Exista o modalitate diferita de abordare în functie de vârsta celor mici. În contextul invaziei ruse asupra Ucrainei, specialistii ieseni explica modalitatea în care trebuie sa le comunicam copiilor ce se întâmpla, dar si cum sa gestionam situatia în cazul unui copil care fuge din zona conflictului alaturi de familia sa. Astfel, în cazul copiilor care se vad în situatia de a primi o alta familie si alti copii în casa lor ca refugiati, specialistii sunt de parere ca trebuie purtata o discutie în care sa li se explice pe întelesul lor de ce în casa lor va veni o alta familie, care e formata doar din mama si copii. „Ar trebui ca parintii sa le explice cât pot de bine ca ceea ce se întâmpla într-o tara învecinata este ceea ce s-a întâmplat si în celelalte razboaie de-a lungul istoriei. Sunt copii, în special cei dupa clasa a V-a, care la orele de istorie au aflat deja despre razboaiele anterioare, despre luptele între natii, si atunci ne putem lega de subiect si de un exemplu astfel încât sa înteleaga ca este într-adevar o situatie de risc. Cu calm si cu o stabilitate emotionala destul de buna putem trece peste ceea ce se întâmpla”, a precizat dr. Raluca Prepelita, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola”. În cazul copiilor cu vârste sub 5 ani, care nu se uita la emisiuni ce abordeaza acest subiect, însa aud discutii în familie si primesc la rândul lor refugiati în casa, specialistii recomanda ca parintii sa apeleze la emotii si la explicatii cât mai simple. „Explicatiile aici trebuie sa intervina pe partea socio-emotionala si sociala, spre exemplu cei care gazduiesc familii de refugiati sa le explice de ce si cum trebuie sa ajutam. Astfel facem apel la emotii si empatie, iar copilul va defini la nivelul psihicului aceasta empatie si va sti, i se va impregna ca ajutorul poate veni oricând si oriunde, inclusiv la oamenii straini. Daca ne gândim cum ne învatau pe noi bunicii, parintii, sa nu vorbim cu strainii, aici intervine putin maturitatea adultului care sa explice exact de ce ajutam strainii. Este o situatie acuta, de interventie în criza”, a completat medicul iesean. În cazul copiilor care sunt nevoiti sa fuga din calea razboiului, specialistul iesean crede ca inclusiv plecarea de acasa într-un alt loc mai sigur poate fi un eveniment traumatizant pentru acestia. Copiii ajung sa rememoreze evenimentul, iar amintirile neplacute si involuntare ajung sa îi afecteze. Primele care apar sunt simptomele de reactie acuta la stres, dar care nu dureaza mai mult de o luna, iar la o perioada mai lunga de trei luni, se poate pune diagnosticul de soc posttraumatic. „Chiar si pentru copiii care nu au vazut în direct bombe sau oameni raniti, ci doar au fost luati de acolo pentru protectia lor, este un eveniment traumatic, dar mult mai usor decât cei care au vazut deja aceste imagini si carora le vin recurent în minte aceste flashbackuri. De obicei, copiii au cosmaruri referitoare la aceste evenimente si coreleaza de exemplu sunetul unei bombe si tresar la un ticait de ceas sau la ceva care cade, un pahar care se sparge. Sunt stimuli care pot declansa retrairea acestor evenimente”, a explicat dr. Raluca Prepelita. De aceea, trebuie observat pe termen mediu si lung daca au fost afectati de ceea ce au trait. Îngrijorator devine în momentul în care nu îsi mai urmeaza activitatile pe care le faceau, daca au stari depresive, de anxietate, cu atacuri de panica. „Pot avea comportamente agresive si pot sa mearga pâna la automutilare sau heteroagresivitate fata de cei din jur. La vârste mai mari chiar se poate ajunge la componente suicidare, dar asta înseamna evolutia foarte mare a tulburarii de soc posttraumatic care nu este tratata si nu au sustinere psihologica”, a completat specialistul iesean.
