Nole pare a fi mioriticul nostru, daca n-ar avea spiritul de lupta al înaintasilor sai. Roger Federer este un lord. Chiar daca nu s-a auzit - la propriu - de lorzi elvetieni. Federer are o comportare si o aura care te obliga sa-l respecti. Nu pentru ca a fost cel mai mare jucator al tuturor timpurilor - statisticile o dovedesc, Djokovic doar îi calca pe urme, ci pentru ca întreaga fiinta, întreaga personalitate a lui „Fedex”, inspira respect. Nu doar prin passingurile lui inegalabile, ci si prin comportament. E greu sa numesti un spaniol drept „lord”, dar Rafael Nadal merita asta. E drept, temperamentul nativ cu care este înzestrat îi mai face fente, dar „Rafa” compenseaza printr-o delicatete fara seaman. În virtutea comportamentului, Rafa este mai lord decât - de pilda - supusul Majestatii Sale, scotianul Andy Murray. Novak Djokovic, al treilea corifeu al tenisului masculin mondial, nu este nici ca Roger, nici ca Rafa. Este perceput ca „baiat bun” din spatiul nostru, cu inima mare si fudulie asisderea. Nu e lord elvetian sau spaniol, ci tip de zahar de sorginte balcanica, unul viral pe internet când îi tine umbrela unui copil de mingi ca sa nu-l ploua. Un baiat de viata, caruia îi place sa râda-cânte-danseze pe ritmurile lui Goran Bregovic, un Ilie Nastase scris cu litere cirilice, un ortodox care, la fel ca Gigi Becali, a învatat de la sfintii parinti-epidemiologi ca vaccinarea este un pacat. Nole pare a fi mioriticul nostru, daca n-ar avea spiritul de lupta al înaintasilor sai, Slobodani, Radovani sau Artani. De aceea, necazurile pe care le parcurge acum sunt împartasite de multi români, pentru care fudulia lui Novak îi confera un plus de fudulii. Iar Novak, precum Djokovicii nostri de peste Dunare, se hraneste din plin cu propria-i imagine. Va mai amintiti de Ilie Nastase cum a demisionat din fruntea Federatiei de Tenis, când justitia a retrocedat adevaratilor proprietari un teren pe care „Old Nasty” voia sa construiasca o academie de tenis? Va mai amintiti de calafeteanul Gica Popescu când conditiona prezenta la echipa nationala de fotbal de o oarecare licitatie preferentiala pentru un hotel din Poiana Brasov? Ori de statuia ceruta cu pumnul în masa de Gica Hagi la conferinta de presa înainte de „Coupe du Monde” 1998? Plus „silenzio stampa” care a urmat? Sau de fronda celor doi mari „Gicani” care l-au descaunat în 1999 pe alt „capos”, Victor Piturca, desi acesta calificase nationala la Euro 2000? Închideti ochii si-l veti vedea pe Nole Djokovic jucând tontoroiul bolnav de COVID-19 la un turneu organizat în Serbia natala, în plina pandemie. Ori oferind fara masca daruri copiilor n Spania, în aceleasi circumstante. Parca ar fi nascut la Bucuresti, Calafat sau Sacele, în Dobrogea. Pentru ca „eu sunt Novak Djokovic, cu 20 de turnee de Grand Slam la bord (precizare absolut necesara) si nu pot sa fiu oprit de un vaccin pentru ca sa fac ce-mi doreste pancreasul”. Subsemnatul se fereste a da un verdict în privinta mult-mediatizatului caz Djokovic, mai ales ca si autoritatile australiene au balmajit-o pâna au calcat în strachini de-a binelea. Australia are o democratie de sorginte britanica atât de dezvoltata încât nu stie stânga ce face dreapta si asta s-a simtit în tangoul „Up Nole, Down Nole”, indus de valsul politic al alegerilor iminente. Iar Nole însusi, sfatuit de atâtea minti avocatesti stereo, a actionat confuz. Mai întâi n-a recunoscut nimic, apoi a recunoscut pe rând totul, si nevaccinarea, si Belgrade Open, si Marbella oferind adevaruri cu lingurita dupa tipicul chichitelor avocatesti. Cazul este departe de a fi încheiat. Viza lui Djokovic a fost anulata pentru a doua oara, dar Nole mai spera la un recurs favorabil rapid, pâna luni, când începe primul turneu de Grand Slam al anului. Putin probabil. În timp ce chiar si Djokovicii nostri de Dâmbovita îl critica: Gigi Becali, dupa ce-i pomeneste „pe sfintii parinti” epidemiologi îl îndeamna sa respecte regulile locului („du-te la tine în Serbia si fa ce vrei”), iar Ilie Nastase nu pricepe ce nevoie are sa mai câstige un turneu cu asemenea riscuri de imagine. Semn ca românii nostri, chiar si cei mai înfoiati, pastreaza în circumvolutiuni dramuri de ratiune. PS: Ne ferim sa comentam derapajele familiei lui Djokovic, pentru ca simtamintele familiale, chiar imposibil de scuzat, sunt usor de înteles. Text aparut în sectiunea EDITORIAL a Ziarului de Iasi
