Mi s-a pus aceasta întrebare la o revista studenteasca. Ce sfaturi sa le dau începatorilor în ale scrisului? Si am raspuns cam asa: Un singur sfat pentru cei interesati sa ajunga literati – sa-si caute modele în marii creatori, nu în autorii de bestselleruri, nu în cei cu succese efemere. Asta daca vor sa fie scriitori adevarati. Însa sunt necesare si precizari. Ca sa fii cât mai în fata la masa scriitoriceasca, sa ai succes la „canalia de uliti” de care pomeneam, trebuie sa ai sau sa-ti confectionezi o biografie de mare autor: cât mai „crazy”, cât mai iesita din albie, ba chiar albie de porci. Sa ai mai multe neveste, pe care eventual sa le bati, sa consumi „iarba”, sa ai amante în toate colturile tarii, sa apari la emisiuni TV de scandal, sa folosesti cât mai des denumirile neaose ale organelor genitale si altele asemenea. Lumea proasta pune botu’ la chestii din astea! Cei cu adevarat buni îsi vor gasi singuri drumul, daca au ceva de spus în sufletul lor. Fara toate cele de mai sus. N-au nevoie de sfaturi. Mai mult, sa se fereasca de prea multi sfatuitori fara calitate. Sfatuitorii multi sunt ca în bancul de la Radio Erevan: „Întrebare: Se poate face dragoste în Piata Rosie? Raspuns: Da, dar veti avea cam multi sfatuitori”. În literatura, ca si în dragoste, nu ai nevoie de multi sfatuitori. Tu îti alegi modelele, tu hotarasti ce si cum. Da, sigur, îti trebuie iubire în primul rând. Fara ea lasa-te pagubas de literatura. Iar cititori buni vor fi. Sigur, nu atât de multi ca cei care se zgâiesc la serialele turcesti, dar vor fi. Combin pe Facebook postarea de texte literare cu postarea textelor de alta factura: bancuri, glume, luari de pozitie în chestiuni de interes public. Poate ca datorita acestor ultime postari am ceva cititori. În ultima vreme însa „am lasat-o mai moale”, cum se zice. Tot scrisul literaturii ma preocupa mai mult. Sa spun drept, îi apreciez în primul rând pe cei care îmi citesc textele literare. Asa mi-am facut si prieteni adevarati pe Facebook, nu numai friends. Ma îngrozeste ideea unei lumi fara cititori! Trebuie ca oamenii cu stiinta de carte sa citeasca, sa citeasca, sa citeasca! Si din cartile proaste poti învata. Iar dupa un timp apare si discernamântul în alegerea cartilor. Sigur, unii, saracii, ramân la nivel de Sandra Brown, altii la nivel de Coelho si Dan Brown, altii sar sus, la Borges si John Cheever. Într-un articol pe care l-am publicat în „Ziarul de Iasi” scriam despre profesiunea mea de credinta ca scriitor. În articolul „Scrisul” vorbeam despre faptul ca scrierea literaturii îti manânca toata viata. Scrisul si gândul la scris îti ocupa tot timpul, te devoreaza, nu te lasa ziua, îti omoara noptile, te chinuie în tren, în taxi, în parc si vai! la serviciu, peste tot, clipa de clipa, zi de zi. Scrisul îti aduce bucuria câtorva clipe de gratie, când plutesti în spatii celeste, dar este si o damnare. Scrisul are partea lui de mister fericit, dar te si însingureaza si îti cere mari sacrificii. Te vamuieste în primul rând pe tine, dar îi sacrifici si pe cei din jurul tau – sotie, copii, prieteni. Iar daca te înconjoara oameni întelegatori, esti oarecum salvat, ramâi numai cu remuscarile, asa ca batrânul savant din „Fragii salbatici”, vechiul film al lui Ingmar Bergman. Însa, daca te cuprinde patima scrisului într-un mediu ostil, vai de tine! E o tragedie! Din acest punct de vedere, ma detasam în acel articol de cei care fac literatura ca o distractie, un hobby împotriva plictiselii – îti place într-o zi si în alta nu, asa cum îti plac niste sandale azi, iar mâine le lasi uitate în dulap. Astia-s „scriitorii temporari”. Nu am nimic cu acestia pentru ca fiecare are dreptul sa scrie literatura. Mai mult, am convingerea ca orice om trecut prin ceva scoli si inteligent poate scrie poezie sau un roman. Multi chiar o fac. Cred ca viitorul, în ritmul stahanovist în care se desfasoara acum lucrurile, e asta: ai învatat alfabetul, poti fi literat! În ritmul asta de „mahalagism literar” vor începe sa scrie romane si prescolarii. Caci acum de la progresisti învatam cutezanta. Si sa ne amintim de o vorba a lui Sancho Panza: „Bun venit, napasta, daca vii singura”. Vreau sa spun ca dupa cum se insinueaza mieros, dar asfixiant, corectitudinea politica, va veni si alta napasta. Criticii literari români ai viitorului este posibil sa egalizeze în cuget si simtiri pe Radu Aldulescu, bunaoara, cu o pixereasa de romane telenovelistice, pe extraordinarul Cristian Fulas, autor aproape necunoscut, cu vreun teleast care se apuca din plictiseala de literatura, pe Emil Brumaru cu un epigramist cu nume de ceafa de porc la cuptor, traitor tot în Iesul nostru cel urgisât, creator de asociatie literara si care face sali pline de cititori. Asta-i, frate! Asa a fost dintotdeauna. Pe vremea lui Puskin si Lermontov erau mai „prizati” autorii de mistere în genul lui Eugène Sue, iar pe timpul lui Eminescu insignifiantul Petrino facea furori între cucoane cititoare. Dar... mergem înainte. Ca, vorba aia, (eu o iau ca o gluma) înainte era mai bine. Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist
