A interpreta în cheie jurnalistica modalitatea de comunicare din acele vremuri între Dumnezeu si oameni nu aduce atingere continutului mesajului, unul eminamente teologic. Desigur, analogia cu un comunicat de presa merge pâna la un anumit punct pentru ca, în acele vremuri, nu putem vorbi propriu-zis de presa – în sensul modern al cuvântului. Dar se poate vorbi, chiar si pentru acele timpuri atât de îndepartate, de... canale de comunicare. 3) „Comunicatul este transmis de catre autoritatea/ institutia respectiva sau de catre o persoana împuternicita si recunoscuta ca atare.” Autoritatea ce comunica este Însusi Dumnezeu, iar comunicatorul este prorocul Moise: „Atunci tot poporul, raspunzând într-un glas, a zis: «Toate câte a zis Domnul vom face si vom fi ascultatori!» Si a dus Moise cuvintele poporului la Domnul” (Iesirea 19, 8). De semnalat aceasta exprimare: „a dus Moise cuvintele poporului la Domnul”. Moise este mesagerul lui Dumnezeu, dar, folosind limbajul omului de azi, el este si purtatorul de cuvânt al poporului, cel ce „duce cuvintele”. Acest popor nu putea comunica direct cu Dumnezeu, nefiind la un nivel spiritual atât de înalt, de aceea apeleaza la cineva care sa înlesneasca aceasta comunicare: „Apoi a zis catre Moise: «Vorbeste tu cu noi si vom asculta, dar Dumnezeu sa nu graiasca cu noi, ca sa nu murim»” (Iesirea 20, 19). Cumva, Moise este mediatorul, cel ce înlesneste în ambele sensuri comunicarea dintre Dumnezeu si „poporul ales”. 4) „Comunicatul apare întotdeauna în forma scrisa chiar daca, mai nou, exista si versiuni video sau audio.” Tot în scris a comunicat Dumnezeu si cele zece porunci: „A venit deci Moise si a spus poporului toate cuvintele Domnului si legile. Atunci a raspuns tot poporul într-un glas si a zis: «Toate cuvintele pe care le-a grait Domnul le vom face si le vom asculta!» Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului” (Iesirea 24, 3-4). Cele zece porunci au fost consemnate pe ceea ce se cheama „table ale legii”. Au fost doua astfel de momente. Prima data, Însusi Dumnezeu a scris aceste porunci: „Dupa aceea Moise, întorcându-se, s-a pogorât din munte cu cele doua table ale legii în mâna, scrise pe amândoua partile lor – pe o parte si pe alta erau scrise. Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu si scrierea era scrierea lui Dumnezeu sapata pe table” (Iesirea 32, 15-16). Atunci când a coborât din muntele Sinai, Moise i-a gasit pe evrei închinându-se unui vitel de aur plasmuit de Aaron. Mâniindu-se, Moise „a aruncat din mâinile sale cele doua table si le-a sfarâmat sub munte” (Iesirea 32, 19). A urcat a doua oara pe muntele Sinai si din nou a coborât cu alte table ale Legii, cu aceleasi zece porunci, dar de data aceasta scrise chiar de proroc: „Si a scris Moise pe table cuvintele legamântului: cele zece porunci” (Iesirea 34, 28). Concluzii A interpreta în cheie jurnalistica modalitatea de comunicare din acele vremuri între Dumnezeu si oameni nu aduce atingere continutului mesajului, unul eminamente teologic. Desigur, analogia cu un comunicat de presa merge pâna la un anumit punct pentru ca, în acele vremuri, nu putem vorbi propriu-zis de presa – în sensul modern al cuvântului. Dar se poate vorbi, chiar si pentru acele timpuri atât de îndepartate, de... canale de comunicare. E greu de crezut ca Moise vorbea în acelasi timp cu mii de oameni sau cu fiecare în parte. Din câte se poate deduce, prorocul se folosea de cei ce erau „capetenii în popor: peste mii, peste sute, peste cincizeci, peste zeci” (Iesirea 18, 25). Fiecare capetenie avea, asadar, o anumita „audienta”. De altfel, dupa ce coboara pentru a doua oara cu tablele Legii, „i-a chemat Moise si au venit la el Aaron si toate capeteniile obstii si Moise a grait cu ei. Dupa aceasta s-au apropiat de el toti fiii lui Israel si el le-a poruncit tot ce-i graise Domnul în Muntele Sinai” (Iesirea 34, 31-32). Chiar daca nu se mentioneaza în chip explicit, putem presupune ca mesajul catre toti „fiii lui Israel” era transmis, de fapt, prin intermediul acestor capetenii, cei care vorbeau mai întâi cu Moise.
