Scriind în saptamânile trecute despre dirijorii Cristian Mandeal si Ion Baciu, am selectat din comentariile concertelor orchestrei Filarmonicii iesene, publicate de Liliana Gherman în revista „Cronica” din 1966 pâna în 1995. Erau analize de natura publicistica, spre întelesul cititorului aflat pe o treapta superioara a perceperii, a placerii în domeniul artei sunetelor cultivate, dornic sa înteleaga mai mult, sa-si puna în relatie impresiile formate în sala de concert cu impresiile cronicarului. Daca analiza în orice domeniu pretinde rigoarea înfatisarii detaliilor tehnice, fotografia cât mai clara a contextului istoric, explicarea fenomenului - totul lipsit de culorile opiniilor, ale preferintelor personale -, analiza în domeniul muzical menita ziarului sau revistei de cultura pastreaza imperativul obiectivitatii, obliga autorul sa-si expuna ideile cât mai atragator, îi descopera sau nu cultura generala, îi ofera libertatea afirmarii opiniilor proprii, dar fara orgoliu la vedere. Alta obligatie a cronicarului prezent saptamânal sau lunar în pagini de revista este sa placa, sa aiba stil, sa cultive cu subtilitate cititorul, sa inspire încredere, sa fie asteptat data viitoare spre a i se cunoaste opinia. Expunând regulile ce justifica activitatea cronicarului, am evidentiat calitatile textelor evaluatoare migalite de Liliana Gherman aproape trei decenii. Texte variabile ca dimensiuni, în functie de spatiul tipografic disponibil în fiecare saptamâna. Obiectivitatea, simtul masurii, al expunerii esentializate, stilul atractiv de a scrie au permis transmiterea informatiei de ordin istoric, luminarea laturilor estetice, descrierea interpretului, caracterizarea versiunii oferita pe scena, înfatisarea concluziilor cu o naturalete ce capta atentia pâna la ultima litera. Se adauga sinceritatea asezarii impresiei personale în ordinea ideilor, o sinceritate emotionanta, dar credibila pentru ca era însotita de argumente infailibile. Argumentele se bazau pe cultura muzicala profunda, pe documentarea solida pregatind auditia din sala de concert, documentare implicând lectura scrierilor muzicologice sau publicistice despre lucrarile înscrise pe afis, audierea tihnit-analitica a versiunilor interpretative disponibile ca înregistrari. Obiectivitatea a fost una dintre calitatile ce au asigurat si vor asigura cronicilor Lilianei Gherman valoarea. Spre a evita interferentele extramuzicale de orice fel, si-a cumparat 29 de ani abonamentul la concertele si recitalurile Filarmonicii. I-au fost straine partipris-urile, laudele excesive la adresa colegilor si prietenilor, cu atât mai mult gândul vreunui folos personal în urma eventualei aprecieri. Comentariile pozitive, admirative, elogioase au avut ca personaje principale doar solistii si dirijorii, aflati la început de drum artistic sau posedând o experienta bogata, ce ajungeau la performante interpretative. Muzicienii români si de peste hotare invitati de-a lungul deceniilor în stagiunile Filarmonicii din Iasi (impresionant de multi!) au fost comentati detaliat, judicios, inspirat. Laudele si-au gasit locul meritat, îndoielile, dezamagirile, criticile au fost evidente, însa exprimate cu finete. Cultura, civilitatea, simtul masurii nu i-au pemis niciodata critici acerbe. Citind zecile de cronici ale concertelor dirijate de Ion Baciu ramâne evidenta simpatia, admiratia pentru acest spirit solar al vietii muzicale iesene. Nu s-a putut altfel - Ion Baciu a fost un om frumos la înfatisare si la suflet, un muzician de mare sensibilitate, un alchimist al culorilor orchestrale, un Don Juan al spectacolului muzical (poemele simfonice ale lui Richard Strauss, suitele simfonice ramase de la Claude Debussy si Maurice Ravel), un Orfeu moldav convertit în Orfeu peste timp datorita modului cum a interpretat lucrari de George Enescu, un Manfred al civilizatiei muzicale românesti în urma destinului ajuns la final tragic. Comentariile acestea vor putea fi considerate întotdeauna documente credibile, de pret, ale istoriei artei sonore culte iesene - prin extensie, ale artei românesti. Din fericire, Liliana Gherman le-a adunat în trei volume intitulate „Dimensiuni ale creatiei si interpretarii. File de cronica muzicala” (Editura Artes, 2003). Chiar daca au fost scrise fiecare andante, slefuind îndelung fiecare cuvânt, textele au fluenta, ritmul, respiratia allegro revelând vioiciune spirituala, frumusete a expunerii ideilor. Calitatile analistului Liliana Gherman s-ar fi cuvenit ilustrate mai bogat în volume de comentarii dedicate unor compozitori si fenomene ale istoriei muzicii. Ramân de neumbrit interes „Zabave analitice. Studii de muzicologie” (Editura Artes, 2019) pentru cercetarea câtorva momente si personalitati istorice (motetul secolului XIII, formele muzicale în scrierile lui Titus Cerne, prima analiza româneasca a Sonatei nr. 1 pentru violoncel si pian de George Enescu, cantata „Columne” de Sabin Pautza, cele trei comentarii ale unor lucrari de Alexandru Pascanu). Valoarea scrierilor Lilianei Gherman o dau, în afara rigorii studiului tehnic riguros al partiturilor, capacitatea de a problematiza obiectul comentariului, elementul cultural, modern al expunerilor - explicabil prin dimensiunea multilateral spirituala a autoarei, prin talentul de a comunica. Este o modernitate deschizatoare de drum ale celor doua tipuri de a scrie despre muzica la Iasi: publicistica si muzicologia. Cu siguranta, dimensiunea culturala a spiritului sau a influentat relatia cu studentii Conservatorului, actuala Universitate de Arte: rigoarea textelor de publicistica si muzicologie se afla în contrapunct cu spontaneitatea alegerii subiectelor. Nu notarea mecanica în caietul de curs era importanta, ci întelegerea temei, apelul la cultura învatacelului, la abilitatea lui de a înregistra în scris nu atât cuvintele, cât ideile. Cursurile Lilianei Gherman erau un stimulent de a citi mai mult decât despre muzica, un ferment cultural. Cred ca talentul de cronicar si talentul de a comunica idei formatoare au fost calitatile fundamentale ce ne îndeamna sa-i purtam recunostinta acum, la despartire, si mereu. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
