Întrebarea noastra de azi este: nu ar trebui sa ne gândim serios la problema relatiei copii-bani? Ar trebui sa-i ofer copilului meu tot ce-si doreste si oricât îsi doreste? De la ce vârsta, câti bani si în ce conditii? Aflat sub influenta drogurilor la volan, un sofer de 19 ani, pe nume Vlad Pascu, intra cu viteza într-un cuplu care mergea pe jos spre localitatea 2 Mai. Cei doi tineri mor pe loc: o fata de 20 de ani si un baiat de 21 de ani. Testat pentru substante interzise, soferul a fost depistat ca ar fi consumat amfetamina, cocaina si metamfetamina. Zile în sir presa si televiziunile dezbat incidentul: se vorbeste despre trafic de droguri, despre statul care a scapat fenomenul de sub control, despre afacerile unei familii care detine câteva sute de propietati obtinute ilegal, despre faptul ca tânarul si amicii sai ar fi fost aprovizionati cu droguri chiar de catre mama acestuia etc. Unii martori ar fi declarat ca femeia avea cunostinta inclusiv de faptul ca, pe fondul consumului de droguri, în locuinta sa aveau loc orgii sexuale, organizate de fiul ei. „Bah , saracilor, spune el într-un video postat pe Instagram, voi ca sa aveti pantofii astia trebuie sa-si vânda ai vostri masina!” Întrebat despre familia sa, magnatul american Warren Buffett avea sa declare: „Copiii nostri au crescut în conditii normale. Am trait toata viata în aceeasi casa, pe care am cumparat-o în 1958. Noi nu locuiam în case scumpe, nu zburam cu avioane private. Copiii au mers întotdeauna cu autobuzul pâna la scoala. Fiecare membru din familia Buffett a învatat la scoala publica. Asa ca toti au crezut ca nu suntem diferiti din punct de vedere financiar”. „Daca vrei ca un copil sa înteleaga cum functioneaza motoarele, spunea alt magnat, Elon Musk, nu îl înveti mai întâi cum sa foloseasca o cheie, ci îi spui totul despre surubelnite.” El sugera sa-i arati copilului motorul si sa-l întrebi cum l-ar demonta. Pe masura ce încearca sa rezolve o anumita problema, copilul va întelege ce instrumente sa utilizeze pentru a face acest lucru si va începe sa studieze modul în care functioneaza un mecanism. Astfel, conchide Musk: „Copiii vor trebui sa se confrunte cu multe dificultati în viata si trebuie sa fie pregatiti pentru ele!” Chuck Feeney a limitat cheltuielile copiilor si a aranjat ca acestia sa lucreze în timpul vacantelor. Fiul sau, Patrick, a vândut înghetata, iar fiica, Diana, obisnuia sa plateasca facturile casei. Toate acestea pentru ca ei sa cunoasca valoarea banilor si sa învete sa-i aprecieze. Când eram eu copil, nu existau multe modalitati de a determina parintii sa ne dea bani în plus. Ratele la C.A.R pentru casa sau pentru o Dacia 1300 faceau ca veniturile sa fie adeseori mici, iar noi eram în deplina cunostinta de ele. Preturile erau fixe, ca si salariile, iar mamele stiau exact cât costa o Eugenie, o ciocolata Rom, un pulover, biletul de transport sau un caiet dictando. Pentru a gasi fonduri suplimentare, unii dintre noi strângeau la pusculita improvizata dintr-un borcan de iaurt cu capac, banii din colindat, ori cei alocati pentru Eugenie sau mergeam pe jos spre scoala ca sa nu mai cumparam bilet. Fireste, asta daca nu eram atât de curajosi sa calatorim fara bilet, cum, de regula, cei mai multi o faceau, atârnati pe scara troleibuzelor, unde controlorii nu-si puteau face treaba. Câti oare dintre noi nu spalam sticle si le vindeam apoi pentru 25 de bani bucata? Si pusi gramada, mâna de la mâna cu prietenii, reuseam sa cumparam într-o sâmbata, dupa ore, niste Ci-co si câteva prajituri de la Capsa, pe care le împarteam între noi. Sau carti, un disc vinil, un bilet la concertul Holograf sau cercei de la Fondul Plastic, oricum, nu mare lucru. În trecutul nostru comunist, în general, nu era acceptat si considerat aproape indecent sa vorbim despre valoarea banilor. Problema în sine exista si atunci, desi, din cauza conditiilor economice si sociale diferite, nu era atât de semnificativa ca în prezent. Nu era neaparat o chestiune de dispret pentru „valorile burgheze” si nici legata de devotamentul fata de idealurile comuniste în care toti, se zicea, eram egali. Mai exact, ideologia a jucat un rol, dar au existat motive mai serioase. Omul de tip socialist, practic, nu a avut ocazia sa câstige atât de mult pe cât si-ar fi dorit, chiar daca a muncit neobosit. Si chiar daca ar fi câstigat, nu aveai în acele vremuri pe ce sa cheltuiesti. În aceste conditii, problema copiilor si banilor nu parea sa existe. Apoi au venit anii 90 si-au rasarit primele afaceri „serioase”: vecinul de la etajul 3 cocea toata noaptea gogosi si clatite, spre exasperarea locatarilor, pe care, pe la 5 dimineata, le vindea la intrarea în metrou muncitorilor de la APACA. Un altul si-a deschis butic, unde vindea bulion, hârtie igienica, ceapa, guma de mestecat, galeti si fete de masa din musama, aduse de la turci. Si-au aparut primele diferente între noi, copiii care crescuseram în acelasi bloc, Ionica, amicul nostru cu care împarteam cândva prajiturile de la Capsa, fiul clatitarului, nu mai purta tricou chinezesc ca Danut, ci cumparat din bazarul din Istanbul. „Ce sosete de tarani aveti!” a râs de noi când ne-am dus cu totii, cu un tort, de ziua lui. Mai cumparati-va si voi, bah, de la Consignatia, e democratie, a murit Ceausescu, acum e mai pa firma, mai pa banet!” ne-a aruncat jignitor. Vecinul cu buticul s-a emancipat, miraculos, si el în patru luni de la revolutie: vinul la sticla de un litru îi provoca deja greata, bea doar la 750 grame ca era mai „fin”, iar la pomenile pe care le facea pentru parintii sai whisky-ul curgea râu. „Au baut destul toata viata posirca, or merita si ei, acum când am atâtia bani si-s om de afaceri important, ceva american! Tuica e pentru saraci!” ne spunea la masa, noua vecinilor, ferm convins ca bautura pe care ne-o turna în pahare era chiar whisky. Apoi, au venit alti ani, alt deceniu: „Azi, mi s-a plâns fiul pe atunci în clasa a V-a, doi colegi au râs de mine, când am spus, la dirigentie, ca sunteti intelectuali. Mi-au spus ca suntem niste sarantoci, ca Eminescu, de aia nu am bani cum au ei în portofel si nu avem BMW!” Cât de repede se schimbase totul! Totul era pe tava, iar cel care avea tava plina cu monezi sub nas începuse sa aiba un statut important chiar si printre copii. Recompensele pentru unii dintre ei veneau fara nici un merit, pusculita la care strângeai doar maruntul câstigat pe sticle disparuse si ea odata cu revolutia, banii erau primiti de copii ori de câte ori erau ceruti, iar pentru unii veneau cu carul. Odata cu ei, cei mai multi primeau la pachet si aroganta, dispretul, lipsa de respect. „Ai vazut-o, mah, pe amarâta aia de Geografie ce rochie de la taraba are?” striga o eleva de 11 ani pe holul colegiului unde îmi asteptam fiul, spre o alta, de-o seama cu ea. Diferentele dintre copii nu se mai faceau prin nivelul de cunoastere, educatie, cunostinte sau abilitati, ci prin eticheta de pe tricou, prin parfumul pe care îl foloseau, prin portofelul pe care îl aveau în buzunar când ieseau la McDonalds. Apoi, încetul cu încetul, au început sa apara si drogurile, erai în trend daca le consumai, nu toti „saracii” îsi permiteau. Atunci a început epoca beizadelelor: copiii „cu de toate” de atunci, adultii de azi, care te spulbera cu masina drogati si nu au nici o remuscare. „Care lege, draga? Legea e pentru saraci!” mi-a spus o cunostinta, când i-am atras atentia ca fiul sau de 13 ani conduce, fara stirea ei, masina în jurul blocului, pune lumea în pericol si încalca legea. „Ce poate sa i se întâmple? E minor, n-au ce sa-i faca! Rupe masina, ei, si?, iau alta!” a continuat, neîntelegând gravitatea faptei. Carevasazica, întrebarea noastra de azi este: nu ar trebui sa ne gândim serios la problema relatiei copii-bani? Ar trebui sa-i ofer copilului meu tot ce-si doreste si oricât îsi doreste? De la ce vârsta, câti bani si în ce conditii? Într-o dupa amiaza, întâlnindu-ma cu una din amice si fiul ei de 8 ani, l-am întrebat, printre altele, cum îsi ajuta parintii în casa. Copilul a raspuns sincer si mândru de el: „Când fac mizerie, îmi curat camera, iar mami ma plateste pentru asta. Îmi da 5 lei”. Copilul credea cu tarie ca, facându-si curatenia în camera, pe care tot el o aducea în ultimul hal, le facea o mare favoare parintilor, iar banii primiti erau binemeritati. La una din sedintele de consiliere pentru un copil care refuza sa scrie în clasa, aflu, destul de greu, ca bunica îl plateste cu 50 de bani pentru fiecare cuvânt scris, fara erori, în caiet. Dar învatatoarea nu plateste, iar copilul nu e motivat sa se sinchiseasca prea mult la orele de curs, iar acesta e motivul pentru care el nu da nici un randament scolar. De multe ori, familia nu se gândeste la consecintele daunatoare ale unui astfel de comportament. În unele familii au loc astfel de plati, dar înca credem ca nu merita sa platesti un copil pentru studii si curatenie, pentru ca aceasta reduce interesul pentru cunostinte si devalorizeaza realizarile. Când copiii primesc bani pentru note, ei vor fi concentrati nu pe a învata lucruri noi, ci pe a obtine o nota. În ceea ce priveste treburile casnice, trebuie sa-ti înveti copilul sa-si curete camera, înca de timpuriu. Nu pentru bani, ci pentru placerea de a trai în curatenie si ordine. Copilul face parte integranta din familie si trebuie sa întelega faptul ca nici ceilalti membri nu sunt platiti atunci când spala, gatesc sau repara un cuptor, acestea sunt responsabilitatile familiei. În caz contrar, scara valorilor se schimba: el studiaza, curata camera si plimba câinele nu pentru el, ci pentru parintii sai care, datori, îi umplu buzunarul. Un astfel de copil va cauta recompense prin orice mijloace, iar un posibil rezultat este renuntarea la studii atunci când parintele nu mai poate oferi. În plus, un copil care este obisnuit sa primeasca recompense banesti pentru ajutorul sau, este putin probabil sa ajute pe cineva în viata dezinteresat. Inclusiv relatiile sale sentimentale vor fi tratate cu aceeasi moneda. În primul rând, ca si în alte chestiuni ale educatiei, mai întâi trebuie sa te uiti la tine, ca parinte. Copiii învata totul din exemplul parintilor lor, asa ca este important sa fii atent în privinta abordarii problemelor financiare în prezenta lui. Copilul ar trebui sa participe la discutia privind achizitiile pentru casa. Calea pe care o parcurge în întelegerea sa depinde de alfabetizarea financiara pe care sunt datori sa o abordeze parintii sai. Exemplul milionarilor americani oferit anterior este un model. Discutiile despre bugetul familiei si planificarea oricaror achizitii majore nu ar trebui sa fie purtate cu usile închise: un copil trebuie sa stie cât punem deoparte pentru facturi, cât ne ramâne pentru alimente si apa, cât pentru rata la banca si cât pentru cheltuit pe haine, rechizite si dulciuri. Cu toate acestea, prin educatie, copilul trebuie sa înteleaga cum apar si cum sunt cheltuiti banii în familie, aceasta pune bazele viitoarei sale competente financiare. Nu-ti poti rasfata copilul în toate capriciile lui, nu-i poti oferi sume exorbitante oricât de mult îl iubesti, el trebuie sa înteleaga faptul ca banii nu cresc în copaci, iar dragostea nu se exprima niciodata prin monede. Da, banii de buzunar sunt o experienta valoroasa pentru un copil. Trebuie sa ne amintim ca acesta nu este un dar, cum multi credem ca este atunci când îi oferim celui mic dimineata, ci un element de învatare. Este un instrument pentru decizii informate si independente si baza pentru viitoarea autorealizare. Banii de buzunar pot aduce dezechilibre si deschideri spre comportamente deviante daca sunt dati fara un scop, un control si fara masura, dar o suma rezonabila oferita zilnic sau lunar îl poate pregati pe copil pentru maturitate. Banii de buzunar ar trebui sa îi învete pe copii sa pretuiasca ceea ce câstiga, ceea ce au, îi ajuta sa îsi stabileasca obiective financiare si sa se simta mai încrezatori în comunicarea cu semenii. Detinând proprii bani, pe care încearca sa si-i dramuiasca precum adultii din jur, un copil câstiga vointa si rabdare si învata sa-si aprecieze corect dorintele: ar trebui sa-si cumpere un suc si bomboane sau ar trebui sa reziste la tentatii pentru a achizitiona gadgetul dorit la sfârsitul anului? Iar parintele are rolul de a-l îndruma si chiar sa-l ajute sa achizitioneze atunci cînd copilul are o suma de bani pusa deoparte pentru un obiect, iar acesta este prea scump pentru a-i acoperi costurile. Daca copilul dumneavoastra face cumparaturile, încurajati-l sa pastreze restul pentru el, acest lucru îi va permite copilului sa aleaga mai atent produsele si sa planifice cheltuielile. Este deosebit de eficient sa acordati astfel de sarcini copiilor de scoala primara, care vor economisi cu bucurie bani pentru jucarii noi. Baietii mai mari pot primi bani pentru sarcini suplimentare. De exemplu, daca un copil ajuta la spalarea masinii tatalui sau sau aduna alaturi de el fructele din livada, copilul va vedea ca banul se câstiga muncind si munca nu e atât de simpla. Astfel, banul va fi pretuit mai mult. Dar, este mult mai important sa-ti arati mândria fata de fiul sau fiica ta pentru rezultatele obtinute decât sa-i predai, pur si simplu, un plic cu bani drept recompensa. Amintiti-va mereu ca nu trebuie niciodata sa înlocuiti dragostea, afectiunea, grija si educatia parinteasca cu bani. De ce? Fiindca imaginea grotesca a beizadelei care se racoreste, sfidator, cu evantaiul din bacnotele câstigate de parintii lui, în bolidul cumparat tot de ei, pe care îl conduce sub influenta drogurilor, trebuie sa ia sfârsit. Copilul trebuie sa înteleaga de mic, prin educatia pe care i-o ofera familia, ca banii parintilor lui nu sunt si banii lui, ca pentru a avea trebuie mai întâi sa învete, sa depuna eforturi, sa aiba initiativa si respect pentru bani, pentru munca familiei sale si pentru oameni. Doar astfel va creste întreg si sanatos mintal si va avea un viitor asigurat chiar si atunci când parintii lui nu vor mai avea sume colosale în conturi. Caci, nu o spunem noi, ci chiar miliardarul Musk, copiii trebuie sa fie mereu pregatiti pentru orice. Cristina Danilov este psiholog
