În prag de Buna Vestire, am fost la Sihastria parintelui Cleopa, sa vedem cum gateste parintele Silvan pestele pentru pelerini si pentru întreaga obste si de ce mâncarea manastireasca e altfel. Si am aflat mai mult decât o simpla reteta. Am facut cunostinta cu povestea unui om care a raspuns chemarii si si-a gasit calea. O cale diferita de cea a multora dintre noi, urmata cu rabdare si cu rugaciunea „Doamne, Iisuse!” transformata într-un soi de coordonat geografic. Ca sa se (re)gaseasca, atunci când are nevoie, printre paginile cartilor de bucate, sticlele cu ulei de masline si cutiile cu frunze de coriandru. În Postul Mare se posteste prima saptamâna complet. Nu se face absolut nimic decât cu blagoslovenie, nici macar focul, care se face numai cu foc din candela. La fiecare post se tin trei zile post negru, fara apa. Se strânge stomacul cu un brâu. Daca cineva nu rezista, manânca. Calugarii n-au nimic al lor. Hainele lor sunt de obste. Nimeni nu are bani. Cei care au bani îi dau la staretie. N-au mâncare în chilie. Nici mirenii n-au voie sa aduca carne în manastire. Nu se tin gaini, nici porci. Nu, rândurile de mai sus nu sunt pagini din vreun jurnal de calatorie. Nici fragmente de regulament interior sau însemnari ale vreunui monah sihastru apus de multa vreme. Sunt note din Arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (Fond Documentar, dosar 74, vol. 5, f. 24-27) legate de viata duhovniceasca din timpul parintelui Cleopa Ilie. Prieten al sfintilor, duhovnic al românilor si staret al Manastirilor Slatina si Sihastria. Da, a trecut multa vreme de atunci si da, parintele Cleopa este astazi rugatorul nostru de acolo, din ceruri. Însa, dincolo de învataturile transmise celor care i-au calcat pragul chiliei sau celor care, dintre merii din fata cerdacului i-au ascultat cuvintele cu si pentru duh, parintele Cleopa a lasat mostenire Sihastriei si monahilor ei pravila si buna rânduiala. Iar ei, ucenicii lui de atunci, le duc mai departe ca pe un soi de testament pentru cei ce vor veni. Si, cu toate ca la Sihastria „nu se tin gaini, nici porci”, dupa observatia comunistilor, monahii ofera si astazi pelerinilor cazare si masa, o alta „regula” mostenita de la parintele Cleopa si stabilita de el însusi, pe când era staret. Astazi, Sihastria parintelui Cleopa numara nu mai putin de 120 de vietuitori – toti lucratori ai iubirii pentru celalalt. Toti într-un glas si-n duh de comuniune, ca-ntrun roi, la rugaciunile zilnice, apoi peste zi, fiecare în parte, ca albinele, îndeplinindu-si cu râvna si asumare, cu drag si fara nicio amânare, ascultarea la care a fost rânduit de catre parintele si staretul lor, arhimandritul Arsenie. Am ajuns la Sihastria joi, în jurul amiezei. Otpustul Liturghiei se facuse de ceva vreme si i-am gasit pe parintii Sihastriei în câmpul muncii. La propriu. Unii iau drumul padurii cu o caruta agatata de un tractor, altii – ca niste fini simtitori ai domeniului portretisticii si ai picturii bisericesti – aranjeaza hârtia sau finiseaza scândura adusa din deal, le aplica tratamentele care sa le sporeasca rezistenta în timp si apoi începe minunea. Prin nu-stiu-ce tehnici de persuasiune si influenta – sigur nu învatate de pe YouTube sau din vreo carte de personal development – alti monahi o conving, parca, pe Maica Domnului sa-L ia pe Hristos de mâna alaturi de sfintii cu ceva mai mult timp liber de prin ceruri si sa zaboveasca putin în atelierul lor. Ca sa le poata surprinde mai bine chipurile transfigurate. Din stânga mea, monahii Caliopie si Ioil ies cu un cos împletit, plin cu pâine. Îi las pe colegii mei sa filmeze momentul si-i urmaresc pe cei doi vietuitori îmbracati în halate albe – un soi de îngeri pazitori si facatori ai pâinii celei de toate zilele. Intra pe usa trapezei. Intru si eu imediat dupa ei si-l cunosc la câteva minute distanta pe cel direct-raspunzator de bunul mers al bucatariei si de bunul gust al ascultarii pe care a primit-o. La propriu. Pasionat al gastronomiei si al artelor plastice, Parintele Silvan, cu o experienta de ani buni în bucatarie înca dinainte de intrarea în manastire, pregateste masa pentru toti vietuitorii Sihastriei în toate zilele Postului Mare. Si-n toate celelalte zile ale anului, de altfel. Ce e de-a dreptul uimitor e cum s-au aranjat lucrurile în viata lui si cum pasiunea pentru gatit, nascuta înca din vacantele de vara ale copilariei petrecute în bucataria bunicii, a atins cele mai înalte culmi în restaurante prestigioase din Londra, Bath, Stavanger si Sandnes, doua dintre ele având faimoasele stele Michelin. Adica, o garantie a celui mai înalt standard de calitate în lumea restaurantelor. Vreo 17 ani. Cam atât cred ca însumeaza experienta mea în bucatarie. Am debutat în gastronomia româneasca în cadrul unui restaurant de trei stele din Cluj-Napoca. Dupa doi ani de profesie în cadrul acestei locatii, am decis sa ma transfer în bucataria texana, pentru ca dorinta mea din lume a fost sa cunosc cât mai multe bucatarii de talie internationala, pentru a-mi desavârsi meseria. În bucataria texana am lucrat aproximativ trei ani. Doi ani am lucrat în bucataria japoneza, apoi în bucataria mediteraneana am zabovit un pic mai mult, undeva la sase ani. Am ajuns, apoi, în bucataria britanica si m-am specializat pe prepararea pestelui, pentru ca am lucrat în Loch Fyne Fish Restaurant, Central Park, Landmark Hotel, dar si în alte restaurante din Londra, iar în Norvegia am lucrat pe bucatarie internationala, adica am pregatit retete din toate tarile. Reportajul integral, semnat de Catalin Acasandrei, pe doxologia.ro
