Schimbarile, câte sunt, par a fi facute de un copil râzgaiat care, suparat pe ursuletul lui, vrea sa îl transforme în masinuta. Sunt mutate bancile, ca sa fie în cerc si nu în rând. Se da cu var. Sunt înlocuite tablele. Iar se da cu var. Power-point-ul este încurajat sa devina un limbaj universal, aruncându-se în inactualitate însusi fundamentul culturii noastre europene, care este cuvântul. Power-point-ul se proiecteaza pe un var stralucitor. Se schimba ordinea rubricilor în diverse tabele. Concluziv, se mai da o data cu var. Fiecare reforma a sistemului de învatamânt este, la noi în tara, anuntata cu aceeasi solemnitate gâtuita cu care presedintii Frantei anunta câte o noua Republica. Pare ca lumea se cutremura din temelii, iar generatiile viitoare vor ajunge sa nu îsi gaseasca vreun precedent în istorie. Din fericire, atentia comentatorilor TV este însa foarte curând sedusa de noile tipuri de autobuze ecologice, iar „sistemul de învatamânt” îsi ia o binemeritata pauza. În realitate, schimbarile, câte sunt, par a fi facute de un copil râzgaiat care, suparat pe ursuletul lui, vrea sa îl transforme în masinuta. Sunt mutate bancile, ca sa fie în cerc si nu în rând. Se da cu var. Sunt înlocuite tablele. Iar se da cu var. Power-point-ul este încurajat sa devina un limbaj universal, aruncându-se în inactualitate însusi fundamentul culturii noastre europene, care este cuvântul. Power-point-ul se proiecteaza pe un var stralucitor. Se schimba ordinea rubricilor în diverse tabele. Concluziv, se mai da o data cu var. Dincolo de frenezia amenajarilor interioare care par sa dea, singure, viata reformei, mai dau aici câteva exemple mai abstracte, având în minte în special „domeniul” care îmi este atât de drag si despre care tot scriu, filosofia. Planurile-cadru, cele care stabilesc ce si cât trebuie sa învete elevii în anii lor de scoala. Pâna acum, au fost cam zgârcite cu disciplina despre care vorbesc, acordându-i doar la anumite clase (destul de rare) 2 ore pe saptamâna, la majoritatea 1 ora, la profilurile tehnologice niciuna (ca deh, s-a mai zis ca nu avem nevoie de gânditori în câmpul muncii, desi asta mi se pare o jignire adusa câmpului). Planurile noi sunt mai prietenoase, dar stau, parca, în puterea unui blestem. Momentul aprobarii lor pare intangibil si înconjurat de vrajba. Dovada sta situatia din 2021 când, la un moment dat, nici cei care le-au creat nu mai erau de acord cu ele. Aceste planuri stau de regula sub apasarea a doua nazuinte: sa faca învatamântul mai „usor” si mai „aplicabil” în viata. Sunt propuse din ce în ce mai multe cursuri optionale, care nu aprofundeaza disciplinele fundamentale, ci doar le coloreaza frenetic în roz. În loc de mai multe ore de Filosofie, preferabil în clasa a XI-a, când elevii mai învata si altceva decât materia pentru BAC, sunt propuse: „Istoria filosofiei” (care e grea si abstracta, va spun eu), „Arta si comunicare” sau „Identitati virtuale”. Nu cred ca folosesc la nimic, la fel cum frisca fara tort nu foloseste decât la a dobândi dureri de burta. Aplicabilitatea unor cunostinte vine de la sine, dupa ce fundamentele sunt însusite deplin, nu înainte. Principiile au dubla caracteristica de a fi si clare si roditoare, zice si Descartes. Dar cine sa îl asculte? Pe de alta parte, „usurinta” unei materii precum Filosofia provine din claritatea explicatiilor, din felul în care sunt povestite marile aventuri ale gândirii, nu din infantilizarea lor în exercitii de tipul „ce credeti ca ar cumpara Kant de la aprozar?”. Dar cunoasterea fundamentala, asa cum ar trebui sa fie predata în clasa, mai are o virtute: nu are nevoie de justificare. În metodologia de predare a Logicii în clasa a IX-a, care înlocuieste anul acesta evanescentul plan-cadru, se insista obsesiv pe felul în care profesor trebuie sa se scuze, parca, în fata elevilor, aratându-le ca studiul acestei materii e totusi „util”: foloseste la dezvoltarea competentelor comunicative, dupa cum era cazul si cu alte discipline din gimnaziu, adica deja familiare. De ce? Oare este rau sa spui: copii, de astazi vom învata ceva cu totul nou, despre gândire asa cum este ea si despre mecanismele ei? Astfel vom putea, desigur, si sa „comunicam responsabil în societate”, dar mai ales sa ne limpezim gândurile si sa întelegem lumea. Ordinea cristalina a logicii, ca si frumusetea regala a filosofiei ofera o educatie prin însasi lectia ca pe lume sunt si lucruri ireductibile la proceduri si nevoi practice. Împreuna, desigur, cu matematica, literatura sau muzica, dar las pe altii sa vorbeasca despre asta. Importanta capitala a acestor discipline, chiar la vârsta când adolescentii ar trebui sa se minuneze, sa admire si sa iubeasca (sa se „formeze”, cum zic sec documentele de la minister), nu sa stea cu ochii atintiti catre job-ul bine platit de peste câtiva ani, mi se pare evidenta. Iar felul cum sunt ele evitate, parca, în proiectarea scolii românesti actuale, de neînteles. Data viitoare, despre manuale, titularizare si profesori. Si un cuvânt pentru elevi. Lupta pentru filosofie abia începe. Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultatii de Filosofie si Stiinte Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
