care ne-a „rapit Craciunul”, cum a spus papa Francisc. Dar aceasta e alta problema - ne-ar trebui multe de zi ca sa o dezbatem cât de cât. Cert este ca timpurile nu le mai putem reînvia si ramânem cu un usor gust melancolic. Ba chiar cu o durere mai adânca. Cred ca sunt în asentimentul celor mai multi dintre dumneavoastra în privinta disparitiei obiceiurilor de Craciun si de Anul Nou la sate. Dispar toate. La mine în sat mai ca nu se mai merge cu colindatul, mascatii au disparut, cu plugusorul mai merg unii copii doar pe la rude si vecini (si parintii sunt de vina, îi dau copilului o suta-doua de lei si îi spun: „Lasa, mai, ce sa te mai duci cu uratul”), obiceiul semanatului din dimineata primei zile de Anul Nou a disparut demult. Multi nici nu mai stiu ca a existat asa ceva. Sigur, obiceiurile mai exista pe ici-pe colo. Dar parca doar ca sa întareasca regula disparitiei lor. În genere, bietii copii stau acasa si belesc ochii la „magia Craciunului” sau la „obiceiurile de Anul Nou” de la televizor. Mai este si Molohul acesta numit Internet! Vechiul Craciun poate sa se mai iteasca prin satele mai departate de oras, dar aici, în buza Iasilor, e mare jale. Ce sa va spun - pacat! Ne taiem singuri craca de sub picioare. Dar nu va uitati la mine - sunt doar un batrân hartanit de trecut. Acum, când scriu, se apropie iarna... Si mi-a coborât deodata în suflet copilaria... Tânjesc dupa momentele copilariei, care nu vor mai fi decât în filme, daca vor fi si acestea, hollywoodiene, cu mult zahar naclait si „magia Craciunului”, una publicitara, desigur, adica mult mincinoasa. Scoala organizeaza azi petreceri de Haloween si sarbatoreste Sfântul Valentin... noul duh al scolii... Mi-e sila, zau... Dar iarasi ma întorc si zic: Poate asa-i facuta lumea: Cei vechi sa se departeze de cei noi, ba chiar sa nu mai suporte pe cei noi. Si invers. Si totusi, parca... Daaa, asa era copilaria noastra: saracuta, comunista, cum va fi fost (noi habar n-aveam de comunism si de nevoile parintilor nostri), dar fericita. Cam astea mi-ar placea sa stiti, scumpe fete si fetite, dragi baieti si baietei! Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
