Având în fata un mandat relativ scurt, într-o perioada preelectorala în care multi politicieni cu ambitii prezidentiale sau guvernamentale vor cauta sa-si construiasca o imagine de competenta în problematica externa, probabil ca doamna Odobescu va fi discreta. Ideal ar fi ca domnia sa sa-si valorifice independenta politica întarind din punct de vedere organizational structura pe care o conduce. Numirea doamnei Luminita Odobescu în fruntea ministerului de Externe, în locul domnului Bogdan Aurescu, este o optiune pentru continuitate. Într-un sistem în care prerogativele cele mai importante în acest domeniu apartin sefului statului, iar premierul are, la rândul sau, o anumita marja de manevra, era previzibila numirea unui nou consilier prezidential, diplomat de cariera, mai ales în conditiile în care PNL nu avea un candidat evident pe care sa-l propuna presedintelui Iohannis. Nu este exclus ca tensiunile între domnul Aurescu si unii lideri liberali, din cauza refuzului ministrului de a respecta protocolul partidului ce l-a girat, sa fi dus la aparitia unor solicitari ferme vizând înlocuirea sa. Dar solicitarile PNL nu pot fi, în prezent, atât de puternice încât sa forteze mâna presedintelui la capitolul numiri. Diplomat de cariera cu o ascensiune lenta, constanta si respectabila, doamna Odobescu vine la minister dupa o scurta perioada de tranzitie în postura de consilier al sefului statului, dupa o îndelungata activitate de reprezentant permanent al României la UE. Din aceasta postura, a participat la sedintele Comitetului Reprezentantilor Permanenti (COREPER), în care se discuta aprofundat toate temele ce vor intra în atentia Consiliului. Probabil ca doamna Odobescu se va simti confortabil în sedintele Consiliului Afaceri Externe, formatul în care sunt abordate chestiunile ce tin de relatia politica a UE cu restul lumii. De asemenea, ar trebui sa contam pe capacitatea noului ministru de a întelege la nivel de detaliu si probleme ce nu tin de politica externa, înteleasa în mod restrictiv – iar aici, foarte importante sunt temele economice. Nu trebuie sa ne asteptam, însa, la o crestere brusca la capitolul „densitate”, în politica noastra externe. Spre deosebire de anii 1990, spre a nu mai vorbi de era comunista, foarte multe dintre obiectivele noastre se suprapun cu cele ale partenerilor si sunt abordate la nivel de UE. Apoi, prin comparatie cu deceniile trecute, România participa la mai multe forumuri multilaterale, unde se poate interactiona mai eficient (si, daca este cazul, mai discret) cu diverse state din afara „retelei” noastre prioritare, constituite din UE si NATO. Vizitele în exterior sau primirile unor omologi straini sunt mai putin frecvente, tocmai pentru ca diplomatia multilaterala din organizatiile internationale suplineste, adesea într-un mod mai economicos, aceste activitati. În fine, într-o epoca în care mai toate ministerele interactioneaza direct si intens cu forurile omologe din strainatate sau cu alti actori internationali, este normal ca rolul ministerului de Externe sa fie redefinit. Noul sef al diplomatiei române ar trebui, în principiu, sa agreeze acest mediu. Având în fata un mandat relativ scurt, într-o perioada preelectorala în care multi politicieni cu ambitii prezidentiale sau guvernamentale vor cauta sa-si construiasca o imagine de competenta în problematica externa, probabil ca doamna Odobescu va fi discreta. Ideal ar fi ca domnia sa sa-si valorifice independenta politica întarind din punct de vedere organizational structura pe care o conduce. În cazul ministerului de Externe de la Bucuresti, aceasta ar putea include (cel putin) doua elemente. În primul rând, fara a renunta la stilul national de pregatire a diplomatilor de cariera – aici nu se pot face schimbari semnificative, pe termen scurt – ar trebui încurajata specializarea lor pe diverse teme de politica publica, relevante la nivel international. Specializare ar însemna nu doar studii în ariile tematice respective, ci implicarea de durata în retelele profesionale ce leaga mediile diplomatice de comunitatile academice, de ONG-urile internationale, de marile companii globale. Poate ca România are deja diplomati care sa poata fi ascultati cu interes la reuniuni internationale de amploare pe teme precum mediul înconjurator, conditia refugiatilor sau cyber-criminalitate. Dar, daca are, ar trebui sa-si doreasca mai multi. În al doilea rând, doamna Odobescu ar putea regândi putin relatia între ministru, organizatia pe care o conduce si notiunea de „secret”. E vorba aici si de o mai buna cunoastere a activitatii publice a ministerului de catre cetateni, din ale caror taxe functioneaza si respectiva institutie. Dar, totodata, si de evitarea unor reactii precum cele ale domnului Aurescu, la întrebarile realizatorului BBC despre ajutorul militar acordat Ucrainei. În particular, un ministru de Externe poate sa-l admire pe Metternich, dar în public, mai ales daca nu este principe al vreunui Imperiu, trebuie sa fie ceva mai deschis catre comunicare.
