Echinoctiul de primavara marcheaza venirea primaverii din punct de vedere astronomic si durata zilei o depaseste pe cea a noptii. Multe traditii populare din vechime sunt legate de aceasta perioada din martie, chiar daca propriu-zis nu tin strict de ziua echinoctiului. Finalul de martie este plin de sarbatori populare. Uneori este vorba despre semanat, despre curatat gradina, despre pomeni sau despre traditii cu cai divini si cântec de cuc. În articol puteti citi si despre importanta astronomica a echinoctiului, dar si despre ce stele puteti vedea pe cer. Echinoctiul de primavara în astronomie Echinoctiul de primavara - care aproape în toti anii are loc pe 20 martie - marcheaza venirea primaverii din punct de vedere astronomic. Începând de la aceasta data, durata zilei (fata de cea a noptii) va fi în continua crestere, iar cea a noptii (fata de cea a zilei) în scadere, pâna la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstitiului de vara. Ce spune August Scriban în al sau ”Dictionarul limbii românesti” (1939) despre echinóctiŭ, o descriere simpatica pentru ca este într-o româna mai veche. *echinóctiŭ n. (lat. aequi-noctium, d. aequus, egal, si nox, noctis, noapte; fr. équinoxe). Timpu cînd zilele-s egale cu noptile. – Aceasta circumstanta se produce de doŭa orĭ pe an: la 21 Martie si la 21 Septembre, fiind-ca atuncĭ, ceĭ doĭ polĭ aĭ pamîntuluĭ aflîndu-se la o egala distanta de soare, lumina luĭ se raspîndeste de la unu la altu si lumineaza jumatate din pamînt, pe cînd jumatate ramîne în întuneric. Prima din aceste epoce corespunde cu echinoctiu de primavara, ĭar a doŭa cu cel de toamna. Ecŭatoru se numeste linie echinoctiala fiind-ca e echinoctiŭ orĭ de cîte orĭ soarele e pe aceasta linie, adica la 21 Martie si la 21 Septembre. Cuvântul "echinoctiu" deriva din cuvântul francez "équinoxe", care, la rândul lui, provine din latinescul "aequinoctium", format din "aequus" - "egal" si "nox", "noctis" - "noapte". Dupa cum este cunoscut, miscarea aparenta a Soarelui pe sfera cereasca, determinata de miscarea reala a Pamântului pe orbita sa, genereaza pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor si noptilor la diferite epoci ale anului, datorita pozitiei aproximativ fixe în spatiu a axei de rotatie a Pamântului, precum si a înclinarii sale fata de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cereasca, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marcheaza de fapt planul orbitei Pamântului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27'. La momentul echinoctiului de primavara, Soarele traverseaza ecuatorul ceresc trecând din emisfera australa a sferei ceresti în cea boreala. Când Soarele se afla în acest punct, numit punct vernal, el descrie miscarea diurna în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determina, la data respectiva, egalitatea duratei zilelor cu cea a noptilor, indiferent de latitudine. La latitudinile tarii noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, aceasta cifra reprezinta si valoarea medie a înaltimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodata, la data respectiva, Soarele rasare în punctul cardinal est si apune în punctul cardinal vest, se scrie într-o descriere a echinoctiului pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Final de martie si „sarbatoarea atât de însufletita a primaverii” Iata ce spune Gh. F. Ciausanu în ”Superstitiile poporului român” despre sarbatorile legate de venirea primaverii si despre ideea principala: revenirea la viata. Cartea este scrisa acum peste un secol. ”Revenirea regulata a primaverii, a înviorarii întregei firi, dupa mohorâta si mocnita iarna, a fost întâmpinata totdeauna cu acelasi chef si voie buna ca si în zilele noastre. Cei vechi, cu o admirabila finete, au concretizat aceasta regulata întoarcere a primaverii, în mitul Proserpinei. De cum începe sa dea coltul ierbii si sa iasa frunza în codru, ca banul, de atunci începe si sarbatoarea atât de însufletita a primaverii. Obieciuri de mii de ani se pastreaza în popor cu atâta credinciosie, încât par a se fi nascut ieri. De multe ori, timpul în care cadeau în pagânism, coincide cu marile sarbatori crestine. Atunci aceste sarbatori sunt numai cu numele crestine. De fapt, însa, sunt o tresarire la viata a vechii religiuni”. (n. r Proserpina, numita si Libera si cunoscuta în mitologia greaca drept Persefona, era la romani zeita lumii mortilor si fiica zeitei agrare Ceres). Luna Martie are multe sarbatori importante, Martisorul, Babele, Mucenicii, Blagovestenia, Lasata Secului sau Caii lui Sântoader. În general toate sarbatorile religioase au fost pentru tarani un fel de reper pentru diverse munci agricole. La Mucenici se porneau plugurile la arat, la Buna Vestire se începea semanatul porumbului. Taranul a încercat sa-si marcheze timpul observând ce se întâmpla în natura si observând comportamentul animalelor, pentru a-si organiza mai bine timpul pentru diversele munci agricole. Uneori se spune ca anul agricol începe la 9 martie, alteori ca la 22 martie, în preajma echinoctiului. Nu este o contradictie, fiindca uneori datele sunt dupa calendarul ”pe stil vechi”, cum se spune. Ion Ghinoiu considera ca era data care marca echinoctiul de toamna dupa calendarul vechi. „Multe sarbatori se tineau dupa calendarul vechi, fiindca toate observatiile pe care taranii le-au facut despre natura se legau de sarbatoarea veche”. România a adoptat oficial ”stilul nou”, calendarul Gregorian, pe baza unui decret publicat în martie 1919 în Monitorul Oficial, astfel ca 1 aprilie a devenit 14 aprilie 1919, diferenta fiind de 13 zile.
